19 decembrie 1998 (X): “S-a înscris pe un plan stradal locurile în care vor fi dislocate dispozitivele militare”

Constantin T. Degeratu, autorul moral al represiunii din 21 decembrie 1989 din municipiul Cluj-Napoca. Nu a fost acuzat niciodată deoarece, în opinia proocurorului Surdescu: "cu pixul nu poți omorî oameni". Ei bine, Degeratu a reușit.

Legat de activitatea sa din data de 19.12.1989, Constantin Nicolae declară: „(…) pe la orele 8.30 – 9.00, Ioachim Moga i-a convocat la sediu pe gl. Şerbănoiu, pe col. Ioniţă – şeful Securităţii şi pe col. Rusu Stoian – şeful Miliţiei (…) am fost şi eu prezent la această convocare unde gl. Iulian Topliceanu a lipsit. S-au discutat din nou probleme de întărire a ordinii şi pazei în oraş şi la intreprinderi. Cei trei (…) au raportat că au luat deja măsuri şi au reafirmat că sunt probleme cu aprovizionarea şi cu transportul muncitorilor. După orele 10.00 am plecat de la Cluj la Oradea (…).” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 3, fila 126 – 129).

Generalul Şerbănoiu Ioan: „(…) la sediul organului de partid Nicolae Constantin a făcut din nou o informare scurtă asupra evenimentelor de la Timişoara şi a solicitat să se ia măsuri pentru întâmpinarea unor evenimente similare la Cluj; şeful securităţii l-a informat (…) cu privire la starea de spirit a populaţiei nemulţumită că nu şi-a luat salariile, nu erau aprovizionaţi cu produse alimentare, nu aveau căldură (…) transportul public era nesatisfăcător (…) col. Rusu Stoian a informat (…) despre nemulţumirile populaţiei, inclusiv din mediul rural (…) populaţia sătească, membrii C.A.P.-urilor nu-şi primiseră încă drepturile cuvenite (…) eu personal cât şi Ioniţă am informat despre faptul că există o afluenţă neobişnuită de cetăţeni maghiari şi sovietici în autoturisme, de regulă bărbaţi, care veneau dinspre Timişoara; mi-am exprimat îngrijorarea faţă de această situaţie (…) ne-am aşteptat mai puţin la o revoltă de masă şi mai mult la o intervenţie a unor forţe străine, pe baza unor acte de diversiune pe care le-ar fi putut desfăşura în interior reprezentanţii acestor forţe (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 2, fila 43).

Lt. col. Pintea Vasile: „(…) în 19.12.1989, am avut o şedinţă cu şeful Miliţiei Judeţene (…) în care ni s-a ordonat să luăm măsuri pentru a se acţiona preventiv, să cunoaştem persoanele care se dedau la acte de dezordine, inclusiv în obiectivele economice, să luăm măsuri de asanare a municipiului de elemente parazitare (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 2, fila 59 – 63).

Statul major al Armatei a IV-a, conform declaraţiilor generalului Iulian Topliceanu, în 19 decembrie 1989 „a continuat studiul unor variante de acţiune pentru interzicerea unei agresiuni dinspre Vest. Către orele 15.30 a fost o intervenţie telefonică a lui Ioachim Moga care a informat despre o pretinsă manifestaţie a studenţilor şi a solicitat intervenţia armatei. Nu i s-a dat curs acestei cereri. În noaptea de 19/20 decembrie 1989, către orele 1.00, ministrul apărării naţionale m-a întrebat telefonic care este situaţia în marile unităţi şi unităţile armatei şi mi-a comunicat că pe 20.12.1989, generalul locotenent Ilie Ceauşescu urmează să vină cu un avion în garnizoanele Arad, Oradea şi Cluj-Napoca”.

Col. Degeratu T. Constantin: „Din felul alarmei înţelesesem că, din motive complexe, nu se putea face mobilizarea; ca urmare, în noaptea de 20/21.12.1989, fiind de serviciu, am întocmit, cu aprobarea comandantului şi a şefului de stat major, o variantă de acţiune pentru trecerea la apărarea pe frontiera de vest numai cu forţele existente la pace, mai puţin circa 10% din efective ce urmau să rămână pentru apărarea cazărmilor şi altor obiective, pentru zădărnicirea acţiunilor teroriste şi apărarea populaţiei. La întocmirea variantei ne-am consultat cu şeful secţiei operaţii şi şeful secţiei pregătire de luptă. Pentru contracararea acţiunilor teroriste s-a stabilit să se studieze unele variante de acţiune vizând apărarea sediilor instituţiilor politico-administrative, a unor obiective şi locuri importante din garnizoanele de reşedinţă ale unităţilor, precum şi apărarea populaţiei împotriva activităţilor teroriste„.

Nu se putea face mobilizarea din cel mai „complex” motiv posibil: nu şi-ar fi permis nimeni să cheme sub arme şi să înarmeze poporul român, în situaţia în care acest popor tocmai se răsculase împotriva regimului lui Ceauşescu… ! În plus, actualul consilier prezidenţial pe probleme de apărare demonstrează că minciuna are picioare scurte şi nu poate ajunge departe – în fond tocmai ce a declarat presei că nu a primit ordin şi nu a întocmit nici un fel de plan de acţiune în decembrie 1989!

Mr. Cocan Ioan Laurenţiu (actualmente locotenent colonel în rezervă): „S-au desemnat două subunităţi care să acţioneze în oraş de către mr. Burtea Valeriu, comandantul unităţii şi cpt. Şandru Vasile (acum maior), şeful de stat major al unităţii militare 01215 din Floreşti. Aceste două subunităţi (companii) erau conduse de cpt. Carp Dando şi de care răspundea nemijlocit mr. Burtea Valeriu, comandantul unităţii, iar a doua era comandată de cpt. Mureşan Mircea şi de care răspundea nemijlocit cpt. Şandru Vasile. Aceste două subunităţi, din ordinul comandantului de unitate mr. Burtea Valeriu, erau cu muniţia asupra lor şi în măsură să acţioneze imediat, la ordin, în oraş în cele două locuri recunoscute în ziua de 19.12.1989 cu A.R.O-ul unităţii, şofer plt. Cionca Ioan şi ca ofiţeri: cpt. Şandru Vasile, cpt. Carp Dando şi cpt. Mureşan Mircea, cei doi comandanţi de companii.”

Referatul Procuraturii Militare Cluj: „Din studiul jurnalelor acţiunilor de luptă a unităţilor din garnizoana Cluj a rezultat că în perioada 17 – 21 decembrie 1989 s-au dat mai multe ordine şi precizări cu privire la pregătirea unităţilor, tehnicii şi armamentului în vederea participării la misiuni de luptă, cu precădere de infanterie şi în oraşe, iar în ziua de 20.12.1989 comandanţi şi cadre din mai multe unităţi au participat la acţiuni de recunoaştere a locurilor de acţionare în raza municipiului Cluj-Napoca, iar la Comandamentul Armatei a IV-a s-a înscris pe un plan stradal locurile în care vor fi dislocate dispozitivele militare. În nici unul din aceste ordine şi precizări nu s-a adus nici o modificare cu privire la modul în care trebuie să acţioneze militarii, stabilit în ordinul în 14 puncte transmis în noaptea de 17.12.1989 ora 23.00, acesta rămânând în întregime şi obligatoriu pentru subunităţi”.

ANEXĂ: Rechizitoriul din 29 mai 1998 descrie în capitolul II: „Debutul evenimentelor revoluţionare. Decizia politică şi politico-militară la nivelul organelor supreme ale puterii de stat” modul în care, în contextul derulării acţiunilor protestatare, s-au achitat factorii de decizie de misiunile care le-au fost trasate:

„La data de 16 decembrie 1989, în municipiul Timişoara, organele de executare judecătorească, însoţite de forţele de ordine (miliţie), au intenţionat să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă, de evacuare, din casa parohială, a unui pastor reformat care, disciplinar, fusese mutat într-o altă parohie.

Executarea silită, încercată şi anterior fără succes, a degenerat într-un conflict care a evoluat rapid spre grave violenţe între coreligionarii enoriaşi şi forţele de ordine.

Pe fondul marilor nemulţumiri datorate eşecului economic şi politicii totalitare, populaţia municipiului Timişoara a găsit contextul prielnic de a manifesta împotriva regimului Ceauşescu şi a comunismului, opunându-se acţiunilor forţelor M.I., de restabilire a ordinii, şi culminând cu ocuparea temporară a sediului Comitetului Judeţean de Partid Timiş, unde au fost produse importante distrugeri.

Simultan cu acţiunile protestatare ale populaţiei, au existat persoane care au profitat de situaţia creată şi s-au dedat la acţiuni de distrugere, devastări şi furturi din magazine.

Din rândul forţelor M.I. şi M.Ap.N., solicitate să intervină pentru restabilirea ordinii publice, au fost numeroşi răniţi. La rândul lor, forţele de ordine au făcut uz de armament, producând morţi şi răniţi în rândul manifestanţilor neînarmaţi.

Prin decret prezidenţial, preşedintele R.S.România a instituit starea de necesitate în municipiul Timişoara şi a dispus, în calitate de comandant suprem al forţelor armate şi de preşedinte al Consiliului Apărării, ca ministrul apărării naţionale şi ministrul de interne, secondat de şeful departamentului securităţii statului, să ia toate măsurile, inclusiv prin forţa armelor, pentru normalizarea situaţiei.

Departe de a fi normalizată, starea conflictuală s-a acutizat.

În după amiaza zilei de duminică 17 decembrie 1989, preşedintele Nicolae Ceauşescu a convocat o parte a membrilor Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, printre care şi inculpatul Nicolae Constantin.

Aducându-le la cunoştinţă despre evenimentele din municipiul Timişoara, a criticat extrem de aspru faptul că măsurile luate nu au fost suficient de ferme pentru «lichidarea» manifestanţilor, propunând destituirea ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne şi a şefului departamentului securităţii statului, întrucât «trebuia să-i omoare pe huligani, nu să-i bată ei», precizând apoi că «voi da ordin ca imediat să se primească, acum, armament, toţi să fie înarmaţi şi să aplice ordinul…», «am spus să trageţi în aer, somaţi şi dacă nu, trageţi în picioare». Ceauşescu Elena, prezentă la şedinţă, l-a completat pe preşedinte: «să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Nu vi s-a spus aşa? Unul să nu iasă!»

În cursul şedinţei, preşedintele Ceauşescu a calificat manifestaţiile de la Timişoara ca «dezordini» provocate de «huligani, derbedei şi elemente declasate».

Totodată, a ţinut să sublinieze că evenimentele, pe ansamblu, erau urmarea amestecului în treburile interne ale României, din partea unor forţe ostile, de sorginte sovietică, americană şi occidentală, care aveau ca obiectiv desfiinţarea socialismului şi transformarea lui într-un «socialism uman capitalist».

De aici a tras concluzia că sunt puse în pericol suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a României, justificând, astfel, «măsuri imediate, să lichidăm repede ce este la Timişoara, să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă … şi oriunde se încearcă o acţiune, lichidată radical, fără nici un fel de discuţie».

Prin urmare, miniştrii criticaţi şi-au luat angajamentul că vor respecta întocmai ordinele comandantului suprem (în prealabil fuseseră ameninţaţi cu trimiterea în faţa plutonului de execuţie). În aceeaşi zi (17 decembrie 1989) ministrul apărării naţionale a ordonat celor patru armate, de pe tot cuprinsul ţării, să execute indicativul alarmei parţiale de luptă («Radu cel Frumos»), punând astfel trupele pe picior de război.

La rândul său, ministrul de interne a dat ordine similare.

Este de precizat că la ora când avea loc şedinţa C.P. Ex., în municipiul Timişoara represiunea armată a manifestanţilor era în plină desfăşurare, ca urmare a ordinelor date încă din noaptea de 16/17 decembrie 1989, când (miniştrii – n.n.) purtaseră mai multe convorbiri cu preşedintele Ceauşescu şi soţia acestuia, de la care primiseră ordinele în legătură cu care, în timpul şedinţei, au fost criticaţi şi ameninţaţi cu destituirea şi chiar cu moartea.

În jurul orei 18.00 (17 decembrie 1989) (Ceauşescu – n.n.) a organizat o teleconferinţă cu conducerile politice şi militare ale tuturor judeţelor ţării.

În municipiul Cluj-Napoca, la sediul Comitetului Judeţean de partid, au fost prezenţi la teleconferinţă, printre alţii, şi următorii:

– inculpatul MOGA IOACHIM – prim secretar al Comitetului Judeţean de partid;

– inculpatul general colonel (r) TOPLICEANU IULIAN – comandant al Armatei a IV-a şi membru al C.C. al P.C.R.;

– inculpat general maior (r) ŞERBĂNOIU IOAN – şef al Inspectoratului Judeţean Cluj M.I.

La teleconferinţă, preşedintele Ceauşescu a făcut informare cu privire la evenimentele de la Timişoara, arătând că bande de «huligani», de «derbedei», de «hoţi» au incendiat şi devastat magazine, că forţe ostile exterioare acţionează pentru destabilizarea situaţiei politice în România.

A mai precizat că la Timişoara s-a declarat starea de necesitate şi a dat ordin de folosire a armamentului de către forţele M.I. şi M.Ap.N.

Cu acelaşi prilej a indicat ca activiştii de partid să se deplaseze în unităţile economice, unde să discute cu muncitorii în scopul evitării unor situaţii similare cu cea din municipiul Timişoara.

În timpul teleconferinţei, preşedintele Ceauşescu a întrebat pe primii secretari din mai multe judeţe, printre care şi pe inculpatul Moga Ioachim, dacă se confruntă cu probleme deosebite, raportându-i-se că situaţia este normală.

O parte importantă a dialogurilor preşedintelui s-a derulat pe relaţia Timişoara, de unde Ion Coman, prezent acolo pentru a coordona planul de represiune, a raportat că «… organizăm ce aţi ordonat dumneavoastră. A început să se tragă deja! Raportez, încă o dată, am ordonat să se tragă foc!», «… am chemat aici pe şeful securităţii şi şeful miliţiei, care sunt lângă mine şi organizăm aşa cum aţi ordonat».

Primul secretar al Comitetului Judeţean P.C.R. Timiş, Bălan Radu, aflat alături de Coman Ion a precizat: «… sunt cu tovarăşul Coman. Am luat măsuri pentru executarea dispoziţiilor ordinului pe care l-aţi dat dumneavoastră».”