Să zicem că ești un idiot. Și să zicem că ești membru al Parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet. (Mark Twain)

Crin Antonescu indicând direcția doctrinară

Crin Antonescu este, de drept, urmaș al lui Gheorghe (Guță) Tătărescu. Nu se desminte: mai are puțin și militează pentru naționalizare. Doar până și el face parte din tagma lui “sărac și cinstit”, a celor care au aplicat cu succes rețeta Capitalismului de cumetrie în folosul sponsorilor. Mă uit, citesc sau aud și mă minunez cum știe să danseze după cum îl trage de sfori Dinu Patriciu, în timp ce mimează pentru public rolul omului neprihănit, pătruns de convingeri și de viața onestă dusă până acum – vorba unui erou din „Groapa”: „M-am născut în pielea goală, ce-i pe mine-i de câștig”. Iaca că și din chiul se poate construi o carieră prosperă.

După ce s-a lăudat cu prosperitatea pe care a revărsat-o peste români prin introducerea cotei unice, din motiv de negocieri pe feliile viitoarei guvernări cu PSD, președintele PNL Crin Antonescu şi-a nuanţat, vehement (că numai așa se exprimă domnia sa), declaraţiile (normal,vehemente) pe care le făcea în urmă cu câteva luni când nu era dispus să renunţe la cota unică, afirmând că nu vrea să facă din aceasta un „fetiş electoral”.

Bun, s-o luăm pe degete cu arătarea a ceea ce știm până acum din ceea ce dorește să facă actuala Opoziție dacă va prelua puterea. Cu arătătorul arăt că PNL va desființa cota unică în așa fel încât să fie în acord cu partenerul PSD în aplicarea cotei progresive de impozitare – să poată și evazioniștii s-o ducă din nou bine. Acuma-l înțeleg pe Gordon Liddy: “Un liberal este cineva care se simte îndatorat față de aproapele său, care datorie este de acord să o plătească din banii tăi”. Cu degetul gros în sus (victorie!) arăt că, cel mai probabil, vom asista la scăderea TVA la 19%, iar la alimentele de bază, că-i supra-ofertă, pe la 5%. Numai că prin alimente de bază se va înțelege caviarul, somonul fiume, “a-șasele”, “x-clasele” și inelul cu diamant. Să luăm aminte și la ce spunea James Bovard: “Democrația trebuie să însemne mult mai mult, decât doi lupi și o oaie care votează ce să mănânce la cină”. Iar cu degetul “acela” care se arată în sus pe geamul mașinii arăt că ni se-arată că se vor menține numărul de ministere și agenții actuale pentru a se putea asigura paritatea viitoarei guvernări la “jumătate tu, jumătate eu”.

Cred că vom avea un viitor Guvern suficient de mare încât să ne dea totul. De aceea zic să ne amintim despre ceea ce spunea Thomas Jefferson: “Un guvern suficient de mare, încât să-ți dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic să-ți ia tot ce posezi.

Dacă ați citit acest material înseamnă că vă mai interesează soarta național-liberalilor. Citiți și:

Multe ouă în aceeași alianță (o rețetă de-a Măscăriciului Vălătuc)

Unirea “împotriva” nu „pentru”, sau unirea „pentru” „impotriva”

Partidele politice sunt principala sursă de corupție din România

Vin extratereștrii – Antonescu e deja aici

Privatizații și politicienii de carton își fac alianță de carton

Băsescu javră mincinoasă

Cruciada săracilor (Ne-am râs de cinste /râde ea de noi)

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Să zicem că ești un idiot. Și să zicem că ești membru al Parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet. (Mark Twain)

  1. Domnul Goe zice:

    Eu am in curte doi caini:unul mare si unul mic.Amandoi latra cu acelasi scop:sa apere curtea.Daca s-ar apuca sa latre cu alt scop m-as scapa urgent de ei.
    Mi se increteste pielea gandindu-ma ca unul care de 20 de ani face numai ce am spus mai sus ne-ar putea conduce.Singura speranta in acest caz ar fi sa intarzie pt totdeauna.

    • NeverMore zice:

      Pacat ca mai exista romani prosti si lenesi care nu-si iubesc tara si care nu inteleg ca ce face acuma Basescu este inevitabil. Ca vorbim despre un tratament al bolilor contractate de catre Romania din 1990 incoace, chiar din perioada lui Caragiale. Cu mentalitatea de scalv, comunistoida e greu de luptat. Mai ales ca agentii acestei mentalitati ne duc de nas zi de zi prin intermediul televiziunilor lui Vantu si Voiculescu.

    • să-ți dau o veste proastă?
      câinii nu latră pentru a apăra curtea, ci pentru a fraieri stăpânul 🙂

  2. Domnul Goe zice:

    Ca norocul ca pe astia din Alianta securisto-liberala nu-i duce prea mult capul. Poftim proba de „sa zicem, idiot”: Daniel Constantin: Obiectivul imediat al PSD-ACD este daramarea Guvernului si suspendarea lui Traian Basescu. Alianta nu trebuie sa declare public ca obiectiv suspendarea.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8227726-daniel-constantin-obiectivul-imediat-psd-acd-este-daramarea-guvernului-suspendarea-lui-traian-basescu-alianta-nu-trebuie-declare-public-obiectiv-suspendarea.htm

    • NeverMore zice:

      Ca sunt niste mincinosi, stiam de multa vreme. Acum avem si dovada. Asia postuleaza suspendarea presedintelui, ca acesta incalca sau nu legea asta nu mai conteaza. Se vor gasi ulterior niste motive. Da-i musca aprig de interese Basescu!

  3. Pingback: Dizidență de Dâmbovița | Sareinochi's Blog

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.