Mobilizarea luptătorilor (cu un avertisment de la A. Pleșu: “Pentru descurcăreți, orice schimbare încurcă”)

Acuma că sunt mișcări ce încearcă să polarizeze /mobilizeze populația cu drept de vot a României, este bine să vedem pe ce anume se pot baza promotorii acestora. Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK, doar 2 din 10 dintre români sunt dispuşi „să lupte” cu forţe și mijloace proprii pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă (a face ceva), restul, 8 din 10, nu au nici o motivaţie interioară pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, sunt resemnaţi și preferă să aştepte, cu mâna întinsă, soluţii de la Guvern sau autorităţi (îi știți: Partidul lui “n-am, îmi trebuie, dă-mi!”). Deja avem o veste bună. Cei 20% care știu să-și ia viața în propriile mâini sunt printre cei care nu s-au mai prezentat la vot cel puțin la ultimele 2 scrutine electorale, iar printre cei 80% prea plictisiți de propria lor viață – pe care unii, pensionarii de exemplu, o consideră gata trăită, că asta este mentalitatea cu care am rămas după ocupația sovietică: odată cu pensia ne-am pus și viața în cui -, sau prea speriați de ceea ce este dincolo de un serviciu la stat, prost plătit, dar călduț că-i sigur și vine leafa lunar, sunt cei 40-44% dintre electorii pentru care se bat actualele partide politice (indiferent că se denumesc de stânga sau de dreapta). Nu-i nostim: și „stânga”, și „dreapta” speră să fie aduse la putere de către resemnați (denumiți de către autorii studiului “suferinzi”) – și în zona aceea își consumă resursele (păi, de unde dorință de reformare)!?

Autorii studiului identifică și definesc trei categorii de persoane printre cetățenii presupuși activi (virtuali plătitori de taxe și impozite, dintre care scădem pensionarii și persoanele cu handicap sever – altul decât cel de mentalitate), respectiv:

• „suferinzii”, adică cei care cred că speranţa şi salvarea vin numai de la Guvern şi autorităţi şi că nu depinde de ei să facă ceva pentru îmbunătăţirea propriilor condiţii de viaţă (67% dintre români intră în categoria „suferinzi”, aceştia sunt mai ales persoanele de peste 50 de ani, cu studii medii, pensionari şi cu venituri medii spre reduse);
• „luptătorii”, cei care sunt dispuşi să-şi asume riscuri pentru a avea o viaţă mai bună şi totodată acţionează singuri în acest sens (doar 21% dintre persoanele intervievate sunt „luptători”, fiind în special tineri şi persoane sub 40 de ani, cu educaţie medie şi superioară şi cu venituri medii spre ridicate);
• „captivii”, respectiv cei care nu mai au nicio speranţă şi sunt resemnaţi – aici, în categoria „captivi”, au fost incluşi 14% dintre români, cei mai mulţi peste 60 de ani sau sub 20 de ani, cu studii cel mult medii, fără loc de muncă şi cu venituri reduse.

Pensionarii sunt “captivi” sau „resemnați” din motive care țin de modul în care îi tratează societatea (de la serviciile de rahat de asistență medical-sanitară, fără pic de educație în prevenție și până la faptul că nu se obosește nimeni – nici ei – să le găsească o ocupație) și familia – de parcă ar fi numai buni de îngropat la o vârstă la care în Occident unii abia ce își încep viața (mă rog, nu știu dacă nu le-au pus visele pe butuci și acestor pensionari lăcomia celor din bănci și piețele speculative). Cât despre tinerii “captivi”, apariția acestora se explică prin nivelul precar al educației primite, situația execrabilă a învățământului românesc (Daniel Funeriu a demonstrat catastrofa din sistem), precum și a ceea ce promovează cu privire la muncă atât tembeliziunile (Gigi Becali, Daniela Crudu, Borcea, Senzula șamd), cât și guvernanții prin taxe și impozite fără nici o noimă care numai munca cinstită nu o încurajează. În plus, la ținerea în captivitate a acestor tineri și la disprețul față de munca cinstită o contribuție majoră o are așa-zis Justiție românească (cea a “săndeilor”) care-și dovedește impotența în fața banilor furați cu toptanul dar bagă la pârnaie bătrâni cu un picior în groapă care fură o pâine de foame. Nu susțin că legea nu trebuie aplicată în ambele situații, ci doar că se aplică numai în situațiile pentru “populime”. Șamd.

Ar mai fi de semnalat modul în care entuziasmul inițial al anului 2008 s-a transformat în șoc (minciunile lui Tăriceanu și ai lui “petro-liberali” cu privire la economia care “duduia”) în anii 2008-2009, în resemnare și adaptare la noile standarde de viață între 2009-2010 (acceptarea strânsului curelei), pentru ca, odată cu apropierea de anul electoral, să se transforme în frustrare, indignare și chiar pesimism – odată ce românii au început să înțeleagă că sunt regului ale jocului politic (mita electorală ar fi prima) pe care actualii politicieni nu vor să le schimbe (iar relațiile dubioase interpartinice sunt la ordinea zilei). Până și Emil Boc și programul său de guvernare o iau în freză de la propriul partid, deoarece au hotărât alde Blaga, Frunzăverde și Videanu – băieții ce nici după aproape 10 ani nu au realizat că au ieșit din Internaționala Socialistă -, că trebuie să-și facă propriile jocuri pentru supraviețuire.

Iată că sunt coapte premisele mobilizării spre acțiune politică a celor 20-21% dintre luptătorii români.

PS: Și că tot vorbeam despre cetățeni suferinzi și captivi (măcar propriei lor ticăloșenii), iată cum știu să facă diversiune băieții și fetele ce practică jurnalism prin batistă la Realitatea TV: Moody’s: Riscul României de a intra în incapacitate de plată s-a dublat într-o săptămână. Numai că, după ce parcurgem titlul și renunțăm să intrăm în panică, parcurgând materialul observăm că dacă România avea acum un an pe vremea aceasta capacitatea de a intra în “incapacitate” de plată (default) de 1,29%, azi (după o diminuare a ei până la 0,76%), este de 1,35%. Pentru a vă da seama în ce situație catastrofală ne aflăm, pentru Grecia care este cu finanțele muci (ca să zic așa), la pământ, probabilitatea să intre în încetare de plăţi este de 33,64%. Deci, mesajul tuturor suferinzilor și captivilor are “legitimitate” și rămâne neschimbat: jos Boc, jos Băsescu!

PS: După cum spuneam într-un comentariu, cei vizați de noua mișcare au sărit direct la bătaie. Eu vă dau legătura la materialele lor (este bine să vedeți cât de slab mobilați mintal sunt în argumente), dar citiți pe riscul dumneavoastră:

• De exemplu, ce-i poți zice unuia care face pe Domnișoru dar o practică prin batistă de pe platforma făcută din banii devalizați de Sorin Ovidiu Vântu, aka turnatorul fostei Securități NUS? Decât: Pofta bună!