Eu ce să mai pricep de-aici: Victor Ponta e simbolul Pieții Universității, Ion Iliescu este monarhist, Dan Voiculescu plânge în batistă trist, CeTuPeu e țărănist?

de Victor Lungu și Ștefan Ciocan

Manifestul monarhiștilor USL

Așa o mobilizare a oamenilor muncii cu gura – să se-nghesuie să fie cu toții de partea bietului ex-Hohenzolern de România, Mihai încuscrit Duda, birjărit nițel cam tare de către Traian Băsescu, n-am mai văzut de pe vremea în care întreaga Aalianță Civică, de mână cu victimele mineriadelor s-au îngrămădit să pună ștampila pe viitorul luminos al României, Ion Ilici Iliescu ce se lupta în turul doi al prezidențialelor din 2000 cu balaurul Corneliu Vadim Tudor.

Lezmajestate! – răcniră toți aceia care-l cam însulăiră (pardon, îl fugăriră) pe “fir-ai al dracului, Majestate” pe tot parcursul anilor ’90, la unison cu toți aceia care veniră la putere din partea unui partid monarhist dar dădură uitării fapta de cum dădură de gustul de ciolan (na, că mă făcui oltean!).

Lezmajestate, ca lezmajestate, dar să știm și noi cine-i lezmajestatul și care lezmajestatorul! Colegul de blogosferă Teophile îmi răsfoiește niște pagini de istorie atent ignorată (nu numai sub comunism, ci și post-decembrist) pe blogul său Politeia: Jocul de-a istoria. Merită să citiți cum “sunt popoare care își cunosc istoria și o acceptă așa cum a fost, sunt popoare care își cunosc istoria și nu o acceptă așa cum a fost și sunt popoare care nu își cunosc istoria, deci nu au ce accepta sau nega; în acest fel lucrurile sunt dezbătute după ureche sau după tradițiile orale transmise în mii de feluri”. Așa veți afla că “că sunt aspecte care trebuie puse în atenția opiniei publice pentru a nu transforma lucruri serioase într-o discuție de gen “ba pe-a mă’tii”. În biografia formală a regelui este scris că: Regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947. Trei propoziții, trei jumătăți de adevăr!” Că Regele Mihai, nu a schițat nici un gest să-și apere soldații și ofițerii condamnați la moarte sau deportați în Siberia, că nu a grațiat nici un fruntaș al politicii interbelice arestat și condamnat la temniță grea (până să moară în pușcărie, Iuliu Maniu l-a înjurat tot timpul că n-a mișcat un deget să-l ajute deși a făcut atâtea pentru el), că a fost singurul monarh din Estul Europei care a abdicat, cedând legal guvernarea României comuniștilor. Adică cam ce-a spus Traian Băsescu (în termeni de matelot, ceea ce nu este permis la nivel de președinte): “Regele Mihai a fost slugă la ruşi”. Cu alte cuvinte, Mihai a fost prea tânăr, prea slab, iar în ultimul deceniu a devenit o cârpă a regimului Năstase-Iliescu în numele Peleșului, Pelișorului și Săvârșinului. Din Arhivele americane, devenite publice în 1998, aflăm cum Regele Mihai nu s-a comportat prea “regește” în perioada ‘44-’47, cum nu prea este un simbol al rezistenței anti-comuniste și multe alte chestii triste. De aceea nici nu mă mai întreb de ce nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de către nici un stat vestic, în schimb a fost invitat doar la serbările din Rusia şi la anumite comemorări din Cehia şi Slovacia.

Cum îi scriam și colegului TOG pe Romanianbullshit (pe care-l scârbesc, ca și pe mine, de altfel, servitutea și iconoclasmul), asta-i problema noastră: am învățat o tonă de min(ci)uni de prin manualele de istorie (despre actele noastre de bravură înșirate ca nestematele de-a lungul multimilenarei noastre istorii) si, mai ales, că gloriosul act de la 23 august 1944 fu înfăptuit de către Gloriosul Partid Comunist Român și marile mase de oameni ai muncii de la orașe și sate. În oceanul de minciuni, care-i adevărul? Dacă-l spunem, îl spunem prea târziu. Când îl spunem, îl spunem prea brutal (iar Băsescu, de această dată, a fost cât se poate de mitocan). Drept pentru care îl las pe colegul Ștefan Ciocan, să vă zică și el ce are de zis:

De ce nu merită Regele Mihai scuzele lui Băsescu. A fost suficient ca Băsescu să-l atace pe Regele Mihai, ca acesta să devină un super-erou. La câteva minute după declaraţia preşedintelui, un uriaş cor de pupincurişti a început să cânte ode de preamărire la adresa monarhului şi să-l împroaşte cu noroi pe Băsescu. Până şi Ion Iliescu a considerat că atitudinea preşedintelui este de neconceput. El, fostul bolşevic care l-a urmărit pe Rege ca pe un infractor şi l-a alungat din ţară când voia să meargă să se reculeagă la mormintele strămoşilor săi. Iar după doi ani, la Otopeni s-a purtat ca pe pista măsii şi l-a ţinut pe fostul suveran câteva ore în avion, înainte să-i refuse viza de intrare în ţara pe care cândva a condus-o. E suficient ca Băsescu să-şi arate antipatia faţă de un personaj, ca acela să devină imediat un îngeraş în ochii lui Ponta, Antonescu şi altor lideri politici de teapa acestora. Uite cum, deodată, USL devine filo-monarhist, şi cum Băsescu reuşeşte să scoată din adâncul sufletelor ex-uteciștilor, ex-comuniștilor, ex-turnătorilor și ex-securiștilor social-democraţi, liberali şi conservatori, dragostea nebănuită faţă de Casa Regală a României! Dacă Băsescu a făcut un experiment cu cobaii USL, pentru a le testa dragostea de Monarhie, este încă o dovadă că pe preşedinte îl duce capul. Dacă nu, acuzaţiile preşedintelui, făcute pe un ton cam dur, sunt totuşi în mare parte justificate. Atâta doar că nu se cade să vorbeşti aşa despre un bătrânel aflat toată viaţa lui sub papucul unor femei. Ca unul dintre cei care apreciază sistemul monarhic constituţional ar fi trebuit să-mi unesc şi eu glasul, sau tastatura, în corul celor care-şi cer acum scuze de la Regele Mihai. Nu o voi face, pentru că Regele Mihai are atât de multe datorii morale neachitate faţă de poporul român încât abordarea preşedintelui Băsescu pare blândă faţă de câte i se poate reproşa.

În primul rand, în calitate de unic şef de stat în viaţă, participant la al doilea război mondial, Regele Mihai nu a făcut în faţa românilor mărturisiri complete. Nici acum nu se ştie exact ce s-a întâmplat în aceea zi de 23 august, în care practic România şi-a îndreptat faţa spre comunism. Acceptarea de către Rege a unei decoraţii prestigioase, Ordinul Victoria, de la Stalin, nu a făcut decât să legitimize intervenţia URSS în România prin structurile NKVD şi ale Partidului Comunist. Dar datoria cea mai mare şi misterul cel mai dureros din relaţia Regelui Mihai cu românii este lămurirea dispariţiei unui tezaur cultural inestimabil, format din 42 de tablouri, dintre care şase El Greco, pe care Regele Mihai le-a scos din ţară cu toate că aparţineau patrimoniului României. Despre epopeea acestor tablouri s-a scris şi s-a vorbit foarte puţin, fiind un subiect sensibil atât în perioada comunistă cât şi după ’89, cu toate că acestea pot lămuri pe deplin momentul abdicării Regelui şi instaurarea republicii în România. În urma unei anchete jurnalistice, legată de cele 42 de tablouri din Colecţa Coroanei dispărute fără urmă în anul 1947, am ajuns la o concluzie dureroasă pentru cei care cred în Regele Mihai. Germanul din casa Hohenzolern s-a adatpat atât de bine obiceiurilor balcanice încât a fost “şpăguit” de Petru Groza şi comunişti ca să abdice. În anul 1947, Regele Mihai împreună cu Regina Mamă au fost invitaţi la nunta actualei Regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Fostul aghiotant al regelui, Jacques Vergotti, povesteşte în cartea “Fără drept de înapoiere în ţară” cum Regele Mihai a plecat la Londra ducând cu el cele 42 de tablouri de valoare inestimabilă, printre care şi cele şase El Greco. La rândul său Petru Groza povesteşte în memoriile sale cum a negociat cu Regele plecarea lui din ţară la nunta regală din Anglia. Din memoriile celor două personaje implicate reiese că Petru Groza şi Vîşinski au făcut un târg cu Regele în urma căruia acesta trebuia să plece la Londra, luând cu el mai multe obiecte de valoare şi să nu se mai întoarcă în ţară. Jacques Vergotti povesteşte cum a plecat cu Regele, separat de suită, cu un mic avion care a decolat de la Săvârşin şi în care se aflau numeroase tablouri. Pânzele celebre au fost depuse într-o bancă în Elveţia, după care Regele s-a reunit cu suita şi şi-a continuat drumul spre Londra. Surpriză neplăcută însă – pentru Petru Groza şi liderii comunişti, Regele Mihai s-a întors de la Londra încurcându-le socotelile. Ce s-a întâmplat între momentul revenirii în ţară a suveranului şi momentul abdicării sale nimeni nu ştie, cu toate că Regele Mihai ar putea lămuri lucrurile. Cert este că, supăraţi pe întoarcerea sa, după ce a fost lăsat să plece cu tablourile şi alte bunuri din ţară, liderii comunişti au reușit să-l facă să accepte abdicarea. Un alt mister legat de această abdicare este de ce Regele Mihai a aşteptat două luni în exil până a făcut primele declaraţii împtriva regimului comunist instaurat în România? Atât la acestă întrebare, cât şi la cea legată de tablourile din Colecţia Coroanei dispărute, Regele Mihai trebuie să răspundă poporului Român înainte să-i ceară respectul. Cu atât mai mult cu cât nici unul dintre susţinătorii tezei conform căreia Regele Mihai a abdicat ca să salveze câţiva studenţi arestaţi nu a dat nici măcar numele unuia dintre aceşti studenţi. Este greu de crezut că din cei 1000 de tineri care au fost arestaţi de comunişti pentru a-l şantaja pe Rege să nu existe măcar unul care să depună mărturie despre veridicitatea acestei ipoteze.

Referințe:

• (comentariu @bleen pe Blogary: Rezultatul atacului lui Băsescu? Toată lumea, în frunte cu monarhiştii, susţine acum că Regele Mihai n-a fost decît un personaj de paie, un conducător formal, doar cu numele, aflat sub tutela lui Antonescu. Un copil iresponsabil, cu alte cuvinte. Fiindcă asta susţin toţi: lipsa de responsabilitate a Regelui Mihai)
• Revista Historia: 23-august 1944 – O trădare națională: “În dimineața zilei de 23 august 1944, Antonescu aștepta răspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistițiul cu URSS. În așteptarea răspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu și Brătianu, pentru susținerea armistițiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile românești de armistițiu. Telegrama în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzești, participant la conjurație, o înmâneaza Regelui. În situația dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă și implicat în complot alături de comuniști, le comunică lui Maniu și Brătianu că va intra în acțiune și va face singur armistițiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu. Deși Mareșalul Antonescu nu a primit telegrama așteptată, a mers totuși la Palat și acolo… a fost arestat. Că Antonescu era hotărât să încheie armistițiul cu URSS rezultă și din faptul că în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la București, Clodius, și în prezența generalului Pantazi, ministrul de război, i-a adus la cunoștință că România a cerut armistițiul.” (…) “Armistițiul sovietic cu România era o necesitate și pentru Rusia. Pozițiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) și pe care trupele se aflau și la data de 20 august, ca și existența în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat – linia Focșani-Nămoloasa-Galați – prezenta pericolul transformării României într-un teatru de război. De aceea, toți factorii interesați în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistență pe linia de fortificații i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieșirea țării din război prin încheierea unui armistițiu. Prin trădarea de la Iași, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a căzut fulgerător, zădărnicindu-se și organizarea unei rezistențe pe linii de fortificații. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în marș prin Moldova, deoarece nu au întâmpinat nici o rezistență, se aflau la 60 km de Focșani, iar la ora 18.00, avangărzile sovietice au ajuns la linia de fortificații.”
• Actul de Abdicare al Regelui Mihai I + (comentariu Stefan A. pe Politeia: “Deci, mă întreb eu, de ce facem din țânțar armăsar și nu vedem că domnul fost rege a trăit și el în baza vechiului proverb românesc: capul aplecat, sabia nu il taie. Theophyle, două întrebări: Unde a dispărut masa de ofițeri care au făcut războiul (după 1947)? De ce medalile, decorațiile obținute de români înainte de 23 August 1944 au devenit gunoi și motiv de condamnare, iar cei medaliați după această dată au devenit eroi? Pentru cei care nu știu, alte țări care au pierdut războiul (Italia), au acordat pensii ridicate și onoruri celor care au luptat împotriva aliaților. La noi nu se pune această problemă. Eventual invers și după zeci de ani, cei care au tras în propriul popor au fost avansați în grad și răsplătiți cu pensi grase).
• Ex-“Adevăriștii” care înjurau cu spume Piața Universității și ideea de monarhie constituțională, acum îl iubesc nespus de sincer pe Regele Mihai: Boala lui Erostrat, scrie CeTuPeu: “Nu sunt monarhist, sunt republican. Nu l-am considerat niciodată pe fostul rege o soluţie pentru România post comunistă, nu sunt un fan al Casei Regale. Dar după aceste declaraţii ale preşedintelui Băsescu, mă simt ca stropit cu rahat” – asta după ce, marți scria: Sindromul maiestate: „Aşa aş numi afecţiunea de care suferă dl preşedinte Băsescu” (adică ne revărsăm acum respectul, ca o vomă, peste Rege – după ce-l împroșcăm pe președintele țării cu rahat, c-așa-i la slugi, se trag de brăcinari cu cei pe care-i consideră proveniți din masa lor anonimă dar se gudură încovrigați dacă li se pare că întrevăd un strop de glamour);
• Unicul căpitan Băsescu Traian, regele unei țări ploioase, scrie Indira Crasnea: “Trist este că preşedintele Traian Băsescu s-a suit cu pantofii săi bine lustruiţi şi pe istorie”.
• Sergiu Nicolaescu: „Îi dau dreptate lui Traian Băsescu. Plecarea Regelui a fost o trădare”.
• Scurt curs de istorie pentru Traian Băsescu. Cum l-a „trădat” preşedintele pe Rege – în raportul Tismăneanu, Băsescu spunea că abdicarea „este unul din marile abuzuri ale comunismului”.
• Adriana Săftoiu (iaca cum și oamenii cu fundul în două luntrii se delimitează; dar Elwis, Elwis ce zice?): Băsescu crede din 2005 că Regele Mihai a fost un trădător. Cum i-a predat Pleşu istorie degeaba.
• Marius Oprea (consilierul altuia, care nu se mai dădea plecat după ce a câștigat PDL alegerile): Băsescu era „beat mangă” şi şi-a amintit de lecţiile de naţional comunism (noi vrem respect! – n-așa?).
• În ţara şi pentru ţara asta unii au făcut istorie. Alţii au ajuns să se cufurească pînă şi pe istoria adevărată a României, fiindcă nu-i mai ţine sfincterul politicii cotidiene – este de părere Cristian Teodorescu
• Că a gafat, că a făcut afirmațiile în cauză bazându-se pe cine știe ce ultra-secrete documente la care a avut acces ori că, pur și simplu, este un ignorant mitocan, Traian Băsescu a reușit să stârnească o reacție care arată că românilor încă le mai pasă de români. Ceea ce poate fi o șansă extraordinară pentru România de azi – se trage și Goțiu de brăcinari cu președintele “ignorant mitocan”.
• La nici 48 de ore după, Băsescu a dat dovada supremă a maturităţii, trimiţând în categoria slugilor o persoană de 90 de ani, întâmplător fost rege al României. Oare ce părere or avea despre asta “preşedintele” Norvegiei sau al Olandei, doamna Udrea ? – își exibă obsesiile de puber Daniel Oanță.
• Mărturisirea zguduitoare a unei ex-angajate la Sorin Ovidiu Vântu: “mi-e rușine că Traian Băescu este-preșdintele României”
• Academicianul Dinu Giurescu, despre atacul la rege: ”Eu nu mă duc să vorbesc la televizor despre tehnologia metalelor”. Vezi ipoteza stenogramelor secrete. Pe de altă parte, profesorul Băsăilă sugerează şi de unde ar putea veni acuzaţiile preşedintelui, care ar putea avea un as în mânecă: ”Nu au fost încă desecretizate toate documentele legate de întâlnirea regelui cu Dej şi Groza, respectiv stenogramele discuţiilor. Nu se ştie exact ce au discutat cei trei, sunt doar relatările regelui şi cele indirecte (ale lui Bodnăraş – n.r.). Dar, orice ar conţine aceste documente, tot nu se justifică atitudinea preşedintelui. Să ne amintim că regele Mihai a primit cele mai mari decoraţii militare nu doar de la ruşi, ci şi de la americani!”
• Un Ceaușescu mai jegos: Atacul mizerabil al lui Băsescu, întâmplat aseară, e o bădărănie, o mojicie, încă o dovadă a nesimţirii nemărginite a personajului care ocupă astăzi scaunul de la Cotroceni.