Despre absența conflictului dintre generații

de Alin Fumurescu

…aşa că e suficient să-ţi arunci privirea asupra tuturor organizaţiilor de tineret ale partidelor, pentru a realiza gravitatea situaţiei pe care o are de înfruntat România. Nu corupţia genralizată, nici transformarea PSD (la vremea lui – n.m.) în partid-stat, sau absenţa unei drepte viabile reprezinta adevărata problemă. Toate acestea, cu mila Domnului şi intrarea României în UE, vor dispărea sau măcar îşi vor atenua efectele. Mult mai greu de luptat, însa, va fi cu adevărata cauză, cea din spatele tuturor acestor rele particulare – absenţa unei întregi generaţii. Pentru că nouă, românilor, ne lipseşte o generaţie – cea care să ne reprezinte peste zece-douăzeci de ani. Generaţia care să ne redea România. Şi asta din cauza noastră – a părinţilor noştri şi a părinţilor care sîntem. Vă mai amintiţi cum imediat după Decembrie ’89, şi chiar în anii care i-au urmat, lăudam cu toţii superbul curaj al celor care au înfruntat în stradă dictatura, strigînd „vom muri şi vom fi liberi!”? V-aţi mai întrebat ce s-a întîmplat cu acei tineri? S-au întîmplat doisprezece ani (între timp, prăpastia s-a adâncit până la 21 de ani – n.m.), asta s-a întîmplat. Doisprezece ani meschini, care le-au spulberat entuziasmul rămas în urma acelei magnifice răbufniri. De o întreagă generaţie dimpreuna cu visurile lor s-a ales praful. Tinerii de douăzeci – treizeci de ani, au acum treizeci sau patruzeci (mai adăugați 9 ani spulberați – n.m.), au plecat în străinătate sau s-au așezat la casele lor şi-au învăţat că e mai comod şi mai rentabil „să pui botul” decît să te lupţi cu morile de vînt. Cei care au refuzat, în ciuda greutăţilor, să-şi vînda visurile de atunci sînt mult prea puţini pentru a mai putea forma o generaţie, iar pentru acest eroism nu vor primi niciodată medalii. Ei sînt eroii necunoscuți.

Ceea ce avem astăzi pe post de generaţie tînără seamană leit cu generaţia noastră, a părinţilor – ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Conflictul dintre generaţii e un moft. Că ascultă BUG Mafia în loc de Pink Floyd, sau că au călătorit în Occident mai des decît noi pînă la Predeal sau Constanţa nu schimbă cu nimic fondul problemei: acelaşi spirit de „descurcăreală”, aceeaşi comuniune a lui „o mînă spală pe alta”, aceeaşi slugărnicie în faţa puterii, oricare va fi fiind ea (în afaceri, academie sau spital), aceeşi măsură a succesului din perspectiva poziţiei sociale şi a banilor. Cînd veţi auzi de vreun tînăr politician, indiferent de partid, ridicîndu-se şi înfruntîndu-şi seniorii indiferent de consecinţe, doar pentru a rămîne cinstit cu el însuşi, să ştiţi că s-a schimbat ceva în România. Veţi mai avea, însă, de aşteptat mult şi bine.

Ne-au mai rămas copiii. Copiii noştri pe care nimeni nu-i mai invaţă cum se face pişu. Nu rîdeţi! Vă mai amintiţi mîndria băiatului de trei ani care învăţa să facă singur pişu, din picioare, „ca bărbaţii”? Ei bine, dacă am fi părinţi responsabili, nu ne-am mulţumi cu atît. I-am învăţa şi să fie oameni pînă la capăt, în ciuda riscurilor sau tocmai din cauza lor. I-am învăţa şi cum să facă pişu împotriva vîntului, şi cum să strîngă din dinţi cînd pantalonii uzi li se vor lipi de picioare şi toată lumea ii va arăta, rîzînd, cu degetul. I-am învăţa cum să facă pişu împotriva vîntului cu atîta îndîrjire şi cu atîta metodă, pînă ce vîntul va începe să bată după pişu, iară nu invers. Abia atunci ne vom recîştiga, pe merit, România.

(Material scris și publicat, în ediția de Transilvania a Evenimentului Zilei, în decembrie 2002. L-am restituit publicului, cu permisiunea autorului, pentru că, din păcate, este de actualitate. Muguri de revoltă, de politicieni care-și înfruntă osificații din propriul partid, se întrevăd numai în PDL: Radu Preda, Monica Macovei, Alin Tișe. Din păcate sunt doar la faza în care toată lumea râde de ei. Eu zic să stăm alături de ei până când, vorba lui Fumi: “I-am învăţa şi să fie oameni pînă la capăt, în ciuda riscurilor sau tocmai din cauza lor“. Actualizările și sublinierile din text, făcute cu scopul de a întări mesajul, îmi aparțin. Victor Lungu)

Citiți și: Apologia unui regim ilegitim și criminal.