Revoluţia miliţienilor şi a copiilor cu girofar

Moto: “Eu port în spate-o cruce, iar lumea strigă că fur lemne” (Vasile Gogea)

 

Decembrie 1989: și Miliția este cu noi (Rusu Stoian și Petru Popan)

În 21 decembrie 1989, Rusu Stoian era colonel şi comandantul Miliţiei judeţene Cluj. În această calitate, domnul Stoian a fost o vreme (mai este?) şi revoluţionar cu patalama şi publicare în Monitorul Oficial. Şi de ce a fost (mai este?) domnia sa revoluţionar? Pentru că i-a ajutat pe tinerii veniţi de pe platforma industrială a Clujului să treacă strada în întâmpinarea gloanţelor căpitanului Ilie Dicu care-i aştepta la Astoria ferm hotărât să-l apere pe Ceauşescu şi cuceririle sale socialiste multilateral dezvoltate: salam cu soia, ger în case, femei tratate ca şi animalele de prăsilă şi foarte multă libertate de-a tăcea din gură. Un alt miliţian, de data aceasta unul cu bun simţ, Pintea Vasile, în 1989 adjunct al şefului Miliţiei judeţene Cluj, declara în faţa procurorului militar cu privire la ordinele date în cadrul Ministerului de Interne cu privire la „huliganii” care descoperiseră ziua de mâine şi la Cluj: „Ioan Şerbănoiu ne-a transmis să luăm măsuri de apărare a sediului, toate cadrele să poarte armament şi muniţia din dotare (…) a atras atenţia că se foloseşte armamentul din dotare conform legii şi să dăm dovadă de discernămînt şi maturitate. Tot cu această ocazie ni s-a adus la cunoştinţă că s-a închis micul trafic şi că  turiştii străini nu mai au ce căuta în ţară. (…) Colonelul Rusu Stoian ne-a transmis următoarele: nimeni să nu treacă nepăsători pe lîngă evenimente (…) să se atragă atenţia asupra seriozităţii cu care trebuie să privim executarea misiunilor”. Rusu Stoian a privit cu seriozitate executarea misiunilor, motiv pentru care a ajuns revoluţionar. Asta în timp ce devenea şi general şi şef al celebrului „ochiul şi timpanul” „Doi şi-un sfert” al Ministerului de Interne. Vă declar, n-a bătut, n-a omorât, dar, de la miliţian la revoluţionar este o cale imensă chiar şi pentru un obraz ceva mai subţire.

În Cumătrocrație (democratura lui Ion Iliescu), sătul de miliţie, poliţie şi generălie, domnul Stoian este un prosper om de afaceri, prosperitate răsfrântă/transmisă, cu tot cu tupeul de miliţian de altă dată, şi asupra copilului Rareş Rusu, consilier al ex-deputatului PD de Cluj Emil Boc, fost primar al Clujului și actualul premier PDL, consilier al lui Adrian Videanu (vindea telefoane mobile și făcea trafic de influență, cu asta se ocupa ca și “consilier”), afacerist cu nițel curent pentru băieți deștepți și mare șef la Transelectrica. Adusul de mașini din străinătate pentru “tăticu’” îl califică și recomandă!. Mă doare inima să întreb ce anume i-ar fi putut consilia tânărul nimeni pe Emil Boc, Adrian Videanu și ce-a fost în capul lui Daniel Buda, președintele PDL Cluj, atunci când l-a numit director la Transelectrica: cumva pretenția ca el să conducă și altceva decât o mașină cu girofar? Cum mă doare inima să mă întreb, știind că cei despre care vorbesc știu ce incomplet este băiatul, ce anume îi motivează să-l servească pe un fost milițian, lăsând de o parte toate principiile despre competență și valoare clamate în campaniile electorale?!

Fiind în zilele în care românii își mai aduc aminte că a fost un “Decembrie”, mă gândesc la cei câţiva răniţi şi la urmaşii morţilor din Decembrie 1989 – la magazinele lor, la vilele în care locuiesc împreună cu familiile lor, la onorurile primite, la ochelarii lor Gucci, la „merţanele” lor cu girofar şi la cum ar putea şi ei să-l consilieze, din când în când, atât pe premierul Emil Boc, pe băiatul deștept Adrian Videanu și chiar și prea-iutele-numitor-în-funcții-de-directori Daniel Buda.

PS: Precizez că n-am absolut nimic cu familia domnului Rusu Stoian (deși domnia sa, datorită faptului că am scris și publicat din faptele sale de vitejie crede contrariul; nu-i singurul, toți sunt victime când le spui adevărul care-i deranjează). Numele este doar unul luat întâmplător dintre (din păcate) multe alte asemenea nume. Căci, prin Legea 42, Revoluţia din decembrie 1989 a căzut în mercantilismul multor întreprinzători “revoluţionari”. În schimb am din ce în ce mai multe cu sitemul de promovare a “talentelor” în interiorul PDL. Mă deranjează divorțul între valorile pe care le clamează oamenii politici, în care (încă) îmi mai pun încrederea și speranțele, și ceea ce fac în realitate. Iar eu nu mă resemnez, numai pentru că-i cunosc pe unii, pe alții, să constat și să tac. Pentru că există această ruptură: că una se zice în timpul campaniei electorale și altceva se face după aceea. Iar scuzele ulterioare (că numai așa s-a putut, că acestea sunt interesele momentului) mă lasă rece. PDL începe să-și gestioneze, la fel de fals ca și PSD-PNL-PC, mecanismele de recrutare și formare a cadrelor. Nu există, nici măcar de ochii lumii, vreo preocupare în a se face numiri de cadre profesioniste în funcții publice: cei care primesc funcții nu sunt, în majoritatea lor, competenți pentru acestea. Se uită că o persoană incompletă în funcție face greșeli și va avea rezultate proaste care se vor contoriza negativ în dreptul partidului. Aceste promovări din interes de partid sunt doar o parte vizibilă a adevăratei corupții. Corupția în România este de natură politică – fenomenul poate fi stopat numai prin mijloace politice. Adică prin legi. Pentru a nu mai fi partidele sursa principală a corupției ar putea începe printr-o politică de promovare internă sănătoasă, nu pe cumetrii. Se-aude? În special domnul Buda – în care s-a cam umflat mușchiul suficienței în ultima vreme. Puțin respect față de cei care v-au votat, se poate?