Constantin Noica: “Toți marii români au făcut ce au făcut și au căzut într-un fotoliu” (Identificare probleme pentru 2012)

Până acum avem (identificate din discuții pe bloguri, editoriale, opinii):

I. PROBLEME PARTIDE (cum sunt percepute de către posibilul votant / ce se reproșează):

• Criteriile de promovare în funcțiile publice și în ierarhia partidului (nu sunt transparente / sunt percepute ca fiind oculte => de unde și percepția publică a faptului că nu există nici criterii de integritate nici de competență atât în numirile publice, cât și în stabilirea ierarhiei în interiorul partidului. PROBLEMĂ GRAVĂ: nu există încredere în modul în care sunt administrați banii și competențele publice.
• PROBLEMĂ GRAVĂ: o persoană incompetentă numită într-o funcție publică va contoriza incompetența personală și greșelile făcute în dreptul partidului care a promovat-o.
• DISCUȚIE: în ce privește funcțiile publice, trebuie să se instituie două nivele – unul de competență politică, celălalt de competență de funcționare (și cu aceasta să înceteze amestecul politic în zona funcțiilor publice): UN NIVEL DE CONTROL care să cuprindă oamenii de încredere ai celor care preiau puterea politică, care pune în aplicare și urmărește aplicarea programului politic și UN NIVEL DE MEMORIE INSTITUȚIONALĂ – de la acest nivel în jos funcționarii trebuiesc păstrați / depolitizați pentru a da coerență instituției și pentru a păstra și consolida memoria funcțională a acesteia (adică cum se fac lucrurile pe-acolo, pe unde circulă hârtiile, care sunt competențele șamd).
• NECESITATE: încrederea naște încredere; la ora actuală nu neaparat Guvernul nu inspiră încredere cât instituțiile statului => este necesară credibilizarea instituțiilor statului prin mecanisme care să înlăture percepția că acestea îl hăituiesc pe cetățean, nu îl ajută => trebuie renunțat la instinctul birocratic care în caz de eșec (al politicilor bugetare, de exemplu) duce la înmulțirea regulilor, la restricții și la înmulțirea controalelor.
• PROBLEMĂ GRAVĂ: transparența banilor care intră în partid => banii “sponsorizează” partidele (total netransparent) => partidele “sponsorizează” cu funcții și posturi (total netransparent) => partidele politice sunt principala sursă de corupție din România. Devine dubioasă sursa banilor care intră în partide și care ies în momentul în care acestea acced la putere, mai ales banii din timpul campaniilor electorale. SOLUȚIE: o lege a finanțării partidelor => asta ar da șanse unei politici coerente de cadre în interiorul partidelor => alegătirul ar considera că nu mai există găști și nici atitudine de mafie: “ți-am dat, dă-mi!”. Altfel vedem că statul, în loc să se întărească, să-și apere patrimoniul, se auto-slăbește aducând în sistem oameni nepregătiți (ușor de fentat, ușor de corupt).
• DEZBATERI ÎN INTERIORUL PARTIDELOR: se iartă faptele de corupție ale unui politician dacă acesta are performanță politică? Exclud politicienii dezbaterile de idei, există un dispreț pentru idei în interiorul partidelor?

II. BULVERSAREA ELECTORATULUI (cum nu participă electoratul la procesul electoral / motivația demobilizării electorale):

• RESEMNAREA opiniei publice, INDIFERENȚA CETĂȚENILOR față de viața politică este dată de perceperea fenomenului de corupție (transferarea acestuia) la nivelul partidelor politice prin faptul că finanțarea campaniilor electorale este percepută ca un schimb ocult: bani contra avantaje economice sau judiciare (protecție economică prin contracte preferențiale cu statul și/sau protecție în fața legii). Deci: se pune sub semnul întrebării onestitatea celor care aleg calea politică ca mijloc de existență.
• Un minister, un om politic, un partid, o agenție de stat plătește o instituție mass media și din punctul de vedere al cetățeanului există suspiciunea că banii sunt dați nu pentru a se pune în circulație informație (o comunicare cu cetățeanul privind modul în care se face descărcarea de atribuții publice), ci imagine (mai ales în campania electorală) și/sau protecție informațională => nimeni nu mai este ascultat cu adevărat, comunicare este privită doar ca un mijloc de a accede / de a se menține la putere a omului politic / celui care conduce instituția publică.
• DE CE? Deoarece există un divorț evident între valorile pe care oamenii politici le clamează și ceea ce fac în realitate. Opinia publică este aproape resemnată să constate că există această ruptură – că un se zice în timpul campaniei electorale și altceva se face după aceea. Cel mai mult deranjează faptul că toți politicienii își găsesc scuze, în general “greaua moștenire” (de parcă nu se știa de aceasta în timp ce să făceau promisiunile), pentru a nu se ține de cuvânt. Lumea înțelege că se fac niște afirmații pe care politicienii nu le vor respecta niciodată. SOLUȚIE: partidele politice din România nu sunt altceva decât niște mașini eficiente de război electoral. Alegătorii nu trebuiesc lămuriți că au nevoie de standarde economice și de norme morale, în fond fiecare om știe de ce anume are nevoie => partidele trebuie să rămână tabere care să reprezinte interesele unor segmente de alegători în lupta pentru puterea politică => partidele trebuie să aibă PLATFORME ELECTORALE, la care să adere, în funcție de aspirații și interese, alegătorii => procesul electoral trebuie să se bazeze pe șansa acordată de către electorat partidelor (considerate administratori / manageri de proiect) de a-și dovedi priceperea.
• În fond, CE-ȘI DORESC ALEGĂTORII?
1. instituții performante (să nu-i mai frece nimeni cu birocrație inutilă)
2. bunuri și servicii publice de calitate (educație, sănătate, ordine publică, salubritate)
3. să știe pentru ce anume plătesc taxe – transparența cheltuirii banilor proveniți din taxe și impozite
4. să știe de ce un ii plătesc taxe și impozite în timp ce alții (clientela politică) sunt exceptați / eșalonați, re-eșalonați / scutiți
5. vor să creadă în onestitatea celor care le administrează banii (cum ar arăta o descărcare lunară / periodică de gestiune din partea oricărei instituții publice: aceștia au fost banii, i-am cheltuit așa și așa – aceștia mai sunt banii, așa îi putem cheltui să ne ajungă pentru cutare și cutare investiție – de aici mai aducem bani și ne propunem să facem cutare și cutare cheltuială pentru a putea rezolva asta și asta conform AGENDEI CETĂȚEANULUI).

• PROBLEME MAJORE ALE CETĂȚEANULUI (factori de dezorientare):
1. este exasperat de ceea cevede că se întâmplă
2. că opoziția nu are soluții, nu are altă dificultate decât că nu știe cum să-l dea pe Traian Băsecu jos și asta este considerat necesar și suficient pentru a ajunge la butoanele puterii
3. în timp ce toți vorbesc despre catastrofe fac bancuri și râd – există o atmosferă de neseriozitate manifestă în timp ce cetățeanul chiar are probleme. Ori cetățeanul vede că nimeni nu preferă discuții concrete, pe proiecte concrete, cu soluții concrete, ci toți preferă gălăgia și perpetuarea unei stări conflictuale, de provizorat => este normal ca cetățeanul să fie îngrijorat și să-și pună problema siguranței zilei de mâine.
4. cetățenii sunt agresați chiar de către cei care îi conduc (prin legi sau norme de aplicare contradictorii, prin prețuri de monopol ale serviciilor la gaze, curent – prin corupție șamd).
• De reținut (ca slăbiciune a societății civile): nici societatea civilă nu face mare lucru – resemnarea nu este o soluție cum nu este o soluție să tot afirmi că “toți politicienii sunt la fel, toți fură șamd” => astfel de generalizări sunt o piedică în construirea integrității acelor politicieni (partide) care chiar doresc să facă diferența; societatea civilă trebuie / este indicat / este încurajată (chiar de către politicieni) să facă presiune civică (petiții, sesizări, cerere de audiențe, memorii publice) pentru ca acestea să se poataă “civiliza”.

III. IDEI DISCURS POLITIC:

• Libertate, stat minimal, justiție
• SHOW ME THE MONEY – tot timpul să se spună de câți bani este nevoie pentru a se face investiția propusă/promisă, de unde vin banii și cum se cheltuiesc.
• Nu fur, plătesc taxe, fac și nu discut, nu mă pierd în discuții sterile în afara AGENDEI CETĂȚEANULUI.
• Relația de reciprocitate: în România toți așteaptă ca altcineva să facă ceva. Dacă eu ca politician am nevoie să mobilizez cetățenii pentru a face ceva util lor, util zonei lor, cum îi mobilizez? SIMPLU: prin concurs de idei – “Idei în schimbul realizării lor” (fac rost de bani și pun în aplicare acele idei care câștigă concursul de idei și/sau vin eu cu idei și mobilizez munca voluntară măcar a membrilor de partid din zonă pentru a le pune în aplicare).
• A avea o strategie nu a fost scopul majorității guvernelor post-decembriste, până la Guvernul Boc toate au preferat mediocritatea – inginerește vorbind au preferat linia de minimă rezistență, populismul economic, mita electorală contra voturi. Știm foarte bine, am simțit-o pe pielea noastră cu ocazia multor mineriade sau acțiuni de fraudare / căpușare a bugetului public că guvernele pot fi violente și stupide. Nici o guvernare post-decembristă, cu excepția Guvernului Boc, nu și-a propus ca scop eficiența, nu și-a propus să-i ajute pe toți cetățenii să trăiască mai bine, mai mult – și-au propus să-i lase să experimenteze senzația unei libertăți iluzorii: libertatea de a face orice, fără respect față de ceilalți, față de Lege. Când unii au fost încurajați să stea cu mâna întinsă după pomană, alții au fost spoliați prin taxe și impozite. Nimeni, până la noi nu a încurajat munca, nu a respectat-o, nu a dat legi în favoarea celor care nu fură, își plătesc taxele, muncesc și nu-și pierd vremea cu discuții sterile. Salvarea nu vine prin duplicitate – pe de o parte încurajăm statul asistențial, pe de cealaltă îi căinăm pe cei care cu adevărat muncesc.
• Demagogie, bocet, impostură. Se vrea perpetuarea unui bocet orchestrat la nivel național pentru a se bloca orice demers privind dezbaterea unor teme importante pentru România => orice decizie se blochează într-o zarvă (zgomot de fond) fără de sfârșit. REZULTATUL? APATIA: cetățenii nu se mai prezintă la urne. Atunci, ei care nu-și exercită dreptul de vot, ce pretenții pot să aibă de la politicieni – de ce trebuie ei să existe în agenda de lucru a vreunui partid politic dacă nu fac nimic pentru a motiva prin prezența la vot acel partid? Votul este “moneda” prin care politicianul este “cumpărat” de către alegător. Fără vot, politicianul nu ajunge să-și exercite meseria (campanie pentru responsabilizarea votantului?).
• Politicienii nu au voie să-și bată joc de cei care i-au votat
• Statul trebuie să dea înapoi majoritatea banilor contribuabililor în proiecte publice de amploare și nu în liste de TOP 50, 100, 500 ale clientelei politice.
• Companiile să facă profit din consum, nu din jecmănirea consumatorilor
• Procuroriii și polițiștii chiar să prindă infractorii, iar judecătorii chiar să aplice Legea
• De reținut ce zice A. Pleșu (cu privire la schimbare): “Pentru descurcăreți, orice schimbare încurcă”.

PS: Normal. Lista rămâne deschisă – tare ce m-aș bucura dacă s-ar mai contribui la ea.