20 decembrie 1989 (XI): “Muncitorii care vor să iasă în stradă”, „bande de terorişti” în viziunea Armatei (“inamicul” fusese identificat)

Sub aspectul pregătirii de luptă, ziua de 20 decembrie 1989 a decurs relativ normal. În cursul acestei zile ofiţeri ai Armatei a IV-a din garnizoana Cluj-Napoca au efectuat recunoaşteri în teren (în interiorul municipiului Cluj-Napoca), potrivit planului stradal de luptă la întocmirea căruia a „făcut diferite propuneri” şi actualul consilier prezidenţial pe probleme de apărare Constantin Degeratu, stabilind locurile cele mai optime pentru a opri trecerea  coloanelor de manifestanţi către pieţele centrale ale oraşului. Către orele 18.00, la sediul C.J. Cluj al P.C.R. s-a urmărit cuvântarea lui Ceauşescu în cadrul teleconferinţei din acea zi. În jurul aceleiaşi ore cadrele cu funcţii de răspundere din Comandamentul Armatei a IV-a „Transilvania”, comandanţi ai unităţilor militare şi ai formaţiunilor militare din Cluj  au participat la o adunare cu gl. lt. Ilie Ceauşescu, pe atunci adjunct al ministrului apărării naţionale şi şef al Consiliului Politic Superior al Armatei, venit să se asigure de fidelitatea comandanţilor şi de faptul că aceştia vor acţiona „cu fermitate”, conform ordinelor primite.

Iulian Topliceanu: „Pe 20.12.1989, dimineaţa, ministrul apărării naţionale mi-a precizat telefonic că se acţionează la cererea primilor secretari şi a reprezentantului Comitetului Politic Executiv pentru evitarea distrugerilor edificiilor şi a se preveni incendii, distrugeri în pieţe, poduri etc. Către orele 18.00 ministrul apărării m-a chemat la telefon şi m-a întrebat de ce nu sunt cu comandanţii de unităţi din garnizoană la teleconferinţă? I-am raportat că sunt cu cadrele la adunare cu Ilie Ceauşescu. Pentru că Ioachim Moga şi Nicolae Constantin au solicitat, după teleconferinţa din 20.12.1989, un plan de acţiune a unităţilor militare în scopul participării la apărarea ordinii publice, statul major a pregătit pe planul stradal al municipiului Cluj-Napoca o variantă cu participarea a circa 10Î din forţele militare din Cluj-Napoca, Someşeni şi Floreşti. Aceste forţe urmau să se adauge dispozitivelor prevăzute pentru securitate, trupelor de securitate şi miliţie.”

În ceea ce-l priveşte pe generalul Ilie Ceauşescu, conform unei NOTE anexate declaraţiei generalului Iulian Topliceanu aflăm: „A sosit pe Aeroportul Cluj-Napoca, cu avionul A.N. 26 YRADE, pilotat de Trăiastaru, la orele 16.30. Între 16.45 şi 17.00 s-a deplasat până la Comitetul judeţean de partid unde a luat legătura cu Ioachim Moga care era în sala mică de şedinţe în aşteptarea teleconferinţei. Nu a stat la teleconferinţă şi a venit la comandamentul armatei. Între 17.20 şi 18.25 a avut o întâlnire cu locţiitorii comandantului armatei, şefii de arme, secţii, servicii din comandamentul armatei, toţi ofiţerii din consiliul politic şi comandanţii cu secretarii de partid de la toate unităţile şi formaţiunile din garnizoană. Ilie Ceauşescu a început expunerea arătând că trecerea la alarma de luptă parţială a fost determinată de o situaţie deosebit de gravă creată în municipiul Timişoara, pe fondul unor evenimente politice internaţionale cu o evoluţie deosebit de negativă caracterizată prin amplificarea atacurilor unor cercuri imperialiste, grupări fasciste, iredentiste şi chiar a unor guverne din ţări cu o fostă evoluţie socialistă, la adresa României şi a cuceririlor revoluţionare ale poporului român. A informat că acţiunile au fost declanşate de către elemente declasate, organizate în bande de huligani, pregătite de agenturi străine de spionaj, în special din Ungaria şi U.R.S.S. care acţionează sub influenţa drogurilor furnizate de acestea şi se dedau la acte de vandalism, încălcând grav ordinea publică, producând distrugeri importante. Pentru a apăra bunurile poporului şi ordinea publică s-a făcut apel la organele de ordine şi la armată. A subliniat contextul necesităţii apărării patriei, caracterul expansionist al politicii Ungariei faţă de România, exemplificând cu date istorice. De aceea, toate activităţile – a spus, sunt conduse direct de Ungaria, care urmăreşte ca printr-o intervenţie armată să dezmembreze părţi din trupul ţării. A argumentat şi prin telegrama primită de la ataşatul militar de la Belgrad care arată: «General colonel Tovici, adjunctul ministrului apărării naţionale al Iugoslaviei, pe timpul vizitei în Ungaria, discutând cu oameni politici militari, a constatat o atitudine foarte duşmănoasă la adresa României şi pe fondul unor incidente provocate în rândul populaţiei maghiare din România urmăreşte dezmembrarea unor teritorii din trupul patriei printr-o intervenţie armată». De asemenea a prezentat afirmaţia preşedintelui interimar Soros făcută în Parlament «… cu sufletul împăcat putem ajuta acum ardelenii care doresc autonomia». În final a cerut cadrelor prezente să acţioneze cu fermitate pentru îndeplinirea ordinului comandantului suprem. Ilie Ceauşescu a plecat cu cursa TAROM spre Bucureşti în aceeaşi zi, la orele 18.52. (…) În concluzie, apreciez că acest turneu personal (ca frate al dictatorului) în mai multe garnizoane din Banat şi Transilvania dovedeşte neîncrederea în ataşamentul armatei faţă de politica ceauşistă şi a avut ca scop: – consolidarea dezinformării cadrelor militare cu privire la caracterul real al evenimentelor din Timişoara; – sporirea sentimentului de teamă faţă de o invazie externă şi specularea sentimentelor patriotice ale cadrelor; – informarea reciprocă cu primii secretari şi probabil transmiterea unor sarcini din partea dictatorului”.

Să vedem ce părere are Moga Ioachim: „(…) la 20.12.1989, tot spre seară, a avut loc o teleconferinţă (…) la un moment dat a intrat în sală Ilie Ceauşescu însoţit de gl. Topliceanu (…) nu cunosc motivele pentru care a fost în judeţul Cluj (…) L-am invitat (…) să ia parte la audiţie, dar m-a refuzat (…) a urmat teleconferinţa în care fostul dictator, supărat, a arătat că nu s-au luat măsurile ordonate de el la Timişoara, că situaţia gravă se amplifică iar armata şi toate forţele militare să fie pregătite de luptă, iar în caz de nevoie să se facă uz de armă, trăgându-se foc de avertizare şi la picioare. A insistat (…) să se organizeze adunări ale oamenilor muncii pe secţii, schimburi, ateliere, începând chiar din seara de 20.12.1989 (…) la aceste adunări să se ia atitudine împotriva evenimentelor de la Timişoara (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 3, fila 45 – 49).

Gl. Şerbănoiu Ioan: „(…) în după amiaza zilei de 20.12.1989, am participat la teleconferinţă; Ceauşescu era foarte iritat de faptul că i se raportase că evenimentele de la Timişoara luaseră amploare (…) a mai arătat că au fost trimise la Timişoara cadre cu munci de răspundere (…) care s-au dovedit incapabile să restabilească ordinea, susţinând că nu şi-au făcut datoria (…) După terminarea teleconferinţei, Ioachim Moga a întrebat care este situaţia, fiecare informând asupra problemelor de care răspundea (…) atunci, am aflat de la Ioachim Moga că a dat dispoziţie membrilor secretariatului judeţean şi municipal, ca ei personal, să se deplaseze în marile unităţi economice clujene pentru a organiza colectivele, să ia atitudine împotriva «dezmăţului» de la Timişoara (…) la această teleconferinţă gl. Topliceanu nu a participat (…) Până în seara zilei de 20.12.1989 nu am avut nici un fel de informaţii cu privire la desfăşurarea unor acţiuni teroriste sau acte de vandalism în Cluj (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 2, filele 39 – 43).

Col. Ioniţă Nicolae: „(…) în ziua de 20.12.1989, spre ora prânzului, tot prin gl. Şerbănoiu, am fost convocat la o şedinţă cu primul secretar Ioachim Moga (…) ne-a solicitat să-l informăm pe scurt cu privire la situaţia mobilizării aparatului. S-a solicitat să se ia măsuri pentru suplimentarea numărului de patrule (…) în după amiaza zilei de 20.12.1989, am avut informaţii cu privire la arderea unui steag, arderea unei lozinci (…) s-au difuzat manifeste antidictatoriale şi pro Timişoara iar în unele locuri s-a scris cu creta sau cu vopsea «Jos Ceauşescu!», «Vrem pâine, carne, căldură!» etc.; am mai avut informaţii că în unele unităţi economice din Cluj oamenii discută despre ieşirea în stradă în sprijinul populaţiei din Timişoara (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 2, fila 112 – 115).

Gl. lt. Ilie Ceauşescu: „În ziua de 20.12.1989, orele 7.30, am fost la Comitetul judeţean de partid şi am discutat cu Ion Coman, Cornel Pacoste şi Radu Bălan circa 10 minute. Am dat lui Ion Coman să citească o telegramă venită de la ataşatul militar român de la Belgrad unde se relata că împotriva României se pregăteşte un complot internaţional. Ion Coman mi-a relatat că în Timişoara situaţia devenise calmă. I-am spus unele probleme despre situaţia din Capitală, inclusiv despre şedinţa C.P.Ex. Am trecut apoi pe la Inspectoratul M.I. unde se afla gl. lt. Nuţă Constantin care mi-a spus că a fost greu dar situaţia s-a stabilizat. Mi-a arătat nişte obiecte din lemn şi fier spunând că au fost luate de la cetăţeni. Am trecut pe la D.18 Mc., unde gl. mr. Guşe Ştefan m-a informat că au început să iasă muncitorii în stradă. I-am spus că în cazul acesta situaţia se complică şi că trebuie multă prudenţă pentru a nu se ajunge la conflicte cu ei. (…) Am mers la comandamentul D.11 Mc. (Arad). Am dat telefon la Timişoara. Ora 15.00 gl. Guşe Ştefan mi-a spus că masele au ajuns în jurul comitetului judeţean de partid şi în piaţa Catedralei, că militarii intrau în cazărmi. (…) am discutat cu cadrele diviziei ce se aflau acolo, circa 25 ofiţeri. Le-am relatat câteva aspecte din telegrama primită de la ataşatul militar român de la Belgrad. Col. Şchiopu a relatat cele declarate în Parlamentul ungar în ziua de 18.12.1989 de preşedintele acestuia că în sfârşit acum se va rezolva problema autonomiei Transilvaniei. Am cerut cadrelor diviziei să dea dovadă de ordine şi disciplină. Am plecat la Cluj ajungând pe la orele 17.00. Au venit la aeroport gl. col. Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a, col. Grigoraş, locţitorul comandantului şi am mers la Comitetul judeţean de partid. Biroul judeţean era la teleconferinţă. Am intrat în sala respectivă pentru a participa la teleconferinţă. Primul secretar Moga Ioachim mi-a spus că mai lucrează circa 20 minute. Am plecat imediat la sediul Armatei a IV-a şi am discutat cu cadrele ce se aflau în comandament. Le-am relatat aspecte din telegrama primită de la ataşatul militar român de la Belgrad, le-am arătat pericolul pentru independenţa Transilvaniei, dându-le exemple din timpul ocupaţiei ungare în Transilvania şi insistenţele unor cercuri maghiare ca Transilvania să fie scoasă din componenţa României. La orele 19.00, aceiaşi zi am plecat cu cursa T.A.R.O.M. la Bucureşti (…)”.

Cpt. Dicu Ilie: „(…) în ziua de 20.12.1989 după masa, fără să pot preciza ora, am fost chemat, împreună cu comandantul de batalion – mr. Toma – la comandant în birou şi acesta întâi ne-a precizat că, compania mea să fie pregătită pentru a acţiona şi fără să reţin dacă în timp ce mă aflam în biroul sau imediat după ce am ieşit, a ordonat «alarma subunităţii». Menţionez că deşi întreaga unitate se afla în alarmă de luptă, subunităţile se aflau la instrucţie în zona apropiată a unităţii şi din toată unitatea numai subunitatea mea a fost alarmată în plus, în sensul că să fiu gata pentru intervenţie, sens în care am şi acţionat până la îmbarcarea oamenilor în maşină când s-a dat încetarea alarmei şi s-a motivat că a fost o verificare. Mai arăt că (actualmente) general maior Caba Florian, atunci colonel, se afla în unitate ca delegat al comandantului Armatei şi coordonator al activităţii unităţii, din data de 18 sau 19 decembrie 1989”.

Mr. Burtea Valeriu: „În după masa zilei de 20.12.1989 ni s-a spus că trebuie să executăm o recunoştere a locurilor unde vor urma să fie dispuse subunităţile în oraş, căci până atunci am constituit în unitate o companie de intervenţie din trei plutoane, în total 96 militari cu cadrele necesare şi o altă subunitate din două plutoane, în total 44 militari în termen şi cadrele necesare.După recunoaştere am participat la comandamentul Armatei la convocarea ocazionată de prezenţa lui Ilie Ceauşescu care a făcut o informare comandanţilor de unităţi şi formaţiuni din garnizoană cu privire la situaţia internă şi internaţională a ţării şi a făcut menţiuni cu privire la necesitatea ca armata să-şi îndeplinească în mod exemplar, în toate condiţiile, sarcinile, lăsând impresia că toate activităţile desfăşurate până atunci urmează să se concretizeze în activităţi armate împotriva unor forţe antrenate în special din exterior, cu vădite intenţii de agresiune teritorială. Menţionez că unitatea mea are menirea ca, în caz de atac, să sprijine nemijlocit cu foc de artilerie, acţiunile unităţilor mecanizate de tancuri şi vânători de munte, deci nu acţionează ca o unitate independentă, ci este în funcţie de necesarul celor pe lângă care ar fi trebuit să fim afectaţi, conform hotărârii Marii Unităţi. În perioada 17 – 21.12.1989 pregătirea noastră în cadrul sarcinilor de alarmă a fost de instruire generală, pregătire tehnică şi a subunităţilor de intervenţie.”

Col. Constantin T. Degeratu: „Se ştia de la şedinţa cu gl. Ilie Ceauşescu din seara zilei de 20.12.1989, că la Timişoara, bande de terorişti înarmaţi atacă sediile unor instituţii, întreprinderi şi unităţi comerciale, devastează oraşul, sparg vitrinele, terorizează populaţia, atacă unităţile militare şi pe militari pentru a-şi procura armament şi muniţie. (Parcă aceste „bande de terorişti”, despre care gl. Ilie Ceauşescu tocmai aflase că sunt „muncitorii care vor să iasă în stradă” erau înarmate din momentul în care s-au apucat să spargă vitrinele şi să terorizeze populaţia! – n.m.) Potrivit ordinelor date la teleconferinţă, conducerea acţiunilor antiteroriste revenea primilor secretari de judeţe, care fuseseră numiţi comandanţi ai tuturor forţelor. În vederea pregătirii armatei pentru îndeplinirea misiunilor de apărare a frontierei şi de contracarare a acţiunilor teroriste, am transmis, din ordinul comandantului, unele dispoziţii privind întărirea pazei şi apărării obiectivelor militare şi studierea unor variante de acţiune, la unităţile din garnizoanele Someşeni, Floreşti, Dej, Bistriţa. Până în seara zilei de 20.12.1989, practic nu s-a pus problema folosirii armamentului deoarece în zona de responsabilitate a armatei a fost linişte. În seara acestei zile, după difuzarea comunicatului şi cuvântării la televiziune s-a precizat, de la minister, că pentru zădărnicirea acţiunilor teroriste, uzul de armă se putea face numai în cazuri excepţionale, când viaţa militarilor era în pericol sau exista riscul ca aceştia să fie dezarmaţi, şi numai în condiţiile prevăzute de lege. În cadrul convorbirilor telefonice pe care le-am avut cu factorii de conducere din unele unităţi din Someşeni, Floreşti, Dej şi alte garnizoane am făcut astfel de precizări atunci când am comunicat ordinele privind pregătirea în vederea îndeplinirii unor misiuni. Pentru ţinerea evidenţei acţiunilor antiteroriste s-au pregătit hărţi ale principalelor garnizoane din subordine, hărţi şi planuri la care am lucrat şi eu.” („Nici n-am primit ordin să întocmesc un astfel de plan, nici nu s-a întocmit un astfel de plan” – va minţi, cu neruşinare, 15 ani mai târziu, după ce, fiind numit consilier prezidenţial, pentru contribuţia la represiunea din decembrie 1989 şi, mai ales, pentru contribuţia la obstrucţionarea aplicării justiţiei, Constantin T. Degeratu a fost contestat de către asociaţiile de urmaşi şi răniţii din decembrie 1989, precum şi de către presă.)

Mr. Cocan Ioan Laurenţiu: „În ziua de 20.12.1989, factorii de răspundere din unitate, am fost adunaţi, parcă la ora 11.00, în biroul comandantului unităţii, cu care ocazie cpt. Lăzău Florian, secretarul comitetului de partid, ne-a prelucrat activitatea pastorului Laszlo Tökes, care la Timişoara în ziua de 16.12.1989, incitând, împreună cu circa 300 enoriaşi, grupuri de huligani, oameni de nimica etc. şi cu sprijin, chiar forţe pătrunse din Ungaria, încearcă instabilizarea ţării noastre, fapt pentru care trebuie să ne organizăm şi să acţionăm cu toată răspunderea pentru nimicirea acestor forţe, sau altora similare ce-ar acţiona şi în alte localităţi, distrugând instituţii, obiective, lucruri de valoare şi punând în pericol vieţi omeneşti. Ni s-a precizat să şi prelucrăm acestea (cu trupa – n.n.). Noi, cadrele şi militarii, nu ştiam altceva şi nu puteam avea curajul să gândim sau să aflăm pe vreo altă cale altceva. Tot cu ocazia respectivei şedinţe, cpt. Lăzău Florian, secretarul de partid al unităţii, ne-a făcut precizarea că în ziua de 21.12.1989 va veni la ora 11.00 la noi în unitate gl. lt. Ilie Ceauşescu, va avea loc pe platoul unităţii un miting şi cu acea ocazie să strigăm o serie de lozinci ce ni le-a înmânat (ca fluturaşi) şi se referea la obişnuitele «Ceauşescu – P.C.R.», «Ceauşescu – pace» şi altele. Ne-a precizat că ordinea lor o s-o stabilească şi ne va face semne. În finalul acestei şedinţe, comandantul unităţii, mr. Burtea Valeriu, a întărit atitudinea de înaltă răspundere ce ne revine şi să fim civilizaţi şi disciplinaţi.”

Mr. Indrecan Gheorghe: „În perioada imediat următoare am trecut cu subunităţile la executarea de activităţi de instruire (…) În această perioadă, după câte îmi amintesc, în ziua de 20.12.1989 am primit ordin ca atât eu cât şi ceilalţi comandanţi de subunităţi să executăm activităţi de recunoaştere în diferite zone din municipiul Cluj-Napoca, unde era posibil să acţionăm. Conform ordinului primit şeful de stat major, mr. Blag Alexandru, a efectuat recunoaşterea zonei cuprinse între hotel «Napoca» şi Podul Garibaldi.”

Mr. Lefter Cornel: „(…) menţionez că la data de 20.12.1989, în jurul orelor 17.00, mr. Duduială Constantin, la sediul marii unităţi, ne-a prelucrat conţinutul unui material în legătură cu evenimentele din Timişoara, cele prelucrate fiind consemnate de mine, personal, în jurnalul acţiunilor de luptă. (…) Din câte reţin, prelucrarea din 20.12.1989, în legătură cu evenimentele din Timişoara, a avut loc după convocarea care s-a desfăşurat la comandamentul armatei a IV-a cu gl. lt. Ilie Ceauşescu, convocare la care eu nu am participat, participând la ea lt. col. Galoş Liviu.”

Lt. col. Marangoci Dumitru: „În ziua de 20.12.1989, o comisie lărgită, din care făceau parte şi col. Grigoraş Gheorghe, în calitate de şef al comisiei – în prezent general –, colonelul Caba – şeful pregătirii de luptă, mr. Oprea Nicolae, tot de la noi din secţie, col. Dima, col. Zah şi alţii, în total aproximativ 30 de persoane, ne-am deplasat cu autobuzul la Oradea pentru a efectua un control asupra executării măsurilor planului de alarmare. Eu nu ştiu ca să se fi primit vreo indicaţie deosebită cu referire la acest control. În aceeaşi zi, în jurul orelor 14.30, în garnizoana Oradea a sosit generalul Ilie Ceauşescu care a ţinut o adunare la comandamentul diviziei cu toţi ofiţerii din comandament, comandanţii de unităţi şi secretarii de partid din toate unităţile garnizoanei şi membrii comisiei care am plecat de la Cluj. La şedinţă, generalul Şchiopu a prezentat un raport sumar, verbal, asupra modului în care s-au executat sarcinile din cadrul planului de alarmare, după care Ilie Ceauşescu a prezentat, în general, situaţia de la Timişoara, arătând că acolo s-a pus ordine, că armata a acţionat ferm, fapt pentru care mulţumeşte modului în care s-au executat ordinele date. Că nu mai sunt probleme, dar având în vedere cele întâmplate, este necesar ca şi în celelalte garnizoane să se acţioneze cu fermitate la orice încercare de dezordine, de destabilizare. A motivat aceasta prin aceea că din exterior s-ar fi organizat un complot la adresa socialismului din România şi a integrităţii teritoriale a ţării. În susţinerea acestor argumente a prezentat două telegrame ca fiind trimise de Ataşatul militar de la Belgrad, din care rezulta că în Ungaria se pregăteşte o agresiune împotriva noastră şi că cele de la Timişoara au fost legate de această stare de lucruri. Toată şedinţa a durat 20 – 30 minute după care Ilie Ceauşescu a plecat la Cluj. Şi noi din comisia de la Cluj, după ce am servit masa, ne-am reîntors cu autobuzul la Cluj. Până am ajuns noi Ilie Ceauşescu părăsise deja Clujul. (…) Ştiu că în seara zilei de 20.12.1989, comandanţii unităţilor militare din garnizoana Cluj au avut o şedinţă la comandament, unde au fost trasate sarcini concrete pentru ziua de 21.12.1989, aşa încât atunci când noi, respectiv eu şi col. Lateş am ajuns la Floreşti şi am încercat să lămurim problemele, comandanţii ne-au raportat că ştiu deja ce au de făcut şi au luat măsurile corespunzătoare”.

Într-o „NOTĂ privind activitatea lui NICOLAE CONSTANTIN în judeţul Cluj”, document semnat de gl. col. Iulian Topliceanu, se spune: „1. După datele pe care le am, rezultă că a sosit în Cluj în ziua de 18.12.1989, după amiază (venind probabil cu maşina), din judeţul Mureş şi a plecat pe 19.12.1989 dimineaţa, în judeţele Bihor şi Satu Mare. 2. În 18.12.1989, în jur de orele 16.30, Nicolae Constantin a ţinut o adunare cu participarea: Ioachim Moga, Constantin Dăscălescu (secretar cu probleme organizatorice la comitetul judeţean de partid), general-maior Ioan Şerbănoiu (inspectorul şef al Ministerului de Interne), colonel Nicolae Ioniţă (şeful securtăţii), colonel Stoian Rusu (şeful miliţiei judeţene), locotenent colonel Ivan Gheorghe (şeful de stat major al Gărzilor Patriotice din Judeţul Cluj) şi subsemnatul. Nicolae Constantin a informat despre situaţia de la Timişoara, insistând pe cerinţele stabilite de dictator la teleconferinţa din 17.12.1989. A ordonat să se ia măsuri de către toate forţele din Judeţul Cluj pentru menţinerea ordinei. A insistat pe ideea că nu trebuie să se ajungă la situaţia din Timişoara, iar pentru aceasta organele de ordine să facă controale, razii amănunţite. A indicat să se facă patrule mixte, miliţie cu gărzi patriotice, iar armata să mărească numărul de patrule independente. (Nicolae Constantin în declaraţia sa susţine că Topliceanu i-a cerut şi a obţinut ca armata să aibă patrule independente în oraş; nu că ar conta foarte mult acest aspect în derularea evenimentelor dar dovedeşte, o dată în plus, faptul că domnul general „interpretează” evenimentele – n.n.) Organele de ordine să fie pregătite cu maşini pentru blocarea circulaţiei în caz de nevoie. A insistat pe fermitate, executarea ordinelor fără şovăire. (…)”

„Fermitate în executarea ordinelor”, aceasta este formula de bază pentru toată perioada de timp cuprinsă în intervalul 17 – 20 decembrie 1989. Graniţa de vest era sub presiunea forţelor ostile regimului şi a iredentiştilor maghiari care doreau să smulgă hălci din trupul patriei, în tot acest timp armata făcând exerciţii tactice de infanterie şi pregătindu-se cu A.G.-ul şi P.S.L-ul pentru a-i putea „doborî pe cei mai recalcitranţi dintre aceştia” (dintre iredentişti, bineînţeles). „Ţara arde şi baba se piaptănă”, cam aşa s-ar traduce acţiunile intreprinse de către armată, dacă este să credem în teoria că au acţionat sub imperiul conştientizării unui pericol extern. Nu s-au făcut identificări pe graniţă, nu s-au făcut deplasări în acea zonă, nu s-au concentrat echipament, tehnică de luptă şi trupe în posibilele zone de conflict de la graniţă. În schimb s-au prelucrat tactic oraşele din interior şi cetăţenii români, făcându-se planuri stradale de luptă. Ce deranjează în momentul în care citeşti şi compari declaraţiile protagoniştilor (aşa cum am făcut) este faptul că nu există onestitate în ele. Aceste mici „scăpări” care apar prin compararea declaraţiilor ne duc pe drumul adevărului…

ANEXĂ: Rechizitoriul din 29 mai 1998: „În perioada 18 – 20 decembrie 1989, preşedintele Ceauşescu a efectuat o vizită în Iran, desemnând la conducerea statului, în lipsa sa, pe soţia sa Elena Ceauşescu, ajutată de unii membri ai C.P.Ex.

La întoarcere (după amiaza zilei de 20 decembrie 1989), a organizat o nouă teleconferinţă, în cursul căreia de la Timişoara a fost informat că evenimentele violente încetaseră. În realitate populaţia municipiului se afla în etapa de a cuceri pârgiile puterii judeţene, beneficiind de faptul că trupele M.Ap.N. şi M.I., dându-şi seama despre adevărata situaţie, din care rezulta că nu au în faţă «derbedei», «huligani» sau «elemente declasate», au domolit acţiunile şi în multe situaţii au pactizat cu demonstranţii, astfel încât conducerea politico-militară a judeţului a fost nevoită să ordone retragerea militarilor M.Ap.N. în cazărmi, pentru a evita ajungerea tehnicii de luptă în mâna demonstranţilor.

Pe fondul acestor dezinformări, în cursul aceleiaşi teleconferinţe (Ceauşescu – n.n.) a dat o nouă interpretare evenimentelor petrecute, clasificându-le ca acţiuni «antinaţionale» care au fost destinate să afecteze grav independenţa, suveranitatea şi integritatea statului, făcând necesar ca «unităţile militare şi de ordine să se apere, să intervină pentru apărarea ordinii, bunurilor oraşului Timişoara, îndeplinindu-şi obligaţiile şi răspunderile prevăzute în Constituţie şi legile ţării»; ideea a fost reluată şi în discursul radio-televizat ce a urmat imediat după teleconferinţă, când a precizat că locul «acţiunilor antinaţionale» a fost luat – începând cu 19 decembrie 1989 – de manifestaţii paşnice ale maselor muncitoreşti din marile întreprinderi timişorene.

Aflând că, în realitate, manifestaţiile, devenite într-adevăr paşnice, nu sunt de adeziune la politica dictatorială, ci de condamnare a regimului Ceauşescu, acesta le-a interpretat ca un nou pericol la adresa independenţei, integrităţii teritoriale şi suveranităţii, dispunând măsuri în consecinţă.

Contra manifestaţiilor, pe lângă măsurile de reprimare armată, preşedintele Ceauşescu a dispus, ori a primit sugestia, de a dispune organizarea în ziua următoare (21 decembrie 1989) a unui mare miting popular radio-televizat, în fosta Piaţă a Palatului din capitală.

Mitingul ar fi trebuit să determine populaţia întregii ţări să condamne manifestaţiile antinaţionale, antistatale, precum şi actele de terorism şi huliganism ce puneau în pericol siguranţa statului.

Participanţii la miting, ca şi populaţia în general, nu au putut fi înşelaţi, înţelegând sensul real al evoluţiei evenimentelor de la Timişoara, care nu aveau nimic comun cu presupusele acţiuni «antistatale» şi «antinaţionale».

Prin urmare, participanţii la miting – pentru prima dată de la instalarea la putere a preşedintelui Ceauşescu – au întrerupt discursul acestuia cu huiduieli, (acesta – n.n.) fiind nevoit să se retragă, iar posturile de radio şi televiziune, aservite dictaturii, să-şi întrerupă emisia.

Transmisia radio-televizată a mitingului a avut efect de bumerang, întrucât populaţia ţării a putut lua la cunoştinţă, în mod direct, de adevăratul sens al evenimentelor, determinând, prin extinderea lor la nivelul întregii ţări, grăbirea pasului spre libertate, în concurs cu intensificarea măsurilor represive.

O dată cu întreruperea transmisiei, pe fondul repulsiei faţă de dictatura instaurată de Nicolae Ceauşescu şi soţia acestuia, Elena Ceauşescu, în multe oraşe din ţară, în special reşedinţe de judeţ, mase mari de oameni, aparţinând tuturor claselor şi categoriilor sociale, au afluit în zonele centrale, cu scopul de a manifesta paşnic pentru răsturnarea dictatorului şi a clanului său.

În unele dintre aceste oraşe, cum este şi cazul municipiului Cluj-Napoca, manifestaţiile paşnice au fost reprimate sângeros, demonstrând astfel, încă o dată, caracterul nelegitim al dictaturii ajunsă la putere prin violenţă şi atrocităţi, iar acum, (fiind – n.n.) în curs de înlăturare prin mari sacrificii umane şi materiale.

Anterior datei de 21 decembrie 1989, membrii Comitetului Politic Executiv al P.C.R. au fost trimişi în judeţele de care răspundeau pe plan politic în mod obişnuit, cu scopul de a supraveghea modul de executare a ordinelor de reprimare, precum şi de a lua măsuri propagandistice (îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei, îndrumarea instructorilor de partid de a merge prin instituţii şi unităţi economice cu scopul calmării pornirilor împotriva dictaturii din partea funcţionarilor, muncitorilor şi a «altor categorii de oameni ai muncii»).

În ziua de 18 decembrie 1989, în municipiul Cluj-Napoca, la Comitetul judeţean de partid s-a prezentat inculpatul Nicolae Constantin – preşedinte al Colegiului central de partid şi membru al C.P.Ex. al P.C.R. Cea mai mare parte a timpului avea să o petreacă în municipiul Cluj-Napoca deşi activitatea sa trebuia să mai cuprindă judeţele Bihor şi Satu Mare.

În ziua de 20 decembrie 1989, pe fondul unei acţiuni «politico-educative» în mai multe garnizoane, general maior (r) Ceauşescu Ilie – frate al preşedintelui –, în calitate de secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei, a ajuns şi la Cluj unde, în faţa cadrelor de conducere ale Armatei a IV-a şi a unităţilor subordonate din garnizoană, a prezentat evenimentele în termeni fatalişti. (…)

Revenind la data de 17 decembrie 1989, este de menţionat că, în seara acelei zile, la ora 23.00, pe fondul alarmei parţiale de luptă, ministrul apărării naţionale a transmis direct şi personal – comandantului Armatei a IV-a, inculpatul general colonel (r.) Topliceanu Iulian, un ordin cuprinzând 14 puncte, prin care reglementa modul de acţiune al trupelor M.Ap.N., văzut inclusiv din perspectiva folosirii armamentului de foc.

(…) În zilele următoare ordinul a fost transmis şi prelucrat în toate unităţile militare.

Ordinul, după cum lesne se poate constata, nu face decât să confirme că ministrul apărării naţionale, general colonel Milea Vasile, ştia că legislaţia în vigoare nu permite implicarea trupelor din subordine în acţiuni strict poliţieneşti, de restabilire şi menţinere a ordinii publice, sens în care, în lipsa legilor şi a regulamentelor specifice, s-a văzut nevoit să improvizeze reglementările arătate mai sus (deoarece aceste reglementări le-am expus, pe larg, în capitolele anterioare ale acestui volum nu le-am reluat şi din prezentul Rechizitoriu – n.n.).

Conţinutul reglementărilor din ordin fac să transpară cu toată claritatea că «inamicul» era foarte bine cunoscut, nefiind altul decât cetăţeanul obişnuit, neînarmat cu altceva decât cu puterea de a protesta şi a spune lucrurilor pe nume. Această îndrăzneală trebuia pedepsită cu «… tancuri destinate să intervină», cu armament şi muniţie de război, spre a se «trage la picioare», iar «pentru dejucarea acţiunilor» cetăţenilor manifestanţi se stabilea, tactic, «fixare pe front (în faţă) şi executarea concomitent a unor manevre în flanc şi spate pe străzi paralele (laterale)». Poporul era tratat ca inamic, ignorându-se cu totul doctrina politico-militară de până atunci, conform căreia Armata nu este altceva decât «braţul înarmat» al Poporului. Cu alte cuvinte, a fost scoasă la iveală adevărata faţă a dictaturii care, în dorinţa nativă de a rămâne la putere cu orice preţ, a uitat tot discursul demagogic anterior, insistând şi acceptând ca între Armată şi Popor să intervină sciziunea, cu riscul, evident, de declanşare a unui război civil. Nu este de omis faptul că preşedintele Ceauşescu, prin luările oficiale de poziţie, de acuzare tendenţioasă (fără probe) a altor state care s-ar face vinovate de declanşarea evenimentelor «antinaţionale» din România, cu scopul punerii în primejdie a «independenţei, suveranităţii şi integrităţii» statului, dublate de punerea forţelor armate pe picior de război, în condiţiile în care, aşa cum s-a constatat ulterior (şi se ştia, de fapt, de către toate forurile de conducere care aveau competenţă de decizie în acele zile – n.n.), pericolul real al unei agresiuni nu exista, l-a plasat în domeniul infracţiunii, prin «propaganda de război», aşa cum era şi este prevăzută şi pedepsită de art. 356 Cod penal. (…)”

„Capitolul III

Municipiul Cluj-Napoca. Transpunerea în practică a deciziilor politice dictatoriale şi a ordinelor militare de reprimare a manifestaţiilor populare antidictatoriale

A. – Condiţii premergătoare datei de 21 decembrie 1989

Ca şi în celelalte localităţi ale ţării, îndelungata politică economică de subnutrire a populaţiei, promovată arogant de către dictatura comunistă care, dispreţuind evidenţa, proclama obsesiv şi mincinos existenţa unei prosperităţi numai de ea ştiută, a fost de natură a avea în rândul tuturor claselor şi categoriilor sociale (exceptându-i în mod sigur pe aceia care profitau din plin de regim – n.n.) o puternică stare de nemulţumire latentă, acumulată de-a lungul anilor, în aşteptarea unui moment prielnic pentru a exploda în vaste manifestaţii de stradă. La rândul ei, puterea cunoştea adevărata stare materială şi de spirit a populaţiei, încurajată nu numai de căderea, rând pe rând, a regimurilor comuniste din Europa, dar şi de «perestroika» sovietică ale cărei poziţii propagandistice de creare a «socialismului cu faţă umană» ajunseseră şi în ţara noastră prin difuzarea în regim de contrabandă a unor reviste cu asemenea teme, spre disperarea cenzurii şi propagandei ceauşiste care făcea tot ce-i stătea în putinţă ca imaginea publică a preşedintelui să fie ţinută constant şi să evolueze spre noi cote metaforice, până la un paroxism dezgustător. În timpul celui de al XIV-lea Congres al P.C.R. (noiembrie 1989) când preşedintelui Nicolae Ceauşescu i-a fost acordat un nou mandat de secretar general, pe cuprinsul judeţului Cluj, ca de altfel în toate localităţile ţării, pe plan militar au fost dispuse şi luate măsuri deosebite, de prevenire a unor atitudini ostile realegerii preşedintelui în funcţia mai sus arătată. În acest sens, la nivelul mai multor unităţi militare din Garnizoana Cluj a M.Ap.N. au fost constituite detaşamente (companii) de intervenţie, iar Comenduirea de garnizoană a organizat patrule militare pe străzile municipiului. La rândul lor, forţele de ordine (Miliţia) au intrat în «situaţie», prin indicative specifice, sporind patrulele. Lucrătorii de securitate erau atenţi atât la starea de spirit a populaţiei, cât şi la «filarea» activităţii unor persoane declarate făţiş ca fiind împotriva dictaturii, persoane definite ca «dizidenţi». Tot în sfera de preocupare a lucrătorilor de securitate se aflau diferiţi «vizitatori» străini a căror prezenţă, în anumite locuri, nu o găseau justificată.

B. – Consiliul judeţean de apărare Cluj

(…) Respectivul organism nu s-a întrunit legal în nici una din împrejurările premergătoare evenimentelor petrecute în ziua de 21 decembrie 1989, spre a lua decizii care să antreneze efectele răspunderii colective. (…)

Ordinele date de către inculpatul Moga Ioachim la fiecare dintre cei doi comandanţi (…) înainte de a fi executate au fost supuse confirmării miniştrilor de resort (ministrul apărării naţionale şi ministrul de interne). La aceasta s-a adăugat şi prezenţa lângă inc. Moga Ioachim a inculpatului Nicolae Constantin – membru C.P.Ex. al P.C.R. – care, aşa cum s-a arătat mai sus, a venit în municipiul Cluj-Napoca spre a supraveghea modul de îndeplinire în teritoriu a deciziilor luate la nivel central. Se mai impune şi precizarea că între forţele M.Ap.N. şi M.I. din municipiul Cluj-NApoca nu a existat o cooperare coerentă, fiecare îndeplinind misiunile primite, conform propriilor concepţii asupra modului de acţionare, deşi ambele forţe aveau, în fapt, acelaşi obiectiv: interzicerea manifestaţiilor. (..)

1. Efectele teleconferinţei din 17 decembrie 1989

Inculpaţii Moga Ioachim, general col. (r.) Topliceanu Iulian şi generalul mr. (r.) Şerbănoiu Ioan, alături de alţii, au audiat în sediul «judeţenei de partid» teleconferinţa organizată de şeful statului, ca urmare a evenimentelor din municipiul Timişoara. (…) Inculpaţii şi-au însuşit apoi ordinele de a lua măsuri dure pentru prevenirea unor asemenea situaţii în municipiul Cluj-Napoca. (…) După audierea teleconferinţei, inculpatul Moga Ioachim a ordonat intensificarea patrulelor M.Ap.N. şi M.I. pe străzile municipiului Cluj-Napoca, care funcţionau încă din timpul «Congresului» (noiembrie 1989) şi înarmarea lor cu muniţie de război (…). Este precizat că toate pregătirile de «război» care au urmat au vizat exclusiv prevenirea şi, la nevoie, reprimarea oricărei tentative protestatare din partea populaţiei pe străzile municipiului Cluj-Napoca. Eventualii incitatori la proteste urmau a fi reţinuţi, identificaţi, transportaţi la arestul miliţiei şi anchetaţi. Lucrătorii de securitate trebuiau să ţină sub observaţie teroriştii străini prezenţi în municipiul Cluj-Napoca şi în judeţ şi să suspende, până la noi ordine, vizele de intrare în ţară. Urma, de asemenea, ca supravegherea persoanelor «dizidente» să fie sporită (…). După cum s-a arătat, trupele M.Ap.N. neavând, potrivit legii, competenţe în domeniul ordinii publice, acum acţionau în baza unei improvizaţii a ministrului apărării naţionale (Ordinul în 14 puncte) care, din concepţie, era total greşit şi deosebit de periculos întrucât definea cetăţeanul, protestatar şi neînarmat, drept inamic. Pe baza acestei concepţii, inculpatul general colonel (r.) Topliceanu Iulian a ordonat la mai multe unităţi subordonate din microgarnizoanele Floreşti şi Someşeni să constituie detaşamente de intervenţie (unele erau deja formate din perioada Congresului P.C.R.) pentru executarea unor misiuni în municipiul Cluj-Napoca.

Scopul misiunilor era de a nu permite populaţiei să circule pe străzi în număr mare şi de a obtura căile de acces spre principalele pieţe ale municipiului, precum şi spre sediile instituţiilor care simbolizau puterea.

(…) În intervalul dintre cele două indicative (…) comandanţii unităţilor militare din cele două microgarnizoane (…) au fost convocaţi la Comandamentul Armatei unde inculpatul general col. (r.) Iulian Topliceanu a prezentat conţinutul directivelor şi ordinelor rezultate la teleconferinţă. Situaţiei de la Timişoara i-a dat cu totul alte accente, exagerând chiar şi poziţia exagerată şi tendenţioasă a preşedintelui Ceauşescu. Deşi nu avea vreo dovadă palpabilă, aşa cum s-a dovedit, bazându-se, din servilism faţă de putere, doar pe specularea şi exploatarea sentimentului naţional, inculpatul a prezentat evenimentele din municipiul Timişoara ca acţiuni sioniste, teroriste, huliganice, diversioniste, organizate de forţe străine care au drept scop destabilizarea ordinii de stat, ca preludiu la o agresiune armată, cu aluzie la Ungaria (vol. I, fila 55 verso, martor general mr. Gheorghiu Dorin; următoarele declaraţii). Despre zelul inculpatului, manifestat cu acel prilej, martorul general brigadă (r.) Pralea Pantelimon (atunci şef al Secţiei operaţii în cadrul Armatei a IV-a), a notat în carneţelul personal precizările referitoare la alarma de luptă parţială (…) (notiţe prezentate în cuprinsul lucrării, de aceea nu le reluăm – n.n.). În declaraţia olografă, nedatată, existentă la fila 30 din volumul I, inculpatul precizează: «Ordinul ministrului apărării naţionale (…) arăta clar că se acţionează pentru interzicerea disturgerii edificiilor de stat, magazinelor, podurilor etc., precum şi pentru prevenirea incendiilor care puteau fi produse de elemente turbulente sau terorişti, care urmăreau destabilizarea ţării şi desprinderea Transilvaniei şi alipirea acesteia la Ungaria. În informaţiile care s-au făcut de către fostul secretar al C.S.P., Ilie Ceauşescu (referire la şedinţa din 20 decembrie 1989 – n.n.), cât şi de generalul Ioan Şerbănoiu, în această perioadă se arată că în Transilvania au sosit din afară circa 2000 de terorişti care urmăresc scopurile arătate mai înainte». Poziţia inculpatului vine, însă, de la început, în contradicţie directă atât cu elementele de conţinut ale «ordinului în 14 puncte» al ministrului apărării naţionale, cât şi cu informările primite şi auzite din sursele de securitate, prin inc. general mr. (r.) Şerbănoiu Ioan. Astfel, «ordinul în 14 puncte», prezentat anchetei chiar de către inculpat, nu cuprinde, după cum lesne se poate constata, nici un fel de referire la «terorişti care urmăreau destabilizarea ţării şi desprinderea Transilvaniei şi alipirea acesteia la Ungaria». Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, organele securităţii constataseră doar că în zonele Banat şi Ardeal sunt prezenţi mai mulţi excursionişti unguri şi sovietici decât de obicei, avansându-se cifre de la 1500 la 2000 (de) astfel de persoane. Lucrătorii de securitate specializaţi nu constataseră însă, în afară de număr, nimic suspect în activitatea vizitatorilor, astfel încât sintagma sau etichetarea acestora ca «terorişti» era cel puţin deplasată.

(…) Prin comparaţie, putem constata că, după teleconferinţă, inspectorul şef, inc. general mr. (r.) Şerbănoiu Ioan, secondat de şeful securităţii judeţene, col. (r.) Ioniţă Nicolae şi şeful miliţiei judeţene, col. Rusu Stoian, au prelucrat subordonaţilor lor atât conţinutul teleconferinţei cât şi misiunile pe care le au de îndeplinit pe fondul «situaţiei operative nr. 2». Toţi martorii audiaţi în cauză confirmă că evenimentele de la Timişoara au fost prezentate ca manifestări ale unor elemente certate cu legea, care au tulburat liniştea şi ordinea publică, producând dezordine şi distrugeri (…). Sintagma «terorişti» sau «pericolul unei agresiuni externe» nu a existat deşi au fost avute în vedere aceleaşi evenimente şi aceleaşi împrejurări (…). De aici rezultă că poziţia inc. general col. (r.) Topliceanu Iulian a urmărit doar să convingă pe subordonaţi, prin cuvinte patriotarde, că în cazul unor evenimente, asemănătoare celor de la Timişoara, în faţă vor avea inamici, respectiv «terorişti care urmăresc destabilizarea ţării şi desprinderea Transilvaniei…». Consecvent acestei optici, după primirea şi consemnarea «ordinului în 14 puncte» (…) inculpatul nu l-a transmis unităţilor executante exact aşa cum l-a primit ci i-a adus serioase amendamente, incluzând, printre altele, modul de ripostă la posibilele tactici teroriste, fără nici un fel de suport în realitatea faptică sau obiectivă. (…) În ordimul original, punctele 13 şi 14 se referă la tactică şi, din acest punct de vedere, prezintă cea mai mare importanţă. (…) Ordinul primit: «13. Sistemul de avertizare pentru forţele militare participante la acţiuni este următorul: stai, stai că trag; în caz de nesupunere la somaţie, se trage foc în plan vertical; dacă se continuă încălcarea somaţiei, se va trage la picioare.

14. Pentru dejucarea acţiunilor întreprinse de către cei care tulbură ordinea se va acţiona prin fixare pe front (în faţă) şi executarea concomitentă a unor manevre în flanc şi spate pe străzile paralele (laterale)» (…) Ordinul transmis: «11. Sistemul de avertizare a plutonului faţă de infractori: stai, stai că trag, foc în sus, pe urmă, pe cât posibil, la picioare. Acţiuni foarte ferme cu convingerea că îşi apără viaţa şi apoi ţara. 12. Se folosesc şiretlicuri: copii şi bătrâni în faţă. Se va căuta flancul, străzile laterale pentru îndeplinirea misiunii, pentru manevră. Să nu se lase surprinşi». Punctul 8 din ordinul primit, referitor la folosirea tancurilor, a fost anulat şi înlocuit cu un principiu: «8. Oamenii să fie foarte hotărâţi în acţiune» (…). În zilele următoare, secretarii organizaţiilor de bază P.C.R. din unităţile militare, preluând poziţia Comandantului Armatei, au propagat ideea că ţara se află în pericol, pregătind astfel executanţii să acţioneze, la nevoie, cu conştiinţa îndeplinirii datoriei sacre de apărare a patriei. Se impune a se preciza că unităţile militare din microgarnizoanele arătate dispuneau de militari în termen încorporaţi, în majoritate, la sfârşitul lunii septembrie 1989, aşa încât, în luna decembrie a aceluiaşi an, nivelul lor de instruire era destul de redus. (…) Astfel pregătite, trupele aşteptau primirea ordinelor de luptă.

b) Informaţii culese şi transmise de către organele de securitate a statului. Măsuri

(…) starea de nemulţumire a populaţiei din municipiul Cluj-Napoca, a reprezentat un domeniu important al activităţii lucrătorilor de securitate care, prin informările făcute atât în plan judeţean cât şi central, trebuiau să determine decizii politice corespunzătoare. Punctul culminant al acestor preocupări l-a reprezentat data de 23 noiembrie 1989 când, prin oraş, au fost distribuite manifeste de protest antidictatorial şi existau indicii că în Piaţa Mihai Viteazul va avea loc o manifestaţie de protest. Pe acest fond, comandantul Armatei a IV-a (…) nu a rămas insensibil, ordonând U.M. 01215 Floreşti constituirea a două subunităţi (detaşamente) de intervenţie, care să poată fi folosite la nevoie. Totodată, prin comenduirea Garnizoanei Cluj a M.Ap.N., au fost înfiinţate patrule pe străzile oraşului. Astfel se explică faptul că, o dată cu izbucnirea evenimentelor de la Timişoara, detaşamentele de intervenţie şi patrulele erau deja constituite. Singurul organ cu responsabilitate la nivelul judeţului care nu a luat măsuri corespunzătoare, la înălţimea şi «gravitatea» evenimentelor din 23 noiembrie 1989, a fost inculpatul general mr. (r.) Şerbănoiu Ioan care, deşi fusese informat că sunt semnale că va avea loc o manifestaţie, nu numai că nu a dispus măsuri dar a plecat la domiciliul său. Aşa se face că şeful securităţii judeţene, văzând pasivitatea inspectorului şef, l-a raportat ministrului de interne. Edificatoare este, din acest punct de vedere, declaraţia col. (r.) Ioniţă Nicolae – la acea dată şef al securităţii judeţene: «De reţinut că, atunci când în Cluj au avut loc cele două incidente grave, cu ambasadorul englez şi parlamentarul belgian (luaseră contact cu Doina Cornea – n.n.), deşi ambele i-au fost raportate, nu s-a implicat, mai mult, a plecat la domiciliu, fapt pentru care, în ambele cazuri, a fost adus de la domiciliu şi aspru atenţionat de Postelnicu Tudor şi generalul col. Vlad Iulian, chiar şi ameninţat cu măsuri disciplinare. Tot în acest mod a procedat şi în ziua de 23.XI.1989, când erau informaţii (se difuzaseră manifeste) că în Piaţa Mihai Viteazul ar urma să aibă loc o manifestaţie de protest. Numai după ce Postelnicu Tudor l-a atenţionat că nu-şi face datoria a preluat, aşa cum cereau de altfel ordinele, comanda acţiunii şi a ordonat scoaterea grupei de intervenţie antiteroristă, a plutonului de intervenţie al miliţiei şi a ales cadre inclusiv de la grupul de pompieri» (…) «… s-a preocupat numai de rezolvarea problemelor lui personale, că s-a folosit de gradul şi funcţia avută uneori chiar în mod abuziv, l-aş exemplifica prin faptul că în cinci ani a schimbat trei locuinţe…» (…) În noile împrejurări, informaţiile culese şi transmise de către lucrătorii de securitate atenţionau asupra revenirii populaţiei la intenţia de a protesta atât în Piaţa Mihai Viteazul cât şi în Piaţa Libertăţii. Totodată, au fost făcute informări cu privire la arderea unui steag, a unei lozinci, difuzarea unor manifeste cu conţinut antidictatorial şi de adeziune la manifestaţiile de la Timişoara. În unele locuri din municipiu au fost scrise pe ziduri, cu vopsea, lozinci ca «Jos Ceauşescu, vrem pâine, carne, căldură» şi altele (…)

La nivelul comandamentului Armatei a IV-a a fost întocmită harta viitoarelor dispozitive care vizau obturarea principalelor căi de acces spre locurile de întrunire şi apărarea sediilor instituţiilor de putere politică şi administrativă. În paralel, unităţile ministerului de interne se pregăteau să facă faţă, prin dispozitive mobile, eventualelor mişcări de stradă.

c) Prezenţa în municipiul Cluj-Napoca a inculpatului Nicolae Constantin

În seara zilei de 18 decembrie 1989, de la Bucureşti, a venit în municipiul Cluj-Napoca inculpatul Nicolae Constantin în calitate de reprezentant al Comitetului Politic Executiv al fostului Partid Comunist Român. (…) «Din discuţiile purtate rezulta că s-au conformat stării de alarmă declarată de preşedintele Ceauşescu şi pe plan organizatoric au procedat în consecinţă. Reţin că acolo, pe masă, se afla harta topografică a municipiului Cluj-Napoca şi erau fixate teoretic, prin săgeţi, direcţii prin care se prevedea deplasarea forţelor militare ale M.Ap.N. cu scopul de a împiedica pătrunderea populaţiei (demonstranţilor) în cele două pieţe mari Mihai Viteazul şi Libertăţii, pentru protejarea acestora. Informaţiile venite de la securitate (arătau – n.n.) că în următoarele zile este aşteptată o demonstraţie din partea populaţiei care era nemulţumită de starea de fapt. Dacă nu mă înşel, în contextul discuţiilor din cabinetul primului secretar, generalul Ioan Şerbănoiu cred că a făcut referire la două persoane, despre care se credea că ar fi posibili iniţiatori ai unor demonstraţii: Doina Cornea şi fratele preotului reformat Laszlo Tokes, al cărui nume nu îl reţin… Nu s-a discutat nimic în legătură cu existenţa sau inexistenţa unor diversionişti înarmaţi în rândul posibililor demonstranţi». (…) În dimineaţa zilei următoare (19 decembrie 1989, în jurul orei 9.00), în cursul unei şedinţe desfăşurate în cabinetul primului secretar (…) inculpatul Nicolae Constantin a «repetat conţinutul informării făcute de Nicolae Ceauşescu la teleconferinţa din 17 decembrie, referindu-se la evenimentele de la Timişoara şi a accentuat faptul că acele evenimente s-au produs pe fondul lipsei de fermitate în executarea ordinelor date de Ceauşescu, ne-a cerut să luăm măsuri hotărâte pentru a evita situaţii asemănătoare inclusiv până la folosirea armamentului din dotare, subliniind că mai bine să fim criticaţi pentru măsuri excesive decât pentru că nu am acţionat.» (vol. II, fil. 113, martor col. (r.) Ioniţă Nicolae) (…)

d) Prezenţa în garnizoana Cluj-Napoca a generalului locotenent (r.) Ceauşescu Ilie – adjunct al ministrului apărării naţionale şi secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei

(…) În dimineaţa zilei de 20 decembrie 1989, înarmat cu acest bagaj de cunoştinţe (vezi declaraţiile reproduse în cuprinsul prezentului volum – n.n.), inclusiv cu situaţia că în municipiul Timişoara fuseseră ucise şi rănite prin împuşcare aproape 200 persoane, general lt. (r.) Ceauşescu Ilie a pornit, din proprie iniţiativă (poate doar în scopul de a nu se implica în ordine sau decizii legate de evenimentele din Timişoara), în «vizitarea» garnizoanelor Arad, Oradea şi, în cele din urmă, Cluj-Napoca, unde a ajuns în jurul orelor 16.00 (20 decembrie 1989). (…)

«I-am adus la cunoştinţă generalului Topliceanu că în dimineaţa zilei de 20 decembrie 1989, în Timişoara, coloane masive de oameni ai muncii se îndreptau spre centrul oraşului pentru a manifesta faţă de nemulţumirile social-economice, că muncitorii sunt în număr de zeci de mii şi că unităţile militare au fost retrase în totalitate în cazarmă… Deşi în discuţia cu generalul Topliceanu am arătat că acţiunile de distrugere la Timişoara au fost declanşate de elemente ostile la care m-am referit anterior, i-am spus că în momentul în care eu mă aflu la Cluj şi discut cu el, oraşul Timişoara este sub stăpânirea muncitorilor şi unităţile militare sunt retrase în cazărmi».

«Generalul Topliceanu nu mi-a cerut nici un fel de opinii sau sfaturi în ceea ce priveşte modul de acţiune în situaţia în care în Cluj ar apărea evenimente similare cu cele de la Timişoara şi nici eu nu am dat asemenea sfaturi, pentru că nu aveam competenţa» (vol. I, fila 43 şi următoarele, declaraţie general lt. (r.) Ceauşescu Ilie). (…)

3. Teleconferinţa din seara zilei de 20 decembrie 1989. Conţinut şi consecinţe pentru municipiul Cluj-Napoca

Ziua de 20 decembrie 1989 a constituit pentru populaţia municipiului Timişoara apogeul luptei împotriva dictaturii.

Pârghiile puterii comuniste erau în pragul anihilării, iar forţele militare, depăşite de evenimente, nu mai puteau răspunde comandamentelor politice de reprimare a manifestaţiilor. Pe acest fond, în seara zilei de 20 decembrie 1989, cuplul dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu, profund nemulţumit de lipsa fermităţii celor mandataţi să restabilească ordinea, a organizat o nouă teleconferinţă la nivelul comitetelor judeţene de partid din ţară. (…)

Martorul lt. col. Ivan Gheorghe – fost şef de stat major al Gărzilor Patriotice, declară că «teleconferinţa a fost scurtă, fostul dictator reproşând tuturor celor care îl ascultau că este nemulţumit de faptul că nu s-au aplicat măsurile pe care le ordonase, atenţionând că suntem în stare de necesitate şi aceasta impune luarea tuturor măsurilor, inclusiv de a se trage cu armele de foc împotriva celor care tulbură ordinea. A cerut ca la sediile comitetelor judeţene de partid să lucreze comandamentele şi nu în altă parte, iar primii secretari să răspundă de coordonarea activităţilor. De asemenea a cerut să se facă adunări în întreprinderi şi să se vorbească cu oamenii ca să nu iasă în stradă. După teleconferinţă, fostul prim secretar a repetat măsurile anterioare şi în plus a dispus ca să se ţină nişte şedinţe în unităţi, la care să participe secretarii şi membrii fostului birou».   (…) «După teleconferinţă, la sediul Comitetului judeţean, primul secretar a ordonat să se intensifice patrulările în oraş şi armata să-şi formeze patrule proprii, care să controleze anumite zone din centrul oraşului. Tot cu acest prilej, Ioachim Moga a ordonat, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean al apărării, ca patrulele să fie înarmate şi să aibă muniţie de război» (declaraţie inculpat general mr. (r.) Şerbănoiu Ioan). (…) Ordinele trasate pe plan militar de către inculpatul Moga Ioachim au fost aduse la îndeplinire. Acţiunile activiştilor de partid de a «discuta cu oamenii» din intreprinderi au înregistrat numai eşecuri.”