Privatizații și politicienii de carton își fac alianță. De carton, firește (când se strică, se oprește)

Intrarea în “alianță” se va face pe ritmul piesei celor de la Animal X: "Vieermee!!! Șopârlăăă (pardon, Vaaraaan)!!! Hienăăă!! / Vă dorim tuturor lumea animalelor !"

Bun, rămâne stabilit: băieții care au dat-o afară pe Mona Muscă pe motiv de colaborare cu fosta Securitate, își dau mâna cu Dan Voiculescu, un ofițer acoperit cunoscut mai mult sub numele conspirativ “Crescent” (pardon, “Felix”). Nu că n-ar fi mai foști turnători sau ofițeri sub acoperire alde Ghișe, Quintus, Fenechiu, Amedeo Lăzărescu, Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu și alții de care încă n-am auzit (inclusiv Crin Antonescu, dacă este să dăm credit informațiilor cu privire la nick-name-ul securistic “Porumbacu”). Ce să zic: de când visează conu’ Dinu la o așa alianță!? Sper că nu ați uitat că, în 2004, sponsoriza din greu Partidul Social Democrat, partid cu care nu numai că și-a dorit o alianță, dar a avut-o de nenumărate ori în ultimii 20 de ani. Văd că tindeți să nu mă credeți (doar sunt un/o BIP! portoaliu/portocalie). Așa că hai să răsfoim istoria recentă a acestui partid de mangafale petro-liberale. Cum au colaborat cu PSD, încă de la început, să le pice şi lor la gură o firimitură de ciolan de la guvernare. În fond vorbim despre groparii PNL – în “lumina” „directivelor” „trasate” de către Ion Iliescu sluguțelor din fosta Securitate de a distruge partidele istorice din interior.

Prima mişcare de cacao a făcut-o Radu Cîmpeanu care l-a refuzat pe Corneliu Coposu în momentul în care acesta l-a rugat să nu participe la alegerile din 1990. Era epoca lui „noi muncim nu gândim”, scorul zdrobitor ce avea să-l realizeze FSN sub oblăduirea lui Ion Ilici Iliescu era previzibil, dacă PNŢCD, alături de PNL nu ar fi participat la acea mascaradă electorală, nu ar fi legitimat-o. Însă, papagalul politic ce avea să-l propună, peste ani, pe Regele Mihai drept preşedinte a validat mascarada de alegeri patronată de FSN, câştigând 7 procente, suficiente să-l aducă mai aproape de ciolan. Se putea să nu dăm, cu această ocazie, de fomiştii de Patriciu şi Tăriceanu? Aceştia sunt printre promotorii unei propuneri de alianţă între PNL şi FSN. În toamna lui 1992, cu ocazia înfiinţării CDR, acelaşi Radu Cîmpeanu se dă de trei ori peste cap să se transforme în papagalul lui Ion Ilici Iliescu, rupând unitatea dreptei democratice şi candidând separat. PNL se divide, din cele 2 procente câştigate peste bot de la electorat, în fel şi fel de aripi şi aripioare. De remarcat şi cariera de „sponsori”, întotdeauna în contra dreptei democratice, a lui Dinu Patriciu şi a lui Călin Popescu Tăriceanu: în 1996, aceştia finanţează ANL (PAC + PL’93), cu Nicolae Manolescu la preşedinţie, împotriva CDR – un nesperat ajutor dat lui Ilici Ilescu şi FDSN. CDR câştigă alegerile, patricio-molicenii pierd, iar voturile pierdute de ei în lăcomia şi inconştienţa lor (oare?) se duc la gaşca de capitalişti de cumetrie ai viitorului PSD – să îngreuneze exerciţiul democratic al CDR. Totuşi, un os de ros, prin fuzionarea cu PNL, s-a găsit şi pentru Unchiu’ Costache – numai bine să se infiltreze în afaceri cu petrol. Şi ajungem în anul 2000, an în care PNL, reîntregit cu Patriciu şi Tăriceanu, dă un şut CDR, propune candidat propriu la preşedinţie şi se salvează în Parlament, alături de PD, fiecare partid culegând câte 7 procente. În timp ce, în perioada 2000 – 2004, PD a fost ajutat de către Adelu’ Năstase să-i dispară primari şi consilieri (şantajaţi cu banii de la buget), PNL a fost atras cu diverse oportunităţi de afaceri – singura opoziţie militantă, între 2000-2004, rămânând Traian Băsescu şi Emil Boc. Până în 2003, PNL a fost o „opoziţie” de decor. Noroc cu venirea lui Stolojan care, în pofida presiunilor făcute de PSD şi eternul Dinu Patriciu, a desprins PNL din siajul partidului de baroni locali şi capitalişti de cumetrie (septembrie 2003, Cioroianu : „Pesediştii erau convinşi, până în această primăvară, că noi vom merge cu ei la guvernare”). Liderii PNL, Orban, Antonescu, Nicolai, au fost împotriva formării Alianţei. În cel priveşte pe stăpânul lor, Dinu Patriciu, în 2005, alături de amicii lui de afaceri din PSD, a cerut ca România să nu adere la UE la 1 ianuarie 2007. Sper că istoria mai recentă celei de-a cincia roți la căruța PSD, PNL, în anii de grație 2006 – 2010, nu ați început s-o uitați.

Așa că, de ce să mă mire (să vă mire) alianța PNL-PC în așteptarea celei cu PSD? Oricum, intrarea în “alianță” se va face pe ritmul piesei celor de la Animal X: „Vieermee!!! Șopârlăăă (pardon, Vaaraaan)!!! Hienăăă!! / Vă dorim tuturor lumea animalelor !”