17 decembrie 1989 (VIII): Pregătiri de luptă în interiorul oraşului

Nicolae Ceaușescu în uniformă de general al Armatei române, învățând să tragă cu arcul.

În cele ce urmează, voi analiza activitatea desfăşurată de membrii Consiliului Apărării şi ai conducerii municipiului şi judeţului Cluj, modul în care aceştia au gândit, conceput şi pus în aplicare planul de represiune care a dus, în final, la atâtea morţi şi răniri inutile. Inutile, pentru că regimul comunist (şi mai ales dictatura lui Ceauşescu) era(u) pe ducă: o schimbare se impunea oricum, mai ales că în jurul nostru căzuseră, deja, toate marionetele Moscovei. Şi să nu uităm: doi ani mai târziu, la 21 august 1991, comunismul cădea în desuetudine chiar în ţara care l-a adus pe lume – Rusia. După cum este cunoscut (şi voi lua acest lucru în discuţie mai în amănunt în momentul în care ne vom ocupa de responsabilii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale), în ziua de 17 decembrie 1989, orele 15.15, s-a primit ordinul de „Alarmă de exerciţiu”, pentru forţele aparţinând M.Ap.N., iar la orele 18.10 (conform Raportului Comisiei Parlamentare – 18.15 conform constatărilor Parchetului Militar), s-a primit indicativul „Radu cel Frumos”, adică „Alarma parţială de luptă”, „în baza căruia s-a trecut la desfăşurarea unor activităţi anteplanificate, în scopul respingerii unei eventuale agresiuni” (Raportul Comisiei Parlamentare). Toată lumea ştia că în cadrul misiunii de luptă „Radu cel Frumos” unităţile militare trebuiau să se pregătească pentru respingerea unei agresiuni externe, respingerea unui inamic care punea în pericol independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Socialiste România, aşa cum era stipulat în Constituţie, Hotărârile Marii Adunări Naţionale, Regulamentele, Instrucţiunile şi Ordinele militare (descrise în capitolele anterioare). În consecinţă, trebuiau luate măsuri pentru a se putea interveni, în timpul cel mai scurt, în sectoarele de graniţă (sau teritoriu naţional) desemnate apărării pentru fiecare unitate militară în parte (După cum am arătat, toate acţiunile militare din cadrul „Alarmei parţială de luptă” trebuiau să se desfăşoară numai în cazarmă ori raioanele de alarmare pentru ridicarea capacităţii de luptă.)

21 decembrie 1989 - Bucuresti. Sursa: romaniaverde.wordpress.com

Despre forţele aparţinând de Ministerul de Interne, ştim că se găseau în Situaţia Operativă nr. 2, încă dinainte de Congresul al XIV-lea al P.C.R., situaţie care prevedea, în afara unor activităţi specifice (despre care am vorbit în capitolele anterioare), şi prezenţa a cel puţin 1/3 din efectiv la sediu şi în aplicarea celorlalte măsuri precizate prin Ordinul M.I. 02600/1988 (descris anterior şi din care rezultă că cea mai mare pondere în situaţiile limită – adică cu grad mare de destabilizarea a situaţiei interne – se punea pe munca operativă, pe relaţiile cu informatorii aflaţi, în număr foarte mare, în toate sectoarele de activitate ale societăţii româneşti; informatorii sunt aceia care dădeau relaţii cu privire la starea de spirit şi, lucrul cel mai important, cu privire la posibilitatea existenţei unor lideri capabili să organizeze şi să conducă, până la finalizare, un complot sau orice altă acţiune destabilizatoare – dacă acesta exista).

La orele 18,00, la sediul Comitetului Judeţean Cluj al P.C.R., persoanele din conducere au participat la teleconferinţa ţinută de Nicolae Ceauşescu, prin care s-a făcut o primă informare în legătură cu evenimentele desfăşurate la Timişoara şi s-au dispus măsurile care trebuiau luate pentru a evita acţiuni similare pe raza judeţului sau a sferei de competenţă. În acest sens, Moga Ioachim, fost prim secretar al C.J. Cluj al P.C.R., a declarat în faţa organelor de anchetă: „(…) În seara zilei de 17 am fost anunţat că va avea loc o teleconferinţă la care trebuiau să ni se transmită sarcini din partea lui Nicolae Ceauşescu personal (…) Am luat măsuri de convocare urgentă a persoanelor cu funcţii de răspundere, care participau de obicei la teleconferinţe (…) Au venit la fostul sediu al C.J. al P.C.R. generalul Şerbănoiu, fost Inspector şef al I.J.M.I., generalul Topliceanu Iulian, comandantul armatei, fostul prim vice-preşedinte al C.P.J., pe nume Marcoşan (de fapt Beuran – n.n.), colonelul Rusu Stoian, fost şef al Miliţiei Judeţene, colonelul Ivan, şeful Statului Major al C.J.P., directorul Todea Augustin de la Direcţia Generală pentru Agricultură Cluj, foşti secretari ai C.J., fostul prim secretar de la municipiu, pe nume Cordea şi, probabil, fosta prim secretară U.T.C. precum şi rectorul Universităţii, Negucioiu. Nu am putut recepţiona cele transmise (…) staţia instalată la sediul fostului C.J. nu a funcţionat (…) Această staţie era a Securităţii  (…) n-am auzit decât frânturi referitoare la bande de huligani la Timişoara, care încearcă să destabilizeze ţara, sub influenţa unor puteri străine şi trebuiesc luate măsuri ferme pentru asigurarea ordinii. L-am chemat la sediu pe col. Ioniţă şi acesta a informat că a ascultat teleconferinţa şi a completat ceea ce eu nu reuşisem să recepţionez la telefon. A spus despre faptul că la Timişoara situaţia este foarte gravă, că Ceauşescu a întrebat de ce nu se foloseşte armata, miliţia, securitatea. (…) am stabilit să se continue cu paza deja organizată la intreprinderi, instituţii, unităţi agricole, depozite şi alte puncte vulnerabile, pentru a evita dereglări în producţie şi producerea de incendii (…) să se continue patrularea cu patrule deja constituite din organe de miliţie şi membrii ai Gărzilor Patriotice, aceştia din urmă fără armament şi muniţie (…) în acea zi nu s-a spus sub nici o formă să se intervină împotriva cuiva cu foc de armă (…) am cerut suplimentări la fondul de marfă (…) Despre evenimentele de la Timişoara nu am fost informat corect prin nici o sursă. (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 3, fila 45, 49).

***

 

Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință a Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român.

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: (…) Dacă celelalte judeţe au înţeles măsurile ce trebuiesc luate din acest punct de vedere. Au ceva nelămurit sau de întrebat? Clujul s-a înţeles? Tov. Moga: S-a înţeles, tovarăşe secretar general. (…) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu: Imediat chemaţi toţi comandanţii şi aplicaţi măsurile, nu aşteptaţi de la Bucureşti alte dispoziţii. Astea sunt dispoziţii care sunt obligatorii pentru toată lumea. Oricine nu-şi face datoria, raportaţi imediat să fie destituiţi şi acţionează în mod corespunzător.” (Extras din stenograma teleconferinţei din 17.12.1989)

***

În ce priveşte faptul că în acea zi (17 decembrie 1989) nu s-a pus problema „să se intervină asupra cuiva cu foc de armă”, este evident o minciună, inclusiv faptul, cum reiese din stenogramă, că “nimeni nu a înţeles nimic”, lucru ce se va evidenţia inclusiv comparând declaraţia de mai sus cu cele ale celorlalţi protagonişti ai evenimentelor. De altfel, comparându-le declaraţiile, vom remarca cu uşurinţă faptul că deşi par înţeleşi „să-şi salveze pielea”, protagoniştilor le scapă întotdeauna câte ceva, fapt ce duce, în final, la evidenţierea adevărului.

Din declaraţia lui Nicolae Constantin rezultă: „(…) după teleconferinţa din 17.12.1989, la care am participat în calitate de membru al C.P.Ex. mi-am dat seama că la Timişoara situaţia este gravă, în sensul distrugerilor provocate de unele elemente declasate, agenţi străini, potrivit declaraţiilor fostului dictator (…) în cadrul C.P.Ex. Ceauşescu a prezentat deformat situaţia de la Timişoara şi a propus destituirea ministrului armatei, de interne şi şefului D.S.S.ului (…) el a dispus ca forţele armate, inclusiv internele şi miliţia, să fie înarmate cu muniţie de război şi să acţioneze ferm împotriva celor ce produc distrugeri şi dezordini. (…) la 18.12.1989, am fost chemat de Bobu Emil (…) şi mi s-a spus că trebuie să merg în judeţul Cluj, Bihor şi Satu-Mare pentru a vedea starea de spirit, pentru a se lua măsuri (…) în sensul de a se preveni manifestări de genul celor prezentate de Ceauşescu. (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 3, fila 126, 129).

Fostul comandant al Armatei a IV-a, general colonel Iulian Topliceanu, declara: „(…) Pe 17.12.1989, la orele 15,15, s-a dat de către ministrul apărării naţionale „Alarma de exerciţiu”, iar la 18,15, „Alarma de luptă”. (…) s-au luat măsuri pentru trecerea la îndeplinirea unei misiuni de luptă privind respingerea unei agresiuni (…) am participat la teleconferinţa dictatorului (…) cei din sală nu am auzit nimic (…) în jurul orei 23, personal, ministrul apărării naţionale mi-a ordonat o serie de măsuri care trebuie luate în toată armata. Subliniez că în ordinul pe care l-am primit, sistemul de avertizare pentru forţele militare participante la acţiuni, este următorul: Stai! Stai că trag! În caz de nesupunere la somaţii se va trage foc în plan vertical. Dacă se continuă încălcarea somaţiei se va trage la picioare. Acest ordin a fost transmis telefonic de către şeful de stat major al armatei, colonel Dorin Gheorghiu  la marile unităţi şi de către şeful secţiei operaţii, colonel Pantelimon Pralea, la unităţile de armată. Ordinul era bun şi de aceea s-a insistat pe aplicarea lui, pentru că anula efectele ultimei părţi a  Decretului 367/1971, care arată la Art. 37 că «asupra persoanei în cauză care nu se supune se poate face uz de armă împotriva acesteia». Deci de la ministrul apărării naţionale, de la subsemnatul şi de la mine în jos, unităţile militare nu au primit ordin să se tragă (…) s-a comunicat comandanţilor (…) să se reacţioneze (…) atunci când sunt atacaţi direct pentru a li se lua armamentul, dar şi în aceste condiţii, cu precizările făcute de ministru privind somaţia. (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 1, filele 6-14). Unităţile militare nu au primit ordin să tragă, deşi se specifică în toate comunicatele armatei că se va face uz de armă conform prevederilor legii! Mai mult, generalul Iulian Topliceanu îşi aduce aminte de Decretul 367 privind uzul de armă, dar se opreşte la Art. 37, uitând de restul articolelor, mai ales de acelea care interzic folosirea armamentului din dotare chiar şi în situaţia în care militarii „sunt atacaţi direct pentru a li se lua armamentul”. Să nu mai pomenim despre completările „emanate” la „Ordinul în 14 puncte”: „avându-se în vedere că elementele bagă în faţă persoane în vârstă, femei şi copii” etc., în momentul în care la pct. 14 al acestui Ordin se spune numai: „Pentru dejucarea acţiunilor intreprinse de către cei care tulbură ordinea se va acţiona prin fixare de front (în faţă) şi executarea permanentă de manevre în flanc şi spate pe străzi paralele (laterale)”, fără a se face specificaţiile mai sus menţionate. De unde se vede că nu se justifică afirmaţiile cu lipsa de informare! Cât despre ordinul care stipula să se tragă asupra civililor, să-l cataloghezi drept „bun”, nu ştim ce să mai credem! Şi dacă, conform propriilor declaraţii, generalul Iulian Topliceanu nu a înţeles nimic la teleconferinţă pentru că „cei din sală nu am auzit nimc”, atunci toate ordinele pe care (vom vedea în continuare) le-a dat se justifică numai prin iniţiativă personală, ele fiind numai completate prin Ordinul în 14 puncte transmis la orele 23.00 de generalul Milea Vasile. În declaraţia dată în 13.02.1990 în faţa procurorului militar general Ghoerghe Diaconescu, generalul Iulian Topliceanu susţine: „(…) Pe 16.12.1989 orele 22.00, fiind la domiciliu, ministrul apărării naţionale mi-a ordonat prin telefon să mă deplasez la comandamentul armatei. După ajungere mi-a ordonat să formez o grupă operativă compusă din şeful de stat major, locţiitorul comandantului armatei, şeful secţiei operaţii şi şefii de arme şi secţii. Pe 17.12.1989 – ministrul apărării naţionale a alarmat, la orele 14.15, prin comandantul diviziei mecanizate de la Oradea – general maior Şchiopu Nicolae – regimentul mecanizat de la Arad, iar la orele 15.00, i-a transmis tot direct, ordinul de deplasare a unui batalion de infanterie către Timişoara. Deplasarea a început către orele 16.30 şi, către orele 20.00 a fost preluat şi dirijat de către colonelul Ionescu din Direcţia Operaţii a M.St.M. Nu am avut nici un fel de informaţii despre ceea ce a făcut la Timişoara. S-a reîntors în garnizoana Arad în dimineaţa zilei de 22.12.1989. (…)” Într-o completare la declaraţia de mai sus, dată în 20.02.1990, generalul Iulian Topliceanu subliniază: „În toate ordinele date personal sau prin statul major, la marile unităţi şi unităţile din toate garnizoanele pe care le am în subordine, am ordonat categoric să nu se tragă. Îndeplinirea măsurilor de pază şi apărare stabilite prin ordinul ministrului apărării, s-a făcut în toate garnizoanele cu respectarea acestui ordin transmis fără nici un echivoc. Am ordonat – repet – să nu se tragă.” Referitor la ziua de 17.12.1989, în declaraţia de inculpat din 13.02.1990, generalul Iulian Topliceanu declară: „În seara zilei de 17.12.1989 la ora 23.00 generalul Milea, fostul ministru al apărării naţionale, mi-a ordonat telefonic să procedez la organizarea unor subunităţi care, la indicaţia primului secretar de partid al judeţului să intervină pentru paza sediilor, a unor clădiri publice, precizându-mi că se impune apărarea acestora de atacurile unor «terorişti» veniţi în Cluj din afara ţării cât şi a unor persoane «tulburente». Prin persoane «tulburente» am înţeles că se referea la persoane din interiorul ţării. De asemenea mi-a mai dat dispoziţii să iau măsuri pentru apărarea frontierei împotriva unui eventual atac dinspre Vest.”

Revine cu pregnanţă, în toate declaraţiile, tema unui atac dinspre Vest. De câte ori se pune întrebarea: de ce au fost împuşcaţi civili în pieţele oraşelor? – răspunsul vine invariabil: pentru că ne aşteptam la un atac dinspre Vest. De ce nu s-a dus armata în Vest, să-şi întâmpine inamicul la graniţă? Pentru că acest „inamic” există numai ca pretext şi motivaţie în încercarea de disculpare a acţiunilor ilegale intreprinse de factorii (i)responsabili în decembrie 1989. Ştim că fiecare crimă, indiferent de gravitatea ei – de la găinărie la război – se produce sub acoperirea unor motivaţii.

Referatul Procuraturii Militare Cluj argumentează cu probe modul în care s-au desfăşurat evenimentele pe parcursul zilei de 17.12.1989. Astfel, după ce arată modul în care unităţile subordonate U.M. 02565 Cluj au fost alarmate, mai întâi cu alarma de exerciţiu, apoi cu alarma parţială de luptă, se specifică: „(…) situaţie în care sarcina principală era pregătirea ritmică şi alertă a efectivului existent la pace pentru ca să poată executa misiuni de luptă împotriva unui atac iminent pe aliniamente până la 500 km. distanţă. Sarcinile ce reveneau unităţilor militare prin planul de alarmare, au fost completate şi depăşite printr-un ordin în 14 puncte transmis de M.Ap.N. comandantului UM 02565 Cluj şi retransmise de acesta la Marile Unităţi şi Unităţile Militare din subordine (…) Acest ordin transmis de ministrul apărării naţionale comandantului Armatei a IV-a în 17.12.1989 orele 23.00 a fost precedat de alte ordine şi acţiuni, unele anterioare ordinului de alarmare, astfel: Aşa cum rezultă din copia extras din jurnalul acţiunilor de luptă consemnat în Caietul înregistrat la Nr. R.U.1288 din 03.06.1989 din cadrul Diviz. 11 mecanizate „Carei” Oradea, în 17.12.1989, ora 15.20, Comandantul Armatei a IV-a a ordonat comandantului D.11 Mc „Carei” ca începând cu orele 16.00 Bat. I inf. din R.19 Mec. (Arad) să se deplaseze pe itinerariul Arad – Timişoara sub comanda comandantului R.19 Mc. Marcu Dumitru cu o grupă restrânsă de ofiţeri din comanda regimentului. Batalionul va fi aşteptat la intersecţia ce duce spre Sîntandrei de lt. col. Ruge de la D.18 Mc. (…) ora 16.20: Bat. 1 inf. din R.19 Mc. a început deplasarea pe itinerariul Arad-Timişoara. Cdt. R.19 Mc. a raportat Cdt. D.11 Mc. „Carei” că a început deplasarea cu următoarele efective şi tehnică: 20 ofiţeri, 12 subofiţeri, 216 gradaţi-soldaţi, 10 TAB-uri, 8 autocamioane, 1 ARO, 1 autostaţie R-1300, 1 salon stat major, 1 autobuz. (…) ora 16.28 (deci numai după 8 minute – n.n.): Cdt. D11 Mc. „Carei” a raportat Cdt. Armatei a IV-a despre începerea deplasării Bat.1.Inf. din R19 Mc. (…) ora 19.00: Cdt. D11 Mc. „Carei” a primit ordin de la M.Ap.N. ca 100 militari cu mijloace auto să se deplaseze sub comanda unui ofiţer către Timişoara. La ora 20.40 la începerea deplasării, şeful de stat major, înlocuitorul comandantului R.19 Mc., a raportat că detaşamentul a plecat cu următoarele efective şi tehnică: Cdt. detaşamentului, mr. Iercoşan Moise, 9 ofiţeri, 1 M.M., 2 subofiţeri, 135 gradaţi-soldaţi, 1 T.A.B., 4 autocamioane DAC. Detaşamentul a ajuns la Timişoara la 17.12.1989 ora 22.30 (deci cu jumătate de oră înainte ca generalul Iulian Topliceanu să fi primit celebrul Ordin în 14 puncte de la ministrul Vasile Milea! – n.m). 18.12.1989 ora 13.45 s-a deplasat la Timişoara cpt. Iordache Ioan, şeful serviciilor R.19 Mc. cu următoarele efective şi tehnică: 1 ofiţer, 2 subofiţeri, 5 militari în termen, 1 autocamion DAC cu alimente. (…) ora 14.00 Şeful de stat major, înlocuitorul comandantului R.19 raportează ofiţerului de serviciu operativ pe D.11 Mc. „Carei” dispunerea forţelor care s-au deplasat la Timişoara, astfel: – Mr. Chiş Alexandru cu 1 pluton la intreprinderea „Textila”; – Mr. Micu Ioan cu 1 ofiţer, 1 M.M., 1 subofiţer şi 31 militari în termen în Piaţa „Maria”; – Cpt. Predescu cu 1 ofiţer şi 55 militari în termen la Spitalul militar; – Mr. Marcu Dumitru, Mr. Iercoşan Moise, împreună cu ceilalţi militari, la comandamentul D.18 Mc.; Deci, începând cu seara zilei de 17.12.1989 şi ziua de 18.12.1989, R.19 Mc. a participat la Timişoara cu următoarele forţe: 31 ofiţeri, 16 subofiţeri, 2 M.M., 356 gradaţi-soldaţi, 11 T.A.B.-uri, 13 autocamioane, 2 autospeciale, 1 autobuz şi 1 ARO. (…)”

Toată această desfăşurare de forţe era sub comanda generalului Iulian Topliceanu. Acesta trebuia, conform regulilor şi regulamentelor militare, să fie informat permanent asupra situaţiei acestor forţe (ce fac, unde sunt, ce execută, ce nevoi au etc.), pentru a putea, la rândul lui, să raporteze eşaloanelor superioare, respectiv ministrului apărării naţionale, deşi generalul neagă cu înverşunare că ar fi fost în cunoştinţă de cauză. De altfel, din Raportul de mai sus, rezultă: „Comandantul Armatei a IV-a, general colonel Iulian Topliceanu a luat cunoştinţă directă despre toate acestea şi, în plus, a participat la teleconferinţele din 17.12.1989 şi 21.12.1989, precum şi la repetate şedinţe la Comitetul judeţean Cluj al P.C.R., unde în zilele de 19 şi 21 s-a aflat şi Nicolae Constantin; a dat repetate rapoarte cu privire la starea de lucru, direct fostului ministru al apărării naţionale şi a primit în după-masa zilei de 20.12.1989, în jurul orelor 16.30, inspecţia generalului locotenent Ceauşescu Ilie căruia, în faţa comandanţilor U.M. şi formaţiunilor din garnizoana Cluj, i-a prezentat un raport cu privire la gradul de pregătire a unităţilor în cadrul alarmei de luptă. Din studiul jurnalelor acţiunilor de luptă a unităţilor din garnizoana Cluj a rezultat că în perioada 17-21 decembrie 1989 s-au dat mai multe ordine şi precizări cu privire la pregătirea unităţilor, tehnicii şi armamentului în vederea participării la misiuni de luptă, cu precădere de infanterie şi în oraşe, iar în ziua de 20.12.1989 comandanţi şi cadre din mai multe unităţi au participat la acţiuni de recunoaştere a locurilor de acţionare în raza municipiului Cluj-Napoca, iar la Comandamentul Armatei a IV-a s-a înscris pe un plan stradal locurile în care vor fi dislocate dispozitivele militare constituite. (…)”.

***

Cum sună toate acestea raportate la o scrisoare din 23.03.1990 adresată Procurorului General al României, Gheorghe Robu, semnată de către general colonel Victor Stănculescu, ministrul apărării de atunci, general colonel Mihai Chiţac, ministrul de interne de atunci, general locotenent Ştefan Guşe şi general colonel Iulian Topliceanu, vă lăsăm să judecaţi singuri: „În legătură cu concluziile Comisiei Guvernamentale a judeţului Timiş şi punerea sub învinuire a doi generali, vă supunem atenţiei următoarele: La data de 17.12.1989 orele 18.15, ministrul apărării naţionale, general colonel Vasile Milea, a dat alarma de luptă, în baza căreia s-au luat măsuri de trecere la îndeplinirea unei misiuni privind respingerea unei agresiuni, precizând că sistemul de avertizare pentru forţele militare participante la acţiuni este următorul: stai că trag; în caz de nesupunere la somaţie se trage foc în plan vertical; dacă se continuă încălcarea somaţiei se va trage la picioare. În perioada premergătoare revoluţiei, comandamentele şi unităţile militare nu au primit ordin să acţioneze împotriva populaţiei şi nu au făcut pregătiri în acest scop, iar alarmarea trupelor s-a făcut într-o situaţie politico-militară internaţională tensionată, la ordinul legal dat de ministrul apărării naţionale, în scopul respingerii unei agresiuni externe, despre care se susţinea de forurile superioare a fi iminentă, şi al zădărnicirii acţiunilor teroriste şi de diversiune, a actelor de vandalism ce ar fi precedat şi însoţit această agresiune, armata fiind informată că pe teritoriul Transilvaniei ar fi fost introduse circa 2.000 asemenea elemente. Pe baza acestei misiuni, majoritatea forţelor existente în unităţile din nord-vestul ţării au primit ordin să se pregătească  pentru trecerea la apărare pe frontieră, iar restul forţelor au primit misiunea de a apăra terestru şi antiaerian obiectivele militare şi civile importante, a participa la contracararea acţiunii grupurilor de diversiune şi teroriste.”. Vai de biata ţara noastră! Militarii au fost dezinformaţi şi nu şi-au pus nici măcar o clipă problema cum se vor duce ei să-l someze pe inamicul de la graniţă (care ne agresează cu echipamentul ultramodern: „bătrâni, femei şi copii în faţă”, în loc de tancuri, tunuri, avioane şi alte asemenea fleacuri tehnologice), cu somaţia: Stai! Stai că trag! Foc în plan vertical şi, în caz de nesupunere, foc la picioare… În ceea ce priveşte faptul că toate pregătirile de luptă şi toate recunoaşterile în teren s-au făcut în interiorul oraşelor şi nici într-un caz la graniţa de Vest a ţării, aceasta nu reprezintă, bineînţeles, „acţiuni împotriva populaţiei şi pregătiri în acest scop”.

***

Revenind la ziua de 17.12.1989, în legătură cu teleconferinţa la care a asistat, general maior Ioan Şerbănoiu, fost şef al Inspectoratului Judeţean Cluj al Ministerului de Interne, declară următoarele: „(…) reţin că Nicolae Ceauşescu era incoerent şi s-a referit la faptul că, la Timişoara, grupuri de huligani au provocat distrugeri de bunuri şi incendii (…) în acest context, arăta el, că armata şi internele nu şi-au făcut datoria deşi a trimis acolo generali şi a ordonat primilor secretari să ia măsuri ca pe teritoriul în care sunt competenţi să nu se întâmple asemenea evenimente (curios, generalul Ioan Şerbănoiu, aflat în aceeaşi încăpere cu generalul Iulian Topliceanu, care nu a „auzit nimic”, aude tot ce spune dictatorul – n.n.) (…) eu nu am dat nici un ordin după această teleconferinţă (…) m-am întors la sediul I.J.M.I. dar l-am informat pe şeful miliţiei judeţene col. Rusu Stoian despre ordinele date de Ceauşescu (…) declar că nu eu am dat ordin pentru înarmarea cadrelor, cadrele aveau armamentul asupra lor fiind în Situaţia nr. 2 de luptă (…) încă înainte de Congres (…) am ordonat ca potrivit planului să se facă verificările asupra grupelor planificate (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 2, fila 39, 43).

Colonelul Ioniţă Nicolae, fost şef al Securităţii Cluj, declară că a ascultat teleconferinţa din 17.12.1989 la sediu. „(…) după teleconferinţă inspectorul şef ne-a convocat în biroul lui, pe mine ca şef al Securităţii şi pe colonelul Rusu Stoian în calitate de şef al Miliţiei (…) s-a dispus de către inspectorul şef înarmarea efectivelor (…) şi măsuri privitoare la paza şi apărarea sediului (…) a dat ordin de distribuire a armamentului la efective (…) Precizez că după intrarea efectivelor în «Stare de necesitate», inspectorul şef era comandant unic al forţelor Ministerului de Interne, Securitate, Miliţie, Pompieri din întregul judeţ (…) La teleconferinţă Nicolae Ceauşescu a făcut o informare cu privire la evenimentele din Timişoara, arătând că bande de huligani, de derbedei, de hoţi, au incendiat şi devastat magazine, că forţe ostile exterioare acţionează pentru destabilizarea situaţiei politice în România (…) s-a declarat «Stare de necesitate» şi a dat ordin de folosire a armamentului de către forţele M.I. şi M.Ap.N. (…) Personal l-am informat pe Nicolae Constantin asupra unei probleme către care se concentrase atenţia organelor de securitate şi anume, prezenţa masivă în judeţ, şi mai ales în municipiul Cluj-Napoca, a unor grupuri de turişti maghiari şi sovietici. Cifra acestora era incomparabil mai mare în acea perioadă, raportat la perioada de referinţă din anii anteriori (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 2, fila 112, 115).

Lt. col. Pintea Vasile îşi aduce aminte ce le-a prelucrat Ioan Şerbănoiu în după-masa zilei de 17 decembrie. După ce le-a descris situaţia din Timişoara ca o acţiune a unor elemente huliganice care au creat acte de dezordine cu ocazia punerii în acţiune a unei hotărâri judecătoreşti, „ne-a transmis să luăm măsuri pentru apărarea sediului, toate cadrele să poarte armament şi muniţia din dotare (pistol şi 12 cartuşe). În oraş să fie patrule care să ia măsuri faţă de cei care tulbură ordinea şi liniştea publică, a atras atenţia că se foloseşte armamentul din dotare conform legii şi să dăm dovadă de discernământ şi maturitate. Tot cu această ocazie ni s-a adus la cunoştinţă că s-a închis micul trafic şi că turiştii străini nu mai intră în ţară. (Atenţie: în toate declaraţiile există elementul comun al turiştilor străini vinovaţi de agresiuni diversioniste asupra militarilor, diversiuni care au dus, în final, la provocarea dispozitivelor militare, la riposta acestora cu armamentul din dotare şi, deci, la apariţia morţilor şi răniţilor din rândul populaţiei civile. Dar din 17.12.1989 „turiştilor” li s-a interzis accesul în ţară chiar şi în zona de mic trafic economic de la granţă…) După aceste ordine, col. Rusu Stoian, şeful Miliţiei judeţene, ne-a transmis următoarele: să ştim permanent unde sunt cadrele, nimeni să nu treacă nepăsător pe lângă evenimente, cei plecaţi în concediu să fie chemaţi, să se atragă atenţia asupra seriozităţii cu care trebuie să privim executarea misiunilor…” (Dosar 61/P/1991, Vol. 2, fila 59-63). (Cu toate acestea, col. Rusu Stoian a fost promovat la gradul de general şi a ocupat timp de doi ani funcţia de şef al celebrei unităţi “Doi şi-un sfert”, având în prezent statutul de… revoluţionar! – n.a).

Fostul locţiitor şef al comandantului Miliţiei Cluj, col. Mărincaş Victor (ulterior numit în funcţia de şef al I.J.P. Cluj şi trecut în rezervă cu gradul de general): „În 17.12.1989 ni s-a dat ordinul de intrare în Situaţia a 2-a, ordin care, în esenţă, este echivalent cu starea specifică intrării în luptă şi, în mod special, de ridicare a capacităţii de luptă (…) După comunicarea situaţiei de alarmă ni s-au prelucrat măsurile ce trebuiesc luate în vederea executării ordinului, respectiv intrarea în posesia muniţiei, purtarea armamentului şi trecerea executării Planului de măsuri în asemenea situaţii, măsuri prevăzute în ordinul cu caracter general 02600 din iulie 1988, precum şi a celorlalte dispoziţiuni legale. În cursul activităţii de prelucrare a ordinului, a intrat general maior Şerbănoiu Ioan, care a făcut o serie de precizări privind evenimentele care au avut loc la Timişoara, respectiv apariţia unor tulburări generate de unele elemente huliganice, incendierea unor obiective, precizându-se şi împrejurarea că în zonă erau foarte mulţi străini (…) ne-a transmis să luăm măsuri pentru paza şi apărarea obiectivelor social-economice, politico-administrative, pentru păstrarea ordinii publice, pentru păstrarea în bune condiţiuni a circulaţiei, atenţionându-ne asupra faptului că nu trebuie să ne lăsăm provocaţi (…)” (Dosar 61/P/1991, vol. 2, fila 104, 105).

Despre modul în care au decurs acţiunile în cadrul Comandamentului Armatei a IV-a, concludente sunt declaraţiile de martori ale ofiţerilor din acest comandament, la care vom face referire în continuare. Astfel, la 17 februarie 1990, col. Pantelimon Pralea (trecut în rezervă cu gradul de general maior), declara: „Activitatea deosebită în cadrul comandamentului Armatei a IV-a a început de fapt încă din ziua de 16.12.1989 când la orele 22.00, comandantul armatei a ordonat să se constituie o grupă operativă la comandament. Eu am fost cel care în caietul de activităţi, la fila 14, am înscris componenţa grupei operative şi restul însemnărilor ulterioare. Această grupă operativă se constituia în situaţii deosebite. Tot atunci s-a ordonat constituirea şi a 10 patrule în garnizoana Cluj-Napoca, începând cu ziua de 17.12.1989, iar eu am organizat pe unităţi şi itinerarii, împreună cu şeful comenduirii de garnizoană, mr. Lung Luiz. Începând cu data de 17.12.1989 aceste patrule şi-au executat serviciul pe raza municipiului Cluj-Napoca. Până în data de 17.121989 la orele 14.15 activitatea a decurs normal când M.Ap.N. a ordonat prin mr. Vişan ca R.19 Mc., respectiv UM 01380 Arad să execute alarmă de exerciţiu parţială, iar la orele 15.00, în aceeaşi zi, tot din ordinul M.Ap.N., B.1/R.19 Mc. trebuia să se deplaseze spre Timişoara urmând să se întâlnească cu reprezentanţii D.18 Mc., fixându-se şi locul de întâlnire. La orele 15.15 Armata a IV-a a primit alarma de exerciţiu parţială, fapt care a fost transmis prin T.O. şi circuitele militare la Marile Unităţi şi unităţile de armată, aşa după cum rezultă din înscrierea de la fila 17 din carnet. La orele 18.50 armata a primit indicativul „Radu cel Frumos” şi s-au luat măsurile corespunzătoare dar comandantul armatei a făcut următoarele precizări la acest indicativ: «Unitatea să fie în măsură ca împreună cu M.I. şi cu G.P. să ia măsuri împotriva acelora care provoacă dezordine, care nu se supun. Începând de astăzi stare de necesitate. Fiecare militar în afară de unitate, cu muniţie, cu armament individual – acei care nu se supun arestaţi, dacă nu va fi împuşcat. Preşedintele Comitetului Judeţean răspunde şi de armată. Situaţie mai gravă ca  în anul 1968. Organele locale ce măsuri se iau, se raportează şi la armată». Aceste notiţe succinte, notate tot de mine în caiet, reprezintă, de fapt, sarcinile extra-regulamentare sau extra-plan, faţă de ceea ce Armata trebuia să execute în cadrul aplicării indicativului „Radu cel Frumos„. În consecinţă, pe baza informaţiilor parţiale, foarte puţine şi în baza unor deducţii făcute la nivelul grupei operative şi comandamentului armatei, noi toţi am avut convingerea că se pregătesc acte de diversiune în interior care vor fi urmate de atac la graniţă. Pentru acest motiv am şi început să facem variante de acţiuni la graniţă şi pe teritoriul Marilor Unităţi şi unităţilor subordonate Armatei. În caiet la filele 18 verso, 19, 20, 21, sunt notaţii cu privire la efectivele prezente în unităţi care puteau să acţioneze la frontieră şi în adâncime. În 17.12.1989 la orele 23.00, M.Ap.N. comunică comandantului armatei un ordin în 14 puncte înscris la fila 22 şi care începând de la orele 23.30 şi până la orele 1.00 a fost retransmis de armată la Mari Unităţi şi Unităţi aparţinând Armatei a IV-a. Reţin că după puncte de organizare şi activităţi, la punctul 13 se specifica: «sistemul de avertizare al subunităţii „Stai”, „Stai că trag”, „tragi în sus” apoi „trage la picioare” şi apoi neutralizare „foarte hotărâţi„», iar la punctul 14, se specifică: «tactica: au băgat copii şi bătrâni în faţă, să se folosească manevra de „flanc”». Acest ordin aşa cum rezultă din punctul 2, se referea la situaţia în care «indiferent de natura subunităţii, vor executa misiuni de infanterie şi acestea să fie pregătite să execute şi misiuni de bază».” Sublinierile în text îmi aparţin. Remarcaţi duritatea măsurilor luate de către generalul Iulian Topliceanu (deşi, i-aţi citit declaraţia; el neagă cu înverşunare că s-ar fi dat ordin să se tragă în cineva…) şi faptul că ofiţerii au remarcat că acţionează în afara prevederilor regulamentare.

***

În ceea ce priveşte cele afirmate în legătură cu faptele factorilor de decizie din Armata a IV-a (inclusiv cei care, de fapt, „au ucis cu pixul” creând acele planuri şi hărţi ale represiunii) din timpul evenimentelor din decembrie 1989, revenim şi întărim concluziile anterioare cu următoarele documente şi fapte:

NOTE DESPRE ACTIVITATEA REGIMENTULUI 7 ARTILERIE, UM 01215 FLOREŞTI (notele comandantului): „SE FACE UZ DE ARMĂ FĂRĂ DISCUŢIE” (NOTĂ: între paranteze drepte sunt completările abrevierilor făcute de către mine)

17.12.89 orele 21.35 R 7 Art[ilerie] – şedinţă de către mr. Burtea cu cadrele comandanţi subunităţi, şef stat major, secretar de partid, referitor la alarma de luptă parţială (anterior ora 19 a fost la A [la Comandamentul Armatei a IV-a Transilvania] – cdt [mr. Burtea] şi cpt. LAZĂU FL.) Misiuni: 1 – necesitatea respectării legii şi regulamentelor; 2 – în toată A [armata], inducativul Radu cel Frumos; 3 – nimicirea elementelor turbulente la adresa orânduirii; 4 – Să fie împărţită muniţie la cadre şi m. t. [militarii în termen]; 5 – Se constituie subunit[ăţi] de intervenţie care vor acţiona ca infanterişti; Cdt. [comandantul] subunit[ăţii] – cpt. CARP DANDO (Cdtul [comandantul] u[nităţii] a precizat că subunit[atea] se constitue pe aceeaşi structură ca în perioada C[ongresului] XIV); 3 plt. [plutoane] x 3 grupe a 8 oameni fiecare + 4 maşini (3 tp [transport] [pentru fiecare] pluton de militari în termen + 1 tp [transport] muniţie); timp de plecare la mis[iune] 10 – 15′; poate act[ţiona] atât pe plan local cât şi într-o zonă mai îndep[ărtată]; atit[udine] fermă împotriva celor care acţionează pentru destabilizare, din partea tuturor; S-a precizat că situaţia este mai complexă decât în 1968; Ac[eastă] subunit[ate] în cazul primirii misiunii va acţiona: se somează conf[orm] regulam[entului], dacă cei care sunt somaţi (elem[entele] turb[ulente]) nu se supun se face uz de armă „fără discuţie”; la subunit[ăţile] de interv[enţie] – hărţi cu zona jud[eţului] şi mun[icipiului] Cluj; ţinuta – de campanie; muniţia asupra lor – 4 încărcătoare a câte 30 cartuşe = 120 cartuşe, iar restul de 180 (dif[eren]a] la unit[atea] de foc de 300) în lăzi încuiate şi sigilate;

Col. DOBRIŢOIU: – fără alcool; – muncă educativă, de la om la om; – nu discuţii şi presupuneri; – asig[urarea] sec[urităţii] arm[amentului] şi muniţiei; – nici un fel de alte discuţii

18.12 [1989] orele 02.00: – s-a făcut o analiză cu modul cum s-a[u] pus în aplicare ord[inele] primite (cele de mai sus); – of[iţerii] permanent cu pistol şi muniţie; – oam[enii] să fie f[oarte] bine preg[ătiţi] pentru acţiune şi hotărâţi, muncă de ed[ucaţie] de la om la om; – se acţ[ionează] ca în caz[ul] capturării infract[orilor]; – stai; – stai că trag; – foc de avertizare; – se trage la picioare; – în caz că sunt atacaţi dir[ect], se trage fără somaţie

18.12.89. Sold. Cocoş Romică, treb[uie] să se întoarcă din perm[isie] din jud[eţul] T[imi]ş; – după sosire, s. C. P., s-a discutat cu el pentru a nu prolifera cele întâmpl[ate] în T[imi]ş; orele 14.00 – of[iţerul] C.I. a discutat numai strict asupra evenimentelor (acţ[iune] din ord[inul] col. Popescu Mihail); 17.00 – prelucrări de ordine: – verif[icarea] efect[ivelor] de cel puţin 3 ori zi; – verif[icarea] arm[amentului]

19.12.89: 20.35 Şed[inţă] cu comandantul: teleg[rama] S/5094 de la DGTc; – măs[uri] de intensif[icare] a instr[ucţiei]; 14.30 – 15.40 ad[unare] cu comandantul, prel[ucrare] de ordine; cpt. LAZĂU de la Comandamentul A[rmatei], lt. col. SASU; – prelucr[area] pe gr[upe] mici (2 – 3) a sit[uaţiei] internaţ[ionale] complexe, în Ţ[ări] str[ăine] se desf[ăşoară] acţ[iuni] de destab[ilizare] a soc[ialismului], amestec în treb[urile] interne; – încerc[area] unor cerc[uri] reacţ[ionare] str[ăine] de destab[ilizare] a sit[uaţiei] de la T[imi]ş[oara]; – interm[ediari] ai cerc[urilor] antirom[âneşti] din RPU l-au folosit pe preotul T[okes] L[aszlo] (vizite în RPU, desf[ăşurarea] [de] activ[ităţi] naţ[ionaliste] la T[imi]ş[oara]); 20.12.89       20.30 – Cdt – Bilan][ul] activ[ită]ii] de alarmă

ILIE CEAUŞESCU: – sit[uaţia] de la Timiş[oara]; – acţ[iuni] de destabiliz[are]

21.12.89 ora 11.00 – Şedinţă de adeziune pentru a se acţ[iona] împ[otriva] sit[uaţiei] de la T[imi]ş[oara] – amânată până către orele 15.00 – nu s-a mai ţinut; – la 13.30 cele 2 subunit[ăţi] de interv[enţie] (CARP, coordonat din p[artea] St[atului] maj[or] de mr. MIRICĂ GH. – în p[ia]ţa Libertăţii – şi cpt. MUREŞAN MIRCEA) au plecat la misiune; (în 20.12.[1989], orele 16.00 – 18.00, şef[ul] st[atului] maj[or] cpt. ŞANDRU VASILE, împreună cu c[oman]danţii de subunit[ăţi] au fost de 2 ori în recunoaştere, p-ța Libertăţii, Fca de bere, coordonaţi de col. LATEŞ VASILE, şi trecut sit[uaţia] pe hartă)

P-ţa Libertăţii: – cpt. CARP DANDO – şef st[at] maj[or] Div[izion] 1; – mr. MIRICĂ GH[EORGHE] – comandant Div[izion] 2; – cpt. BERCEANU VIOREL – of. 1 PL; – cpt. DOBRIŢAN ADRIAN – (indescifrabil); + la fiecare cdt. de plt. – ofiţer (lt.)

MOŢILOR: – Mr. BURTEA VALERIU – Cdt.; – cpt LAZĂU FLORIAN – SCP; – mr. COCAN LAURENŢIU – Cdt. Div[izion] 3; – cpt. MUREŞAN MIRCEA – Cdt. Bt. Cda – a asig[urat] m[uniţ]ia; – lt. maj. HETEA MARIAN – Cdt. plt.; – G[eorge] C[oşbuc] lt. maj. POPA ADRIAN – Cdt. de plt.; – G[eorge] C[oşbuc] plt. PRUNDUŞ NIC[OLAE]; – s. maj. PRALEA LOGIN; – plt. maj. BADEA GH[EORGHE] – sanitar şi cdt. gr.; – of. CI (DĂRĂBAN) 1/2 h. – calmat oameni colţ cu Coşbuc; – La ora 16.40 (21.12) ocupant[ul] autot[urismului] 2 Cj 6870 ar fi fotogr[afiat] gr[upa] de int[ervenţie]

***

Căpitanul Dicu Ilie, ofiţer din U.M. 01278 Someşeni, nu bănuia în 17 decembrie 1989 că va deveni „celebru”: „În ziua de 17.12.1989 la ora 15.15, în timp ce mă aflam ofiţer de serviciu pe unitate am primit prin sistemul I.A.U. alarmă de exerciţiu parţial. Am raportat comandantului însă am înţeles că dânsul fusese deja informat telefonic. La orele 19.15 am primit indicativul pentru alarmă de luptă parţială, prin acelaşi sistem, şi am raportat de asemenea comandantului, însă nu direct lui pentru că acesta era deja chemat la comandamentul armatei, astfel încât am raportat şefului de stat major care mi-a dat ordin să iau măsurile în consecinţă”.

Comandantul U.M. 01215 Floreşti, maiorul (pe atunci) Burtea Valeriu, fusese în concediu de odihnă până în 16 decembrie 1989 inclusiv şi ar fi trebuit să se bucure de acest drept (ca om al muncii) până în 30 decembrie 1989: „însă în noaptea de 16/17.12.1989 am fost chemat la alarmă de către înlocuitorul la comandă cpt. Lazău Florian – secretar de partid în unitate. Acesta mi-a comunicat ordinul comandantului de Mare Unitate, de a constitui o grupă operativă şi de a lua măsurile speciale care s-au luat şi pe timpul desfăşurării Congresului al XIV-lea al P.C.R. Am trecut imediat la executarea acestui ordin şi în jurul orelor 4.00 am raportat comandantului M.U. – generalul Cojocaru – despre executarea ordinului, iar în dimineaţa zilei de 17.12.1989 orele 7.00, la solicitarea comandantului Armatei a IV-a general colonel Iulian Topliceanu, i-am raportat şi acestuia despre executarea ordinului. În aceeaşi zi, ora 15.40, prin Marea Unitate, unitatea mea a fost alarmată cu alarmă de exerciţiu parţială, iar la orele 18.00 am fost alarmat cu alarma de luptă parţială. Imediat după aceasta am fost convocat la comandantul Armatei a IV-a unde mi s-a făcut o scurtă informare asupra evenimentelor din Timişoara. Reîntors la unitate în jurul orelor 24.00 am condus activităţile de aplicare a planului de luptă parţială. În noaptea de 17/18 decembrie 1989, în jurul orelor 2.00, prin Marea Unitate am primit un ordin din 14 puncte, care făcea precizări cu privire la unele activităţi ce trebuiesc executate în cadrul pregătirii de alarmă şi în eventualitatea acţiunilor cu dispozitive ale unităţilor. În primele puncte se făcea referire la pregătirea tehnicii de luptă, a armamentului şi muniţiei, precum şi asigurarea echipării şi hrănirii trupei şi program de instrucţie intensiv. Apoi s-a făcut o precizare în care se specifica că pe lângă pregătirea pentru activităţi specifice unităţii, să se instruiască unităţi de forţă pluton – companie care să poată acţiona ca şi infanterişti (menţionez că unitatea are specificul de artilerie terestră). Apoi se făceau precizări cu privire la fermitatea de acţiune a militarilor şi la modul concret de folosire a armamentului în cazul în care este nevoie de folosirea lui, specificându-se că este necesar să se avertizeze cu formula «Stai, stai că trag, foc de avertisment în sens vertical» şi numai dacă este nevoie uz de armă la picioare. Se preciza şi că tactica elementelor turbulente este de a pune copii şi bătrâni în faţă şi că trebuie să se folosească tactica «focului din flanc». Acest ordin a fost transmis locţiitorilor şi comandanţilor, iar aceştia la rândul lor, în părţile ce-i priveau, până la militari în termen.”

Locotenent colonelul (actualmente consilier prezidenţial pe probleme de apărare) Degeratu T. Constantin, pe atunci ofiţer 1 în Secţia operaţii din Statul Major al Armatei a IV-a, se pregătea pentru o duminică (17 decembrie 1989) în sânul familiei, dar, „în jurul orei 8.30, am primit un telefon de la şeful secţiei, care m-a invitat să vin la serviciu. Am sosit în secţie în jurul orei 9.45 şi am aflat că s-a înfiinţat o grupă operativă, fără să se precizeze motivul concret. Mi s-a spus că, probabil, este ceva în legătură cu o situaţie complicată apărută la Timişoara, dar şi cu plecarea iminentă a fostului preşedinte în Iran. Către prânz, şeful secţiei mi-a comunicat că nu sunt probleme deosebite şi că pot să merg acasă să servesc masa, urmând ca, în jurul orei 15.30 să vin să-l înlocuiesc în cadrul grupei. La 15.15 am plecat de acasă spre cazarmă dar, când am ajuns la punctul de control am constatat că se dăduse alarma de exerciţiu parţială; am executat activităţile ce îmi reveneau. În jurul orei 18.00 s-a primit semnalul alarmei de luptă parţială, cu precizarea că se execută în condiţiile stării de necesitate; eu am transmis acest semnal la unele unităţi care mi-au fost stabilite de şeful secţiei.” Cine decretase starea de necesitate? Nimeni, în mod legal şi constituţional. Şi atunci de ce lt. col. Degeratu Constantin transmite „acest semnal la unele unităţi”? De ce această dezinformare, încă de la început? Şi mai ales, fiind ofiţer neimportant – după cum declară în apărarea sa – conform căror atribuţiuni transmite ordine mai departe?

Maiorul (pe atunci) Cocan Ioan Laurenţiu era în învoire pentru perioada 16 – 18 decembrie 1989 şi era plecat la Târgu Mureş. „În seara zilei de 17 decembrie 1989 am fost anunţat atât telefonic cât şi prin telegramă să mă prezint urgent la unitate. Mi-am împachetat lucrurile şi împreună cu familia am plecat cu maşina proprietate personală şi deşi am avut o pană de cauciuc, am soluţionat-o mergând la un verişor şi cerându-i ajutor. Am ajuns acasă la Cluj-Napoca, am debarcat lucrurile şi m-am prezentat la unitate la ora 3.00 în noaptea de 17/18 decembrie 1989. M-am prezentat la O.S.R., maior Sălăgean Grigore şi mi-a dat pistolul cu 24 de cartuşe, spunându-mi de asemenea că este alarmă de exerciţiu şi să mă prezint urgent la subunitate, pentru a continua măsurile ordonate pentru această situaţie. Ajungând la subunitate, şeful de stat major al acesteia (eu eram comandantul ei) mi-a raportat că muniţia, materialele şi maşinile sunt scoase, urmând a finaliza scoaterea ultimelor două instalaţii. Am participat la scoaterea acestora şi formarea coloanei subunităţii. În continuare programul s-a defăşurat cu odihnă, pază, adunări, precizări şi îndeplinirea de misiuni de pază a cazărmii şi dispozitivului. Evident eram cu toţii încazarmaţi şi cu diferite misiuni în cadrul dispozitivului unităţii.”

***

„VOM TRAGE ÎN ŢINTE VII, NU ÎN ŢINTE DE CARTON PE CARE SĂ LE GĂURIM CU SULA”: Inculpat în „Dosarul Cluj” şi incriminat prin declaraţiile martorilor, recuzând două rânduri de avocaţi (dintre care unul i-a mărturisit franc în faţă: „colonele… ştii, eu cred că eşti vinovat”), cele mărturisite de către lt. col. (r.) Ioan Laurenţiu Cocan (atât la postul de televiziune „TELE 7 ABC”, în luna septembrie 1999, cât şi în discuţiile purtate personal cu el), aduc elemente noi în economia faptelor din Decembrie 1989. Obişnuiţi să vedem numai executanţii ordinelor i-am trecut (oarecum) cu vederea pe beneficiarii acestora: activiştii Partidului Comunist Român. Indiferent că erau comandanţi de Armată, de Mare Unitate, Unitate Militară, Inspectorat judeţean al Ministerului de Interne, prim secretari de judeţ, toate aceste persoane care au dat ordine ferme (conform propriilor declaraţii – minciuna are picioare scurte, nu? – chiar înainte de a le primi de la superiorii lor – vezi volumul I şi compară ora la care susţin generalul Iulian Topliceanu şi pletora de subordonaţi din Comandamentul Armatei a IV-a că au primit ordine de la ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, cu ora la care şi-au notat comandanţii de subunităţi în carnetele personale că au fost instruiţi să facă „uz de armă fără discuţie”) erau activişti, persoane de nădejde şi beneficiari privilegiaţi ai Partidului Comunist Român. Nu Armata şi nu Securitatea sau Miliţia (ca instituţii) sau simplii membri ai Partidului Comunist Român au produs, în mod direct, crime împotriva poprului român ci activiştii (politrucii) acestui partid. Instituţiile şi oamenii care le compun (o bună parte dintre ei, pentru că vom vedea că au existat şi slujbaşi cu conştiinţă care nu au executat orbeşte ordinele date) au fost instrumentele de care s-au servit adevăraţii vinovaţi în obţinerea beneficiilor personale. La fel de odioasă şi imorală, într-un regim de exterminare lentă prin „raţionalizare”, a fost chiar şi obţinerea unei „rude de salam cu soia” sau a unui kilogram de carne în plus, profitând de uniforma, funcţia şi relaţiile avute, ca şi executarea ordinelor de a urmări, şicana, aresta, ucide pe cei care nu sunt de acord cu tine. Vor fi slujbaşi ai regimului comunist care vor spune că au profitat „din disperare”. Disperarea trebuia să-i împingă la „a lua atitudine” nu la „a profita”. Conştiinţa este o consecinţă a educaţiei de aceea cei fără educaţie au început să-i urască şi să-i ponegrească din tot sufletul pe cei cu conştiinţă. De altfel singurii beneficiari ai Revoluţiei din decembrie 1989, sub toate aspectele şi la toate nivelurile societăţii, au fost aceşti activişti. Vom mai discuta acest aspect, mai pe larg, în capitolul despre Partidul Comunist Român şi rolul său în Revoluţia din Decembrie 1989. Revenind la lt. col. (r.) Ioan Laurenţiu Cocan şi declaraţiile sale doresc să atrag atenţia asupra câtorva aspecte: – în 16 decembrie 1989, la ora 22.00, în gara municipiului Tg. Mureş, deja existau militari în misiune de luptă, alarmaţi în legătură cu evenimentele din Timişoara. – „Am ajuns în unitate în 17 decembrie 1989 ora 03,30; se împărţea muniţia şi toţi erau în alarmă parţială de luptă”; (Să nu uităm că toţi responsabilii din Armata a VI-a Transilvania declară că la ora 14,00 au fost alarmaţi cu indicativul „Radu cel Frumos” şi au început să împartă muniţia în cadrul unităţilor. Cred că singura explicaţie pentru faptul că se minte cu privire la ora la care au început să se înarmeze militarii din subordinea lor este aceea că se vrea ca şi această faptă să fie pusă în sarcina şedinţei CPEx şi a teleconferinţei care a urmat-o, din ziua de 17 decembrie 1989, trecându-se totul în vina lui Nicolae Ceauşescu şi a participanţilor la şedinţa amintită. Pe parcursul audierilor martorilor şi investigaţiilor personale, studiind declaraţii personale date în anchetă şi comparând cu declaraţii personale date în presă pe parcursul anilor, lună după lună, an după an, timp de cincisprezece ani, am observat cum, cu bună ştiinţă, generalul Iulian Topliceanu, generalul Constantin Degeratu, generalul Pantelimon Pralea, generalul Dorin Gheorghiu, generalul Mihail Popescu, generalul Florian Caba şi marea majoritate a subordonaţilor lor, mistifică adevărul în declaraţiile date, induc în eroare în ceea ce priveşte orele la care s-au dat ordinele şi conţinutul acestora precum şi cu privire la activitatea reală comandată subordonaţilor lor. Am arătat anterior cum au conceput la Armata a IV-a propriul lor „Ordin în 14 puncte”; acum vedem cum alarmarea unităţilor s-a făcut în mod diferit în cadrul acestei armate, cu mult înainte ca restul ţării să primească indicativul „Radu cel Frumos”; De altfel, am văzut cum s-au dat ordine de represiune înainte ca minsitrul Apărării Naţionale să le comande şamd. Ce să mai credem despre probitatea acestor generali? – n.m.). – din subunitatea lt. col. (r.) Ioan Laurenţiu Cocan era plecat în permisie un soldat din Sânicolaul Mare, judeţul Timiş; acesta s-a întors în unitate în data de 18 decembrie 1989; secretarul de partid al unităţii, cpt. Lăzău Florian, i-a precizat mr. Cocan „cu maximă răspundere” să ia „toate măsurile ca la sosirea militarului, fără nici o discuţie”, să-l ducă pe militar direct la el. Lt. col. (r.) Cocan susţine că a apucat să stea de vorbă cu militarul şi a fost „înfiorat de spusele băiatului, privind scenele şi manifestările văzute Ţde acestaţ, în special în Timişoara”. De asemenea, susţine că cpt. Lăzău Florian s-a supărat foarte tare şi i-a dat ordin să nu mai spună la nimeni nimic [din ce a auzit]. – militarii pe care se bizuia UM 01215 Floreşti care au fost trimişi în Piaţa Libertăţii şi la Fabrica de bere din Cluj erau recruţi din DLEN (Detaşamente de Lucru în Economia Naţională), veniţi în unitate cam de o lună jumătate; instrucţia lor a început la 01.11.1989 şi urma să se încheie pe 01.01.1990, când toţi aceşti militari urmau să plece în mină, în subteran; ce instrucţie aveau aceşti militari descrişi de lt. col. (r.) Cocan drept „cu multe bube, cu nivel de pregătire slab, cu şcoală puţină”? Aceşti „diribişti, aduşi în armată pe baza Decretului 153 aveau la activ amenzi penale, ani de puşcărie, tentativă de omor, beţii, scandaluri”, au fost consideraţi demni de încredere pentru a fi scoşi cu armament şi muniţie de război (şi grenade) în stradă, împotriva cetăţenilor paşnici? – mr. Valeriu Burtea, comandantul unităţii, cpt. Lăzău Florian, secretar de partid şi lt. Dărăban Teodor, CI-stul (despre care trebuie să menţionăm că în 1999 este şeful Arestului IJP), sunt cei care, după lt. col. (r.) Cocan, îndoctrinau militarii cu idei de genul: „ţara este atacată de trupe iredentiste şi diversioniste din vest”. – conform celor de mai sus, lt. col. (r.) Cocan susţine că a înţeles că comandourile străine „urmau să acţioneze sălbăticeşte (sic!), fiind în stare de ebrietate majoritatea membrilor, făcându-şi curaj cu alcoolul consumat, devastând vitrine, atacând obiective, dedându-se la acte huliganice şi de vandalism”. – se naşte întrebarea: care a fost rolul CI-ştilor şi al secretarilor de partid în timpul evenimentelor din decembrie 1989?; în unitatea lt. col. (r.) Cocan, în ziua de 20.12.1989, „în jurul orei 13.00, am fost convocaţi factorii de răspundere din unitate în biroul comandantului unităţii, mr. Burtea Valeriu. Acesta a precizat că situaţia din ţară este foarte încordată şi trebuie să dăm dovadă de seriozitate, să ne îndeplinim cu maximă răspundere sarcinile primite, fără să facem interpretări sau comentarii. Ofiţerul CI, lt. Dărăban Teodor, a întărit spusele comandantului, atenţionându-ne, în plus, privind grija ce trebuie să o acordăm armamentului şi muniţiei. A luat cuvântul secretarul de partid, cpt. Lăzău Florian, care tocmai sosise cu ultimele şi cele mai proaspete ştiri, precizări şi informări [de la Comandamentul Armatei]”. – la nivelul Comandamentului Armatei a IV-a, pe linie de partid, după moartea lui Pantelimonescu, care era secretarul Consiliului Politic al Armatei (cu funcţie egală cu cea a secretarilor judeţeni pe linie politică – n.m.), a fost adus în Comandament un colonel de la Craiova (Dobriţescu – n.m.). Acesta neavând cunoştinţe şi fiind mai retras, în locul lui, pe linie de partid, coordona şi lua decizii lt. col. Salan Alexandru. – militarii erau prelucraţi (în sensul că este vorba despre o acţiune ostilă din exterior şi, în consecinţă, trebuie să acţioneze ferm, fără şovăire) pe trei direcţii: pe linie de comandă, pe linie de partid şi pe linie de informaţii secrete. – obligaţia celor prelucraţi era să meargă la subordonaţi, să le prelucreze „întocmai, fără alte comentarii” şi să le atragă atenţia „tuturor, să dea dovadă de maximă răspundere în tot ceea ce fac, să nu comenteze nimic şi să nu se dea interpretări de nici un fel”. „Erau interzise întrebările” – afirmă lt. col. (r.) Cocan. – la nivelul fiecărei unităţi s-au creat „grupe operative”, alcătuite, în primul rând, din: comandantul, secretarul de partid şi CI-stul unităţii; aceste „grupe operative” ţineau legătura, în ambele sensuri (informativ şi pe linie de comandă), cu eşaloanele superioare. – în 21 decembrie 1989, ora 08.00, la raportul de dimineaţă, mr. Burtea Valeriu, pe platoul din faţa unităţii, a făcut prelucrarea acesteia cu ultimele date „privind pericolul iminent ce planează asupra oraşului Cluj-Napoca”. Separat, cu cadrele, „a făcut precizarea că, la nevoie, vom interveni să luptăm folosind armamentul din dotare (24 de cartuşe de război de fiecare pistol, 120 de cartuşe de război de fiecare pistol mitralieră). Ni s-a precizat că vom trage în ţinte vii, de asemenea, că nu vom avea în faţă ţinteŢleţ de carton în care trăgeam la şedinţele anterioare şi, în care, pentru a obţine punctaj şi calificative mari, dezlipeam bulinele sau făceam găuri cu creionul sau cu sula”. – „pentru confruntarea cu populaţia civilă eram pregătite două subunităţi comandate de cpt. Carp Dando şi de cpt. Mircea Mureşan”; „în ziua de 20.12.1989, după masa, s-au făcut recunoaşteri de către comandanţii şi comanda unităţii la locurile care trebuiau să fie ocupate, la nevoie, pentru intervenţii”. – Lt. col. Cocan: „Planurile şi hărţile (după care s-a efectuat represiunea în 21 decembrie 1989 în Cluj) au fost întocmite de către lt. col. Degeratu Constantin, azi general de corp de armată. Evident, acesta a primit ordine de la şefii săi, respectiv general Iulian Topliceanu, lt. col. Gheorghiu Dorin şi col. Pantelimon Pralea, ultimii făcuţi ulterior generali. I-am semnalat acest aspect şi lui Surdescu în timpul anchetei şi acesta mi-a replicat: «Cu pixul n-au omorât oameni». Chiar aşa? Ei nu au nici o răspundere? M-am dus, eu, maiorul Cocan, de unul singur la Fabrica de bere să omor oameni?” – „la ora 13.00, în 21.12.1989, cu goarna şi cu sergentul de serviciu pe unitate s-a dat adunarea întregului personal cu armamentul din dotare, cu muniţia din dotare, să ieşim repede pe platoul unităţii”. Cine a dat acest ordin, deoarece generalul Iulian Topliceanu susţine că, deşi Ioachim Moga a insistat, în repetate rânduri, să iasă unităţile militare în oraş, pentru că se mişcă muncitorii de la CUG, el nu a ordonat nimic în acest sens, mai mult, a refuzat ordinul primit? – „Ultimele precizări ale comandantului unităţii, mr. Burtea Valeriu, au fost de a se da dovadă de maximă seriozitate şi maturitate, să se tragă fără cruţare împotriva nemernicilor care nu ne lasă să trăim în linişte şi pace, care sunt sub influenţa alcoolului, sunt violenţi şi vor să ne cucerească Ardealul”. – zice lt. col. (r.) Cocan: „Deci trebuia să-i împuşcăm, că aşa erau ordinele, iar acum se încearcă să se ascundă acest lucru! De cei mari, evident, care au dat acele ordine bestiale şi inumane atunci!” – „toate actele care au referire la evenimentele din decembrie 1989, au fost adunate la Comandamentul Armatei a IV-a şi distruse din ordinul lui Pralea, Gheorghiu, Degeratu  care, evident, lucrau sub comanda generalului Topliceanu.”

***

Maiorul Indrecan Gheorghe, comandantul unităţii 01457 Floreşti, primeşte în 17 decembrie 1989, în jurul orei 15.40, indicativul „Răsună Valea”, „ceea ce înseamnă alarmă parţială de exerciţiu. La câteva ore, respectiv la 18.30, comandantul U.M. 01419 Floreşti ne-a transmis indicativul „Radu cel Frumos” care constituia alarma de luptă parţială. Conform instrucţiunilor pentru această activitate am pus în poziţie de acţiune toată tehnica existentă la acea dată în unitate conform planului existent. Revin şi arăt că am pus în stare de funcţionare doar tehnica încadrată cu militarii existenţi în unitate în acel moment. După ce am desfăşurat această activitate şi am pregătit militarii şi tehnica pentru îndeplinirea unei misiuni, în jurul orei 21.00 am fost convocat la U.M. 01419, împreună cu mr. Lefter – comandantul U.M. 01485. La această şedinţă au participat şefii de arme şi servicii din cadrul comandamentului. Lt. col. Galoş Liviu, înlocuitorul comandantului U.M. 01419, ne-a comunicat situaţia care a determinat darea alarmei parţiale de luptă. Astfel, ne-a informat că elemente ostile partidului şi statului nostru încearcă să desfăşoare acţiuni pentru destabilizarea situaţiei politice în ţara noastră. Ca urmare, trebuie să pregătim unităţile pentru a fi în măsură ca, la nevoie, să acţionăm cu armament de infanterie şi cu tehnica din dotare. Ni s-a dat de înţeles că este posibil să acţionăm la graniţă sau la distanţe foarte mari.” Uite o informare făcută corect până la un punct (momentul în care li se sugerează militarilor că vor lupta la graniţa patriei – un şantaj afectiv la care nici un militar nu poate rezista): fără bande de huligani şi fără agresori din afara graniţelor, ci cu „elemente ostile regimului”, împotriva cărora să se dea o ripostă „cu armament de infanterie şi cu tehnica din dotare”…

Maiorului Lefter Cornel tocmai i se comunicase verbal (în 15 decembrie) că i s-a luat comanda unităţii 01485 Floreşti dar fără să se întocmească formele legale de predare a funcţiei, deci în 17.12.1989 era în concediu de odihnă şi fără un statut militar bine definit. Cum i se indicase să nu părăsească garnizoana, evenimentele în derulare l-au surprins acasă. „În acea zi, în jurul orelor 16.30, a sosit la domiciliul meu plt. adj. Macovei Ioan care mi-a comunicat că s-a primit ordin să mă prezint urgent la unitate. Pe la orele 17.15 am ajuns la unitate şi am preluat conducerea activităţilor regimentului. Ofiţerul de serviciu mi-a raportat că s-a primit indicativul alarmei de exrciţiu parţial. La orele 18.50 ofiţerul de serviciu principal de la M.U. 01419 (unitate căreia îi suntem subordonaţi) a transmis indicativul „Radu cel Frumos” motiv pentru care în unitate s-au pus în aplicare măsurile prevăzute în planul privind executarea acestui indicativ. La orele 20.45 am fost convocat la comandantul U.M. 01419 – lt. col. Galoş Liviu, care a făcut următoarele precizări în legătură cu punerea în aplicare a indicativului: – să se ordone oamenilor ce au de executat în legătură cu indicativul, atrăgându-se atenţia asupra nedesconspirării problemelor din indicativ; – alarma s-a ordonat deoarece există elemente care doresc să destabilizeze situaţia din ţară; – fiecare unitate, subunitate şi militar să dea o ripostă hotărâtă celor care atacă armata, sparg vitrine. Să se execute activităţi întocmai Anexei 7 din planul de alarmă. Muniţia nu se dă pe oameni; – armata trebuie să acţioneze împotriva celor care se dedau la asemenea acte; – unitatea să acţioneze astfel încât în maxim 50 de minute să ieşim pe poartă şi să fie pregătită pentru a acţiona în municipiul Cluj şi în alte părţi până la 500 de kilometri; – oricine încearcă ceva să fie lovit fără cruţare; – se aplică întocmai uzul de armă. Am redat mai sus doar o parte din cele 28 de puncte (după cum mi le-am notat eu) care sunt trecute în jurnalul acţiunilor de luptă. Întorcându-mă în unitate am transmis subordonaţilor măsurile ce s-au ordonat şi am trecut la executarea lor. La orele 24.00 am fost convocat din nou la Marea Unitate unde se mai aflau mr. Indrecan Gheorghe – comandantul U.M. 01457 şi următorii de la M.U. 01419: lt. col. Galoş. mr. Corlătescu Paul, mr. Gabor Augustin şi şefii de arme. Cu această ocazie lt. col. Galoş Liviu ne-a adus la cunoştinţă măsurile ordonate de către ministrul Apărării Naţionale. Măsurile ordonate mi le-am notat în caiet, acestea fiind următoarele: 1. Toată muniţia se dă la subunităţi, se distribuie pe oameni când se primeşte misiunea de luptă (gardă, patrulă, intervenţie etc.). 2. Indiferent de natura subunităţii, în afara misiunii de bază, trebuie să fie în măsură să îndeplinească şi misiuni de infanterie. 3. Ofiţerii, permanent, poartă pistolul cu muniţie la ei. Dacă se vor deplasa în afara unităţii aceştia vor fi tot înarmaţi. 4. Foarte mare atenţie la păstrarea muniţiei la baterii. Comandantul bateriei răspunde cu capul de păstrarea ei. 5. Toate cadrele se cheamă la unitate. 6. Să se urmărească sosirea cadrelor din economia naţională. 7. Fiecare baterie care are trei plutoane să aibă cel puţin 3 ofiţeri sau subofiţeri la comandă. 8. Oamenii să fie foarte hotărâţi în acţiune. 9. Militarii care acţionează să aibă hrană rece şi bidonaşul cu apă asupra lor. 10. Subunităţile care pleacă la acţiune să aibă legături radio foarte bune, puse la punct (unitate – baterie – pluton). 11. Sistemul de avertizare a plutonului faţă de infractori: «stai, stai că trag, foc în sus, pe urmă pe cât posibil la picioare». Acţiuni foarte ferme cu convingerea că îşi apără viaţa şi apoi ţara. 12. Se folosesc şiretlicuri: copii şi bătrâni în faţă. Se va căuta flancul, străzile laterale pentru îndeplinirea misiunii, pentru manevră. Să nu se lase surprinşi. După câte reţin, lt. col. Galoş Liviu, la începutul comunicării a punctat problemele, respectiv punctul 1, 2 etc. dar pe parcurs parcă şi-a pierdut şirul enumerării. Nu pot preciza ce document avea în mână. După primirea ordinelor de mai sus, m-am deplasat la unitate, am ordonat convocarea şefilor de armă şi a comandanţilor de subunităţi, prelucrând cele de mai sus. În caietul meu personal am trecut cadrele convocate pentru a semna de luare la cunoştinţă. De fapt măsurile ordonate la marea unitate au fost consemnate şi în jurnalul acţiunilor de luptă. Am ordonat comandanţilor de subunităţi să prelucreze cu militarii în termen din subordine măsurile ordonate, respectiv în părţile care-i interesau pe militarii în termen.”

Lt. Col. Marangoci Dumitru, pe atunci ofiţer I în secţia pregătire de luptă a U.M. 02565 Cluj (pe atunci subordonatul direct al generalului Caba Florian, pe atunci locotenent colonel şi şef al secţiei pregătire de luptă), responsabil cu pregătirea infanteriei şi vânătorilor de munte, era acasă în ziua de 17 decembrie 1989. „Am fost anunţat telefonic în jurul orelor 18.00 că unitatea se află în alarmă şi că, deci, trebuie să ne prezentăm la unitate de îndată. Conform ordinelor în vigoare, m-am echipat şi în aproximativ 30 de minute am fost prezent la unitate. Aici am aflat că în jurul orelor 15.15 unitatea a fost alarmată cu alarmă de exerciţiu şi apoi, în jurul orelor 18.30 – 18.40 s-a retransmis ordinul pentru intrarea în alarmă de luptă parţială cu indicativul «Radu cel Frumos». În cursul aceleiaşi zile, imediat după sosire, am intrat într-o şedinţă cu comandantul armatei, în care am notat că erau prezenţi toţi şefii de servicii, secţii arme, precum şi comandanţii unităţilor militare din garnizoana Cluj, precum şi secretarii de partid ai acestora. La această şedinţă primul a luat cuvântul generalul Iulian Topliceanu care ne-a precizat că în cursul zilei de 17 decembrie 1989 a avut loc o teleconferinţă la comitetul judeţean de partid, cu conducerea superioară de partid  (acea teleconferinţă la care generalul Iulian Topliceanu „nu a auzit nimic” – n.n.), în care comandantul suprem a informat că la Timişoara sunt nişte probleme care în curs de două ore se vor rezolva. Că aceste probleme au pornit de la un preot reformat, că în Timişoara acţionează elemente huliganice, susţinute şi de străini, care au făcut acte de vandalism. A mai spus că comandantul suprem a ordonat să fie lovite fără cruţare orice elemente contrarevoluţionare, că este chemată să intervină şi armata pentru a se pune ordine. De asemenea a arătat că comandantul suprem a ordonat să se instituie în fiecare judeţ comandamente de acţiune sub conducerea primului secretar. Că toate problemele ce se ivesc se vor raporta întâi la primul secretar al judeţului şi după aceea, ierarhic, la eşaloanele superioare. A spus apoi că s-a dat alarma pe întreaga armată, alarmă de luptă parţială cu indicativul «Radu cel Frumos» şi că urmează, deci, ca Armata a IV-a şi unităţile subordonate să aplice măsurile din plan prevăzute pentru această situaţie. S-a precizat, în conformitate cu sarcinile prevăzute pentru acest indicativ, că se va distribui muniţia până la subunitate, urmând ca la oameni să fie dată atunci când se va preciza. S-a indicat să se verifice şi să se repare toată tehnica, să se aducă în punctele de adunare, să se ia măsuri de siguranţă şi securitate a armamentului şi muniţiei, să se aducă în subunităţi militarii care sunt răspândiţi la diferite servicii în unitate şi să fie chemaţi cei plecaţi în concediu şi detaşări. De fapt toate acestea erau prevederi din plan dar s-au subliniat în timpul şedinţei. După comandant a luat cuvântul pe atunci lt. col. Gheorghiu Dorin (în prezent general), care ne-a atras atenţia asupra măsurilor de siguranţă şi pază şi apărare a obiectivelor şi unităţilor şi alte măsuri de asigurare de luptă, apoi a luat cuvântul col. Georgescu, şeful transmisiuni al armatei care a făcut precizări în legătură cu funcţionalitatea şi asigurarea mijloacelor de transmisiuni. După aceea a luat cuvântul col. Zah, şeful serviciilor Armatei a IV-a care a făcut precizări în legătură cu modul de hrănire al militarilor şi cadrelor în această stare de alarmă. Toate problemele discutate la şedinţă le-am notat într-un caiet pe care în graba plecării la şedinţă l-am luat de la lt. col. Ciulea Victor, din acelaşi serviciu cu mine.”

„Ordinul în 14 puncte” al ministrului „erou” Milea a fost transmis generalului Iulian Topliceanu la orele 23.00. Cu toate acestea, se observă din declaraţiile participanţilor că generalul Topliceanu devansează ordinul ministrului, din proprie iniţiativă, ca urmare a audierii teleconferinţei din acea zi, emiţând către unităţile militare din subordine ordine mult mai ferme decât cele ce au urmat! (vezi, de exemplu, declaraţia mr. Lefter Cornel: la ora 20.45, în 17.12.1989, el primeşte ordin „să lovească fără cruţare”, „să fie pregătit pentru a acţiona în municipiul Cluj”, „să dea o ripostă hotărâtă celor care atacă armata” etc.; abia la ora 24.00 este convocat să i se transmită ordinul ministrului, primit de Topliceanu la ora 23.00, în aceeaşi zi!).

De altfel, pentru a nu mai exista nici un duboi cu privire la pretinsa „surzenie” a generalului Iulian Topliceanu din timpul teleconferinţei din 17 decembrie 1989, redau mai jos pasaje relevante din Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 17 decembrie 1989. Aceste pasaje (comparate cu ordinele date de către generalul Iulian Topliceanu subordonaţilor săi înainte de a primi Ordinul în 14 puncte de la ministrul Vasile Milea), demonstrează cu prisosinţă faptul că generalul Iulian Topliceanu nu numai că a auzit foarte bine ce-a spus „comandantul suprem” dar, în conformitate cu disciplina militară şi-a însuşit ordinul întocmai, pătrunzându-se, cu stricteţe, de spiritul acestuia: „(…) Tov. Nicolae Ceauşescu: Uite, tovarăşi, de ce am convocat Comitetul Politic Executiv. La Timişoara au avut loc aseară unele evenimente, care s-au reluat astăzi la prânz. Pretextul l-a format aşa-zisul preot reformat, care a fost sancţionat pe linia lor, l-au mutat din Timişoara în alt judeţ şi trebuia să plece din casa pe care o ocupa. N-a vrut să elibereze casa. Episcopul s-a adresat tribunalului, care a hotărât să-l evacueze. Lucrurile s-au tărăgănat mult. Ieri s-au dus să pună în aplicare hotărârea tribunalului. El şi-a organizat un grup. Aici este amestecul cercurilor din afară, a cercurilor străine de spionaj: începând cu Budapesta, pentru că el a dat şi un interviu. De fapt, lucrurile sunt cunoscute. De altfel este cunoscut faptul că atât în răsărit cât şi în apus toţi discută că în România ar trebui să se schimbe lucrurile. Şi-au propus şi cei din răsărit şi cei din apus să schimbe şi folosesc orice. Aseară, organele noastre au reuşit să pună ordine. A fost evacuat şi trimis acolo unde a fost dat de Episcopie. Aceasta era, practic, o problemă strict a lor şi trebuia să se aplice o hotărâre judecătorească de evacuare a casei, ceea ce era normal. (…) O serie de elemente declasate s-au adunat din nou şi au provocat dezordine, au intrat în sediul Comitetului judeţean de partid. Organele noastre de Interne s-au purtat slab, pentru că normal era să nu lase pe nimeni în sediul Comitetului judeţean de partid. Trebuia pusă pază, pentru că asta era o regulă generală. Au avut o atitudine defensivă, capitulardă, atât organele Ministerului Apărării Naţionale, cât şi ale Ministerului de interne. Aseară am discutat cu ei şi le-am spus că în cursul zilei de astăzi să facă demonstraţii cu unităţi de tancuri. Să fie în centrul oraşului, să facă demonstraţii. Aceasta presupune că unităţile trebuiau să se găsească în centru. (…) Nu deplasare de la est către vest! Unităţile transportoare şi de tancuri trebuia să se afle în centru. Asta înseamnă ce am ordonat, nu să se ducă de la est către vest. (…)Tov Tudor Postelnicu: Vă raportez, tovarăşe secretar general, Miliţia este înarmată. Tov Nicolae Ceauşescu: Dacă era înarmată trebuia să tragă, nu să se lase să fie bătută şi să-i lase să intre în sediul Comitetului judeţean. (…) Voi n-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru voi, pentru toate unităţile, atât ale Ministerului Apărării cât şi ale Ministerului de Interne. Cum este posibilă o asemenea situaţie? Nişte derbedei să intre în sediul Comitetului judeţean de partid, să bată pe soldaţi, pe ofiţeri şi ei să nu intervină!? Tov. Vasile Milea: Nu le-am dat muniţii. Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce nu le-aţi dat? Am dat ordin să se tragă în aer, să se someze? De ce nu le-aţi dat muniţii? Dacă nu le-ai dat muniţii mai bine îi ţineai acasă! Ce fel de ministru al Apărării eşti tu? Ce fel de ministru de Interne eşti tu, Postelnicu? Spuneaţi că le-aţi dat muniţii de manevră! Ei au primit sarcină de luptă, nu de manevră. Nu aţi spus adevărul. De abia acum spuneţi, până acum aţi dezinformat. Aţi spus că aţi dat ordin să se tragă! De ce aţi dezinformat?! Dacă trimiteţi unităţile de Securitate să se bată cu bastonul mai bine le trimiteaţi acasă; era mai bine atunci, că mobilizam 500 de muncitori, cum am făcut pe timpuri în Bucureşti în 1945, în faţa celor care erau în piaţa aceasta, când au tras eram cu Doncea, cu Pătraşcu şi n-am fugit. (..) Tov. Elena Ceauşescu: Situaţia este foarte gravă şi neplăcută. (…) Tov. Nicolae Ceauşescu: (…) Toţi comandanţii militari să se găsească şi să fie chemaţi la teleconferinţă. În 5 minute să fie găsiţi. Tov. Elena Ceauşescu: Nu se poate aşa, n-a acţionat cum trebuie nici Ministrul Apărării Naţionale, nici ministrul de Interne. Tov. Nicolae Ceauşescu: O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul şi voi de fapt le faceţi jocul. Asta este realitatea. Are deplină dreptate Castro, în cele spuse în activul de partid, pentru că nu se poate una ca asta. Aceasta este de fapt mentalitatea şi la gărzile patriotice şi în activul de partid. De ce nu au fost scoase gărzile patriotice cu armament, că au armament? În felul acesta punem oamenii să stea cu mâna în sân, iar ceilalţi vin cu răngi, iar noi stăm şi le ţinem predici. Duşmanul nu cu predici îl potoleşti, ci trebuie să-l arzi. Socialismul nu se construieşte cu dezinformare, cu închinăciune, ci cu luptă. Cu luptă trebuie să-l construim. Acum în Europa este o situaţie de capitulare, de pactizare cu imperialismul, pentru lichidarea socialismului. Tov. Elena Ceauşescu: Este laşitate. (…) Tov. Nicolae Ceauşescu: (…) Trebuia să-i omoare pe huligani, nu să-i bată ei. Tu crezi că huliganii aceia n-au ştiut care este situaţia cu voi, de au intrat în sediu? Intrarea în sediul organului de partid nu este admisă! (…) Am spus să trageţi în aer, somaţi, şi dacă nu, trageţi în picioare. Tov. Elena Ceauşescu: Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Nu vi s-a spus aşa? Unul să nu iasă. Tov Nicolae Ceauşescu: Deci, măsuri imediate, să lichidăm repede ce este la Timişoara, să unim trupele în stare de alarmă, în stare de luptă, atât unităţile Ministerului de Interne, cât şI cele ale Apărării Naţionale şi oriunde se încearcă vreo acţiune, lichidată radical, fără nici un fel de discuţie. Şi, desigur, să atragem atenţia gărzilor patriotice, că nu se poate lupta cu ciomagul. Toată situaţia să se dezbată serios cu întregul partid, cu U.T.C.-ul. Ce fel de educaţie comunistă faceţi tineretului? Ce fel de U.T.C.-işti sunt aceştia, care au fost în rândul huliganilor? De altfel au fost şi câţiva membri de partid, dar mulţu U.T.C-işti. Ce educaţie revoluţionară faceţi voi?! (…) Tov. Nicolae Ceauşescu: Am spus să trageţi de avertisment, dacă nu se retrag trageţi în picioare. Nu m-am gândit că trageţi cu gloanţe de manevră, apă de ploaie. Cei care au intrat în sediul comitetului de partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pământ. (…) Tov. Nicolae Ceauşescu: Am dat, de altfel, indicaţia să se întrerupă orice activitate de turism. Nu trebuie să mai vină nici un turist din străinătate, pentru că toţi s-au transformat în agenţi de spionaj. De asemenea să se întrerupă şi micul trafic de frontieră imediat. (…) Nici din ţările socialiste să nu mai vină, în afară de Coreea, de China şi de Cuba. Pentru că toate ţările socialiste vecine nu prezintă încredere. Cei din ţările socialiste vecine sunt trimişi ca agenţi. Întrerupem orice activitate de turism. La toate judeţele se va declara stare de alarmă. Unităţile militare, ale Ministerului de Interne, ale Securităţii sunt în stare de alarmă. Să dăm la teleconferinţă indicaţia ca să se ia toate măsurile faţă de orice încercare, pentru că trebuie să apărăm independenţa patriei şi a socialismului împotriva oricăruia, indiferent cine este. (…) Toţi trebuie să ştie că suntem în stare de război. Tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania, în Cehoslovacia şi în Bulgaria acum şi în trecut în Polonia şi Ungaria sunt lucruri organizate de Uniunea Sovietică cu sprijinul american şi al occidentului. Trebuie să fie foarte clar acest lucru, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei ţări – R.D. Germania, Cehoslovacia, Bulgaria – au fost lovituri de stat organizate cu sprijinul plevei societăţii, cu pleava societăţii cu sprijin străin. (…)”