S-o luăm abrupt: Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității a cerut Curții de Apel București să constate calitatea de colaborator al fostei Securități a actorului Ion Besoiu. Surse din CNSAS, citate de Mediafax, au declarat că Direcția de investigație a constatat că Ion Besoiu a fost colaborator al fostei Securități.
Normal că a colaborat… altfel nu putea să fie căpitanul corabiei “L’Esperance” și știți cum era pe vremea aceea, fără patalama de la Securitate, nu putea să aibă legături apropiate cu străini ca Pierre Vaillant… Asta ar fi fiind prima scuză. Acum să vă zic ce-mi aduc eu aminte din arhiva mea. Odataă că, în perioada de mânie proletară de dinainte de 21 decembrie 1989, domnul Ion Besoiu a publicat în “Scânteia”, în calitatea sa de secretar al Biroului Organizației de Bază al Partidului Comunist Român al Teatrului “Bulandra”, un articol în care i-a înfierat pe huliganii de la Timișoara. Ori, printre acei “huligani” era și nepoata mea, Cristina Lungu, în vârstă de 3 ani și jumătate, împușcată în inimă pe Calea Girocului pentru vina de a trece strada de mână cu părinții. A doua: îmi amintesc un celebru miting al FSN din aprilie 1990 la care a luat cuvântul Ion Besoiu. La acel miting s-a lansat celebrul „Iliescu apare, soarele răsare”.
Nedumerire: de ce nu recunosc/n-au recunoscut din timp toți cei care au colaborat cu fosta Securitate, că au colaborat? Să se ridice și să zică, exact cum a făcut un profesor de-al meu de facultate în ianuarie 1990 (de erau să-l linșeze colegii lui, aceiași pe care i-am găsit mai târziu pe listele de colaboratori): „Vreau să se știe, să nu se mai poată folosi nimeni de acest lucru: am colaborat. Așa erau vremurile, te speriau securiștii, te amenințau, iar eu am cedat. Recunosc și mă căiesc”. Aș fi acceptat și scuze de genul (acum, sincer, este cam târziu): „Aveam oarecare avantaje, primeam bani pe care-i dădeam bătrânei mele mame, trebuia să obțin viză să ma afirm în Occident, aveam nevoie de casă mai mare că așteptam un copil, vroiam o carieră și altfel nu se putea. Am cedat. Am fost un om slab și mă căiesc”. Era mai decent decât să taci sperând ca adevărul să te ocolească.
Totuși, de ce tac foștii colaboratori – ce naiba speră? Că, faptele lor nu vor fi descoperite niciodată? Bun, am asistat cu toții cum au fost demarate diversiunile de distrugere a documentelor (ceea ce a fost vizibil sau au nimerit jurnaliștii ca orbul Brăila – și tot spune multe despre proporțiile minciunii în care se zbate România): după 22 decembrie 1989 au ars Biblioteca Central Universitară unde erau depozitate dosare secrete; au ars clădirea Direcției a V-a de lângă clădirea Comitetului Central; nu a fost suficient: la mineriada din ’90 au ars clădirea de lângă Ministerul de Interne care adăpostea/stoca o mare arhivă de dosare; și ar mai fi groapa de la Berevoiești, descoperită de către ziariștii vremii, unde s-au distrus foarte multe documente secrete (dar câte alte asemenea situații au mai fost, nu avem să aflăm niciodată). De aceea mulți au crezut că dovezile trecutului rușinos au fost distruse – sau, și mai grav, au continuat să colaboreze cu noile vechi organe pentru a beneficia în continuare. Sau, în detrimentul onoarei și demnității au vrut să-și păstreze în ochii cunoscuților o altă imagine, una fără pată, fără de prihană.
Ion Besoiu, ca mulți alții, s-a murdărit singur. Am pledat și mai pledez pentru distribuirea vinovăției în mod egal între toți componenții angrenajului de opresiune creat de către nomenclatura Partidului Comunist Român – să nu ne supărăm numai pe ciocan (Securitatea) că dă în cap cuiului (informatorul/delatorul) și numai pe cui că o încasează de la ciocan – să blamăm și să judecăm și mâna (nomenclatura PCR) care le-a mânuit. Dar, deja mă supără enorm cei care încearcă sa-i zugrăvească pe delatori în culori pastelate. Acum, caz concret: Ion Besoiu. Sunt ridicoli cei care încearcă să „justifice” sau să estompeze acest adevăr stânjenitor și urât prin invocarea faptului că Ion Besoiu a fost un „mare actor” și o „mare personalitate”. Nimic nu poate scuza și justifica ticăloșia de a fi slujit Securitatea ca poliție politică și un regim criminal prin turnătorie. Delațiunea colegilor, prietenilor și cunoștințelor este o mizerie – bea omul un pahar cu tine, te saluta pe stradă, îl opreai, îl țineai de un nasture, îi ziceai “maestre”, te băteai cu el pe burtă și profitai de încrederea lui pentru a-l turna regimului. Pentru ce? Pentru un rol în plus, o croazieră cu “L’Esperance”?
Adevărul trebuie spus, altfel nu vom trăi decât în minciună și suspiciune. A ascunde sub preș gunoiul este rușinos și condamnabil.
Fotografiile mele
Gazeta de Cluj
Glasul Hunedoarei
HotNews
Kamikaze
Monitorul de Cluj
Ziar de Cluj
Dan Ielciu
Dan C. Lungescu
paulniculescu
Acidutzu
Admin
sab2235
Sare'n Ochi 
E simplu. Contrarevolutia ori nu doreste, ori nu mai poate sa-si sustina toti coautorii. treptat, tot mai multi ies la lumina.
asa este. noroc ca Adevarul iese intotdeauna ca untdelemnul la suprafata!
Nenorocite zile! Daca se adopta punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, in 1990, inainte de primele alegeri, nu cred ca azi ar mai fi fost posibile astfel de scandaluri.
In orice caz, nu mai aveau acelasi ecou.
Ce sa mai spun… Daca si Breban…
Sunt teribil de dezamagit si obosit de „tema” asta.
Da, „Delațiunea colegilor, prietenilor și cunoștințelor este o mizerie – bea omul un pahar cu tine, te saluta pe stradă, îl opreai, îl țineai de un nasture, îi ziceai “maestre”, te băteai cu el pe burtă și profitai de încrederea lui pentru a-l turna regimului.”
Asta e cea mai mare mizerie!
din pacate, da. ne tutuiam (ne ciocneam valiza-n gara) cu propriii nostri delatori.
Singurii colaboratori pentru care am o înţelegere, iar sunt rea dar cu articolele despre securişti şi informatori nu mă pot abţine, sunt cei care au fost schingiuiţi şi nu au avut efectiv ce face. Ceilalţi au colaborat pentru beneficii materiale. Am mai povestit cum şi mie mi s-a propus în 1986 să devin informatoare şi cum am scăpat de această ruşine.
Li se dădeau bani şi beneficiau de anumite servicii. Comunistul de Ilici nu avea cum să fie de acord cu Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Pe Breban l-am bănuit mereu că ar fi fost chiar securist. Mă aşteptam să aflu şi despre d-nul Beligan. Cred că multe secrete mai stau ascunse.
Si acum e la fel. Ati uitat de Wikileaks? Nimic nou sau vechi sub soare.
Ca sa va ofer si o alta perspectiva, am sa citez un text de pe un blog privat al magistratilor (cu acordul autorului):
Domnilor/doamnelor
anunt oficial succesul opiniei mele:), cu privire la inutilitatea deconspirarii fostei securitati.
Toata lumea a cititi mai mult sau mai putin Wiki de ROmania.
Doua chestiuni m-au frapat:
1. cata lume se duce si toarna la ambasada americii (as numi asta tradare a intereselor de stat).
2. presedintele basescu anunta ca daca da el drumul la dosare….
1. Pentru mine, politicianul care se duce la ambasada sa toarne pe unul si pe altul, mi se pare la fel de abject ca ultimul turnator securist.
Unul isi turna familia pentru o gura de mancare, altul isi toarna tara pentru .. o gura de mancare (doar ca e mai mare).
2. Mi se pare inadmisbil ca un presedinte care este ales de popor pe sloganul justitiei sa aiba dosare la mana carora le da drumul in raport cu interesele lui nu ale justitiei.
Toate cele bune,
Costel Gilca
Domnule ,
Cred că sunteţi un simpatizant al lui Năstase. E o mare diferenţă a te duce şi turna la Americani, Ruşi, Chinezi şi alte naţii şi a face publice nişte dosare. Eu am postat şi postez în continuare documente din dosarele mele, le fac publice adică, pentru că sunt nemulţumită de modul în care se judecă în această ţară coruptă ,plină de turnători şi de infractori.
Cred că şi în DEX se face o diferenţă între a pârî şi a publica. Toţi ziariştii sunt în opinia dvs. turnători?
Eu nu cred, sunt sigur ca va inselati total. Si in privinta simpatiei si a dosarelor Wiki. Ma refeream strict la ceea ce dezvaluie ele: ca papagalimea din Romania merge sa toarne pe la ambasadele straine si marimile (oarecum) lumii, nu la faptul ca ele au fost publicate. Si eu public dosare uneori si, chiar daca nu sunt ziarist, nu am impresia ca as turna. Adevarul trebuie cunoscut, public, aceasta este ratiunea. In privinta „postului” domnului Galca: scos din contextul discutiei de pe celalalt blog, se pare ca poate fi interpretat si altfel. Deci e greseala mea. Poate ca trebuia sa nu transcriu partea cu presedintele si s-ar fi inteles mai exact ce doream sa transmit, perspectiva turnatoriei actuale la romanii cu pretentii, fara sa fie constransi, ci din slugarnicie, prostie si lipsa de caracter. In rest, fiti convinsi ca nu ma inchin la zei falsi.
acele pseudo-informații, pretinse wikileaks, n-au fost decât o intoxicare nenorocită.
la care a „pus botul” o presă la fel de nenorocită.
domnul magistrat Galca s-a oprit cu citatul din Basescu referitor la dosarele lui Nastse acolo unde a dorit – a interpretat realitatea de parca ar fi fost dosar penal (deh, deformatia profesionala!). daca si asa interpreteaza legea este vai de fundul celor pe care-i judeca. citatul corect despre facutul public al dosarelor lui Nastase incepea cu „daca mai aud ca este vorba despre dosare politice” si se incheia cu „pentru a nu mai exista discutii” (interpretari).
doar din rautate (nu din relevanta pentru discutie – am mai zis ce contraproductive sunt discutiile pe tema care rau este mai rau: raul nu ar trebui sa existe si atat!) ma intreb ce ar fi comentat magistratul Galca despre „marturisirile” la ambasada Rusa. dar Assange s-ar putea sa fie doar o alta inventie Moskovita, la fel ca si „dezarmarea nucleara”, lupta pentru pace”, revista PIF (da, era sponsorizata de catre Moskova!) samd.
oricum, cu dosarelul in mana doar un alt magistrat s-a dus la ambasada. restul s-au dus cu vorba. ce am remarcat ca n-a remarcat presa deloc sunt intoxicarile lui Chireac (in doua situatii zice exact invers decat sustin ceilalti din propria lui tabara. ori, cand doua surse se bat cap in cap, informatia este gunoi).
Multumesc! M-am infuriat cand am cititcomentariul respectiv pentru ca, stiam contextul si cunosteam si interpretarea deformata data de opozitie.
Se tot intreaba de ce lumea nu iese in strada. Pentru ce? Pentru cine? Nu stim cu totii ca suntem mintiti.
Oameni buni, de ce nu vreti sa intelegeti ca Proclamatia de la Timisoara nu mai avea sanse in momentul aparitiei! Contrarevolutia invinsese pe toata linia. Proclamatia a fost o incercare frumoasa, dar a fost doar un cantec de lebada.
Acum contrarevolutia a trecut la schimbul de generatii, cei vechi nu mai conteaza decat la nivel de imagine, mai iese cate unul la iveala! Ar fi prea mare efortul sa continue sa-i protejeze pe toti.
Marele actor Victor Rebengiuc spune că nu este mirat de faptul că Ion Besoiu ar fi colaborat cu Securitatea. “De ce vă miraţi? Nu e nicio surpriză. Sigur că se discuta în lumea teatrului. Bănuiam. Nu m-a deranjat. Nu ştiu câte rele a făcut acuma. Asta era. Erau unii care trebuiau să facă asta”, a declarat Victor Rebengiuc. Cam mare distanta de la sulul de hartie igienica din 89! „Nu m-a deranjat”, este echivalentul lui „iubito, iar am ramas fara hartie igienica!”, dupa ce a trecut prin faza lui „prea tare” si a esuat in faza lui „prea moale”…
La peste doua decenii de la schimbarea regimului, la pensie fiind acum si in Postul Mare, ce declaratie ati fi dorit sa faca? Rau ar fi fost s-o fi dat cotita atunci si sa manifeste vehementa acum, asa cum procedeaza destui Robespieri de ocazie ai zilelor si regimurilor noastre de acum. Fiecare lucru la timpul lui – Rebengiuc stie si respecta aceasta vorba romaneasca si, la randu-mi, ii respect atitudinea demna si distanta sanitara pe care o impune.
Corect.
Cat despre Ion Besoiu, noile date scoase la iveala din dosar ne arata ca a fost un informator cu statut special. Era director al Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” şi membru de partid, deci teoretic imun la intenţiile de recrutare ale Securităţii. Cu toate acestea, în 1980, Direcţia a III-a a Securităţii a reuşit să obţină aprobarea organelor de partid ca maestrul să fie folosit pentru „elucidarea interesului manifestat de diplomaţi faţă de acesta”. În dosarul de reţea ce se găseşte în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Ion Besoiu apare ca informator cu numele de cod „Bogdan”. Mai multe rapoarte ale ofiţerilor, bazate pe discuţiile avute cu Besoiu, precum şi bonurile care atestă că Securitatea i-ar fi oferit cadouri au stat la baza notei de constatare a colaborării sale, trimisă recent la Curtea de Apel Bucureşti. Personal, Ion Besoiu a participat la circa zece recepţii. La recepţia dată de ambasador s-a dovedit extrem de amabil şi binevoitor”, îl „introducea” maiorul Alexandru Militaru superiorilor săi, prin intermediul unui raport din 23 august 1980. Mai nota atunci că, „referindu-se la contactele cu americanii, Besoiu s-a oferit şi mi-a dat telefonul de la domiciliu pentru a-l suna ori de câte ori este nevoie pentru a da relaţiile necesare. Menţionez că pe parcursul discuţiei a avut o atitudine corespunzătoare, abordând probleme cu maturitate şi seriozitate”. Relaţia a funcţionat în aceste condiţii foarte bine, Securitatea reuşind să afle prin intermediul lui „Bogdan” – după cum reiese din note – intenţiile unor cunoscuţi de a pleca în străinătate. În 1981, de pildă, după o recepţie la Amabasada SUA, a atenţionat securiştii că funcţionarul I.I. „intenţionează să rămână în străinătate pentru a face regie de film. (…) Reiese în mod clar intenţia acestuia de a pleca cu orice preţ în exterior şi a rămâne definitiv în SUA”. Potrivit notei de constatare trimisă de CNSAS la Curtea de Apel, în 1988, Securitatea a obţinut o nouă aprobare de a fi folosit ca informator, având acordul său bazat pe „convingere patriotică”. În zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989, Besoiu a stârnit iarăşi uimirea după ce numele său a apărut în „Săptămâna” ca autor al unui articol prin care erau înfieraţi revoluţionarii din Timişoara. „Ne exprimăm adeziunea totală faţă de poziţia justă a partidului şi statului nostru faţă de atitudinea duşmănoasă a unor cercuri reacţionare care s-au dedat la acte huliganice cu caracter net fascist în zilele de 16 şi 17 decembrie în oraşul Timişoara”, scria autorul, care preciza că exprimă poziţia tuturor „oamenilor de artă şi cultură”, ce sunt împotriva „atitudinii duşmănoase a cercurilor străine”. Ion Besoiu a susţinut în 2008, într-o declaraţie pentru EVZ, că nu el a scris articolul „Poziţie realistă, profund patriotică”, ci o persoană din redacţia revistei, pe care o ştie, a cărei declaraţie de recunoaştere o are acasă şi pe care a iertat-o. Unul dintre numele care apar cel mai des în informările sursei „Bogdan” către Securitate este Ion Caramitru, care la începutul anilor ’80 era angajat al Teatrului „Bulandra”, condus de Besoiu. Pe 7 ianuarie 1980, maiorul Militaru relata, în urma unei discuţii cu acesta din urmă: „S-a discutat din nou posibilitatea plecării în SUA cu o bursă dată de americani actorului Ion Caramitru. Fără excepţie, se apreciază că acesta nu se va înapoia în ţară”. Astăzi director al Teatrului Naţional, Caramitru spune că a realizat în urmă cu doi ani, când şi-a citit dosarul de la CNSAS, că pe baza acestei note a ratat bursa la Yale, în 1980.
PS: Se pare ca aveti o memorie lunga domnule Lungu daca v-ati amintit detalii din anii ’90 care vad ca se confirma 🙂
Nu-l uitati si pe cel care a „servit” nitica cultura „serviciilor”, Nicolae Breban:
„Direcţia de investigaţie a constatat că Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securităţi, au declarat, miercuri, surse din CNSAS. Decizia de colaborare în cazul Nicolae Breban a fost dată în martie, iar dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 4 aprilie. Numele de cod al scriitorului Nicolae Breban era „Baltagul”. Conform CNSAS, acesta îi vorbea de rău la Securitate pe Paul Goma, Mircea Eliade sau Monica Lovinescu. „Paul Goma este lipsit de talent, dar ros de ambiţii. Monica Lovinescu este marcată de un anticomunism primitiv. Mircea Eliade nu are o cotă aşa ridicată în străinătate!” , spunea Breban. Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Nicolae Alexandru Breban a fost stabilit de instanţă pentru 12 septembrie.”
Scriitorul Cristian Teodorescu spune că este surprins de vestea colaborării lui Breban cu Securitatea. Ceva suspect ar fi fost însă. „Nu se vehicula nimic pe această temă în mediul scriitoricesc. În cazul lui Breban se ştia că ar fi fost dizident cu voie de la putere, nu că ar fi fost turnător. Singura referinţă pe care o poţi vedea despre el e că îl vorbea de bine pe generalul Pleşiţă (Nicolae Pleşiţă, fost şef al Direcţiei de Informaţii Externe) şi asta pentru că acesta i-ar fi dat paşaportul”.
Fost jurnalist la Europa Liberă înainte de 1990 şi ţintă a Securităţii, Emil Hurezeanu îl caracterizează pe Breban ca pe un scriitor care avea relaţii cu puterea comunistă. „Ştiam ce ştie toată lumea despre Breban. Că are o relaţie deschisă cu autorităţile statului, că avea permanent paşaport şi călătorea în străinătate, însă altceva nu ştiu. Erau un om care a vrut să facă o societate a scriitorilor români din exil, împotriva Grupului de la Paris – Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, cam atât”.
Pingback: Căpitan colaborator eram, turnam Ismail la Secu » Daily Cotcodac
mie mi-a rămas în minte o zebră pe care trecea o gărgăriţă, strivită… pentru că, până la urmă totul se reduce la consecinţe asupra noastră…
asa este. in final toti suntem ca niste gargarite ce putem sa sfarsim striviti/strivite pe cate o trecere…
Ciudat este că nu am aşteptat 1989 şi, cu atât mai puţin 2011 ca să îl bag pe Besoiu în sertarul cu colaboratori. În venea turnat rolul de turnător.
Lectie despre Securitate si, mai ales, despre turnatori:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/lectie-deschisa-despre-turnatorii-securitatii-831903.html
George Cusnarencu: „Turnatorii iti zambesc in fata si te injunghie cand te intorci cu spatele. Ei iti acopera mainile cu miere si iti umplu cu fecale coastele si destinul. E o marsavie care este condamnata sa ramana mereu anonima. Cu cat mai voluminoasa este opera mizerabila a turnatorilor, cu atat mai bine este pastrata activitatea lor neostoita. Care, in ceea ce ne priveste, de multe ori a stalcit carierele unor oameni capabili sau a trimis oameni nevinovati direct in puscarii. Sau invers, a facilitat ascensiuni fulminante explicabile tocmai prin zelul acestor turnatori.”
Criticul literar Mircea Iorgulescu a colaborat cu Securitatea. Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca eseistul si criticul literar Mircea Iorgulescu, fost angajat la „Europa Libera”, a colaborat cu Securitatea. CNSAS a solicitat instantei, anul trecut, sa constate calitatea de colaborator al Securitatii a lui Mircea Iorgulescu (67 de ani), racolat in anul 1976, informeaza Adevarul. CNSAS a inceput verificarile in cazul Iorgulescu in urma cererilor depuse de scriitorii Bujor Nedelcovici si Florica Jebeleanu Vieru (fiica lui Eugen Jebeleanu). Criticul literar a folosit numele de cod „Dorin”, iar din 1985 numele de cod „Mirel”. Iorgulescu a furnizat la Securitate „date despre stari de spirit de mediu”, in conditiile in care la randul sau era urmarit intr-un dosar pentru „relatiile cu cetateni straini, pentru apartenenta la grupul modernist al scriitorilor, precum si pentru participare la actiuni protestatare in mediul literar”. Iorgulescu ar fi semnalat la Securitate „creatii literare ce contravin organelor de partid” si ar fi scris despre „despre rasunetul, printre scriitori, al actiunilor lui Paul Goma”. Iorgulescu a negat ca ar fi scris notele semnate „Dorin” despre Bujor Nedelcovici, sustinand ca acestea ar fi fost scrise de ofiteri.